RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 9 – 15 septembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 9 septembrie

Producătorii anticipează scumpirea zahărului


Condițiile climatice nefavorabile, dar și prețurile înalte la inputurile agricole, produsele de protecție și îngrășămintele, creează riscul creșterii prețului la zahăr. Subiectul a fost discutat de conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu producători de sfeclă de zahăr din raioanele Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Drochia.

Din 16 septembrie, cetățenii vor putea procura valori mobiliare de stat fără intermediari

Cetățenii Republicii Moldova vor putea procura valori mobiliare de stat fără intermediari, începând cu 16 septembrie, prin platforma eVMS.md. Ministerul Finanțelor menționează că persoanele vor avea cea mai competitivă rată a dobânzii de pe piață – 6% anual, iar profitul obținut din VMS nu se impozitează.

Transportatorii iar amenință cu proteste dacă nu vor fi soluționate problemele pe care le acuză

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto publică o scrisoare deschisă către premierul Dorin Recean, prin care îi solicită implicarea în rezolvarea problemelor care pun în pericol ramura de transport. APOTA îi solicită premierului audiență cu transportatorii pentru a discuta și a găsi soluții la problema prelungirii de drept a autorizațiilor pentru serviciile regulate în trafic național. De asemenea, se cer discuții pe subiectul legat de dotarea unităților de transport cu aparate de casă și precizări în ceea ce privește reglementarea tarifară și activitatea gărilor. Transportatorii spun că nesoluționarea respectivelor probleme ar putea duce la greve în perioada apropiată.

Reacția Guvernului la solicitările transportatorilor: Măsurile de reformă sunt în beneficiul pasagerilor

Deciziile Guvernului din domeniul transporturilor vizează creșterea siguranței, corectitudinii și calității deplasărilor cetățenilor, iar toate măsurile introduse în reforma în domeniul transportului rutier sunt în beneficiul pasagerilor. Este comentariul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în contextul solicitării transportatorilor de implicare a Guvernului în rezolvarea problemelor care, spun ei, pun în pericol ramura de transport.

O singură companie s-a înscris la licitația de la Aeroport

Licitația pentru spațiile comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău s-a încheiat astăzi la prânz. Compania Lagardere este singura care și-a depus dosarul.

Ministerul Agriculturii precizează în ce condiții vor fi susținuți agricultorii prejudiciați de secetă

Agricultorii vor primi compensații dacă seceta și arșița din această vară le-a compromis cel puțin 60% din recolta de porumb și cel puțin 70% din recolta de grâu. Valoarea ajutorului nu va depăși 500 de mii de lei per solicitant, transmite IPN. Regulamentul acordării compensațiilor va fi votat de Guvern pe 11 septembrie, a precizat astăzi ministrul agriculturii, Vladimir Bolea.

Aeroportul prelungește licitația pentru spațiile comerciale

Aeroportul Internațional Chișinău prelungește termenul de depunere a cererilor de participare la licitația pentru locațiunea activelor neutilizate în scopuri operaționale destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages. Aceasta după ce, din data de 5 septembrie și până astăzi la amiază, s-a înscris o singură companie.

Producătorii moldoveni sunt invitați la expoziția-târg China Import Export Fair

Comercianții din Republica Moldova sunt invitați să participe la expoziția-târg China Import Export Fair (Canton Fair), ca o oportunitate de promovare a produselor autohtone. Cel mai important târg multiramural din China va avea loc în perioada 15 octombrie – 4 noiembrie 2024, în orașul Guangzhou.

● MARȚI, 10 septembrie

Ministerul Agriculturii propune instituirea unui regim special în agricultură. Vladimir Bolea: Ne bazăm pe modelul României


Ministerul Agriculturii propune instituirea unui regim special în agricultură pentru fermierii afectați de secetă, similar celui din România. Ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, spune că, odată aprobată, legea le va permite fermierilor să-și stopeze creșterea penalităților față de creditori doar prin prezentarea actului de calamitate.

BNM participă în premieră la Summitul G20

Banca Națională a Moldovei participă pentru prima dată la Reuniunea globală a rețelei internaționale pentru finanțare durabilă – Sustainable Banking and Finance Network –  organizată în contextul Grupului de lucru pentru finanțe durabile G20 - G20 Sustainable Finance Working Group. Evenimentul de importanță globală se desfășoară în perioada 11-12 septembrie la Rio de Janeiro, Brazilia.

Statul a preluat forțat sediul administrației SRL „Gările Auto Moderne”

După ce pe 19 august angajații Agenției Proprietății Publice și-au făcut apariția la SRL „Gările Auto Moderne” pentru a prelua forțat activele din gestiunea companiei, astăzi angajații întreprinderii de stat „Direcția pentru exploatarea bunurilor imobile” au intrat forțat în sediul administrației. La fața locului a venit și poliția, iar paza privată a fost înlăturată de la intrare. Reprezentanții SRL „Gările Auto Moderne”, care nu au fost lăsați să intre în clădire, au declarat că este vorba despre un abuz fără precedent.

