RISE Moldova: Serviciile speciale ale Rusiei examinează și în prezent diverse scenarii de subminare a Moldovei

Jurnaliștii de investigație RISE Moldova, au publicat, în cooperare cu Centrul „Dosare”, o serie de date suplimentare, inclusiv fotografii, privind ofițerii din Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, aflați la conducerea operațiunilor speciale ale Kremlinului în Moldova și au relatat din ce se compune influența serviciilor speciale rusești asupra politicienilor moldoveni, transmite IPN cu referință la investigația „Curatorii Moldovei din FSB”.

În lucrarea publicată azi se spune că coordonarea generală a activităților din Moldova îi revine generalului Dmitrii Miliutin, în funcție de șef–adjunct al Departamentului de Informații Operative din Direcția 5 a FSB, responsabil de Moldova și Belarus, de sectorul Moldovei din dreapta Nistrului se ocupă Valerii Soloha șeful Serviciului 11 în cadrul aceleiași Direcții, iar sectorul „transnistrean” e ghidat de ofițerul FSB Ivan Koroli”.

Jurnaliștii RISE au relatat „când și cine dintre ofițerii FSB a folosit acoperirea diplomatică pentru a vizita nestingherit Republica Moldova, inclusiv, regiunea de peste Nistru”.

„Pe lângă vizitatorii secretizați sub acoperire diplomatică, politicienii moldoveni s-au întâlnit cu angajați ai unor organizații obștești și umanitare, apropiate FSB, iar în unele cazuri politicienii fac naveta la Moscova”, relatează autorii investigației.

S-a dat publicității că „planurile strategice ale tehnologilor politici ruși privind campaniile electorale al Partidului Socialiștilor erau la dispoziția lui Dmitrii Miliutin. Mai mult, o parte din comunicările raportate acestui ofițer FSB erau expediate cu soția acestuia, Natalia. Adică, el a avut posibilitatea să-și folosească consoarta în calitate de om de legătură în operațiunile sale speciale de influențare a politicii moldovenești”.

„Printre documentele expediate lui Miliutin a fost „Proiectul privind gradul de pregătire a ștafurilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de alegerile locale”. Scopul acestuia: pregătirea terenului pentru desantarea unui grup consolidat de tehnologi”, se spune în articolul „Curatorii Moldovei din FSB”.

După cum a explicat pentru IPN coautorul investigației, jurnalistul moldovean Vladimir Thoric, „curatorii din FSB au primit sistematic dările de seamă și planurile grupului de tehnologi politici ruși angajați pentru politicienii moldoveni, care au participat activ în cel puțin 4 campanii electorale din Moldova, cel puțin din anul 2019. Statele Unite i-au inclus pe motiv de ingerință în politica internă a Moldovei, pe trei din acești ruși în listele persoanelor sancționate”.

„Am demarat investigația primăvara devreme a acestui an. Atunci devenise clar că Moldova poate deveni următoarea, după Ucraina, țintă a agresiunii Kremlinului. Cu atât mai mult că în anul 2020, lucrând în proiectul de investigație Kremlinovici, am obținut expertiză în studierea serviciilor speciale și experiență de cooperare cu Centrul „Dosare” în ceea ce privește influența asupra Moldovei din partea ofițerilor din Serviciul de informații externe din secția supranumită „moldovenească” a Kremlinului”, a completat comentariile pentru IPN coautorul investigației, jurnalistul moldovenean Vladimir Thoric.
 
Conform jurnalistului de investigație, serviciile speciale ale Rusiei examinează și în prezent diverse scenarii de influențare a Moldovei, „inclusiv planuri de ocupare parțială sau totală a țării de forțele armate ruse sau de uzurpare a puterii de către marionetele proruse”.
 
„Conform unuia dintre aceste planuri, analiștii afiliați FSB examinează variante, precum spargerea [de către armata rusă] unui coridor până în zona transnistreană prin Ucraina de sud și recunoașterea acesteia (în prezent, Rusia nu recunoaște oficial teritoriul dat), acapararea întregii Moldove sau avansarea până la hotarele „Transnistriei” fără recunoașterea independenței acesteia”, a relatat Vladimir Thoric.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.