Timp de patru zile, Guvernul n-a știut că Gazprom a livrat gaze pe malul drept al Nistrului, contrar afirmațiilor că întreaga cantitate de gaze din această sursă va fi direcționată spre malul stâng. Totodată, sucursala moldovenească a gigantului energetic rus a fost în drept să procedeze în acest mod, în baza acordului pe care Moldovagaz îl are cu Gazprom. Mai mult, dacă Moldovagaz ar refuza volumele convenite de gaz, survine iminența unor penalități. Aceasta se poate înțelege din conferință de presă a ministrului energiei, Victor Parlicov, consacrată livrărilor de gaz pe malul drept al Nistrului, transmite IPN.
Situația cu revenirea la procurările de la Gazprom a constituit o surpriză pentru autoritățile de la Chișinău, a declarat oficialul. Imediat ce a aflat, ministrul a cerut să se facă publice aceste achiziții și Moldovagaz a dat un comunicat de presă în care a justificat livrările pe malul drept cu faptul că „în legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze natural pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil”.
Subtilitatea momentului este că în prezent consumatorii de pe malul drept nu au nevoie de aceste livrări, sunt asigurați cu gaze, a afirmat ministrul. Cantitățile pentru malul drept au fost procurate și stocate de Energocom toamna trecută, când prețul unui metru cub de gaze era, pe piață, de circa două ori mai mare decât în prezent. Ar merita să se procure gaze ieftine, pentru a „dilua”, cum s-a exprimat ministrul Parlicov, prețul înalt al achiziției din toamnă. Însă, în condițiile când prețul de achiziție a fost practic același cu prețul gazului de la Energocom, „decizia de a achiziționa gaze de la Gazprom a fost una inoportună”, a declarat oficialul.
„Dacă există surplusuri de gaze pe malul stâng, trebuiau declanșate discuții cu Gazprom pentru a solicita reducerea volumelor. Problema este că nu s-a apelat. Acum, înțeleg că se va apela. Solicitarea mea este ca Moldovagaz să treacă imediat la procurarea gazelor de la Energocom”, a mai spus Victor Parlicov.
„Nimic ilegal în ceea ce s-a făcut. E, mai degrabă, o oportunitate”, a apreciat ministrul interesul Moldovagaz de a promova produsul acționarului său majoritar.
În luna martie Gazprom asigură livrarea gazelor naturale către Republica Moldova în volum total de 176,7 milioane de metri cubi lunar sau 5,7 milioane de metri cubi pe zi. Până la jumătatea lunii martie, întregul volum era recepționat de Moldovagaz și direcționat către Tiraspoltransgaz pentru consumatorii din partea stângă a Nistrului, inclusiv centrală „Moldavscaia GRES”, care produce energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. În legătură cu încălzirea vremii, consumul de gaze naturale pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil. Întrucât prețul gazelor naturale livrate de Gazprom este practic similar cu prețul gazelor livrate de Energocom, Moldovagaz a anunțat că până la finele lunii martie va procura 0,7-0,8 milioane de metri cubi pe zi de la Gazprom și circa 1,3-1,5 milioane de metri cubi pe zi de la Energocom.