● MIERCURI, 11 septembrie

BNM atenționează cetățenii să păstreze în siguranță informațiile asociate cardurilor de plată


Banca Națională a Moldovei atenționează moldovenii să mențină un grad înalt de confidențialitate a datelor de pe cardurile de plată. Aceste date constituie informații personale ce nu trebuie divulgate sub nicio formă, nici măcar reprezentanților instituțiilor bancare. Potrivit unui comunicat al BNM, îndemnul vine după ce oamenii legii au deconspirat un caz de escrocherie prin care a fost permis accesul neautorizat la cardul de plată pentru a sustrage mijloacele bănești.

Serviciul Vamal este instituția în care se plătește cel mai frecvent mită, sondaj

Serviciul Vamal conduce topul instituțiilor din Moldova în care se plătește cel mai des mită. Pe locul doi este Centrul de Sănătate Publică. Topul este completat de instanțele de judecată și Poliție. Acestea sunt rezultatele sondajului național de evaluare a percepțiilor și experiențelor agenților economici privind corupția în Republica Moldova, prezentat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și realizat de compania Date Inteligente.

Schimbarea la față a corupției: de la bani la cadouri. Sondaj

Corupția în Moldova se schimbă la față. Deși mărimea mitei a crescut, aceasta a căpătat o nouă formă. Pentru rezolvarea neoficială a problemelor în sectorul public se dau mai puțini bani, dar se recurge mai mult la relații și cadouri. Cel puțin așa arată rezultatele Sondajului național de evaluare a percepțiilor și experiențelor agenților economici privind corupția în Republica Moldova, prezentat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și realizat de compania Date Inteligente.

Începe plata sumelor indexate pentru deponenții Băncii de Economii

Din 11 septembrie, Ministerul Finanțelor a început procesul de plată a sumelor indexate pentru deponenții Băncii de Economii care au depus cereri de înregistrare până la 31 august 2024. Persoanele născute până în anul 1991 inclusiv, care nu au beneficiat de indexarea sumei în etapele anterioare, pot ridica banii de la orice oficiu sau agenție a întreprinderii „Poșta Moldovei”.

Întreprinderilor Energocom și Moldelectrica li s-a atribuit statutul de monopol fiscal

Societății pe acțiuni „Energocom” și întreprinderii de stat „Moldelectrica” le-a fost atribuit statutul de monopol fiscal până pe data de 31 decembrie 2025. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Guvern.

Guvernul a stabilit modul de repartizare a celor 100 de milioane de lei pentru agricultori

Guvernul a stabilit modul de acordare a ajutorului financiar din suma de 100 de milioane de lei alocată pentru agricultorii afectați de secetă. Potrivit regulamentului, valoarea maximă de ajutor nu poate depăși 500 000 de lei per solicitant. Plafonul maxim al ajutorului financiar cumulativ acordat unui solicitant în 2024 este de 1 000 000 de lei, inclusiv din ajutorul primit pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023.

Măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de secetă

Guvernul a aprobat măsuri de sprijin destinate fermierilor afectați de secetă. Este vorba despre suspendarea de drept a obligațiilor de plată față de creditori pentru un termen de 6 luni. De asemenea, va fi restructurată, reeșalonată sau, după caz suspendată, obligația de plată a datoriilor restante acumulate față de creditori prin negocierea părților. Totodată, vor fi prelungite garanțiile financiare emise de către instituțiile de garantare a creditelor – Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

● JOI, 12 septembrie

Clădirile vor trebui să aibă certificate de performanță energetică


Clădirile noi, cele supuse renovării, precum și cele care urmează a fi vândute sau închiriate, vor trece obligatoriu prin procedura de certificare energetică. Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind procedura de certificare a performanței energetice, elaborat de Ministerul Energiei. Documentul prevede, de asemenea, instituirea unui Registru electronic al certificatelor energetice, care va facilita accesul public la informațiile privind performanțele energetice ale clădirilor.

Programul de rambursare TVA pentru producătorii agricoli se extinde până în iunie 2025

Programul de rambursare a taxei pe valoare adăugată producătorilor agricoli a fost extinsă până la perioada fiscală iunie 2025, transmite IPN cu referire la Serviciul Fiscal de Stat. Subiecți ai Programului de rambursare TVA sunt întreprinderile care activează în domeniul agriculturii, sunt înregistrate în calitate de plătitori ai taxei pe valoarea adăugată și care înregistrează sumele TVA spre deducere în perioada fiscală ulterioară.

Moldova devine un factor important pentru aprovizionarea Ucrainei cu gaze

Ucraina și Moldova intenționează să majoreze capacitățile de transportare a gazelor. Operatorul rețelei ucrainene – Оператор ГТС України (ОГТСУ) și operatorul rețelelor moldovenești Vestmoldtransgaz (VMTG) lucrează pentru a crește capacitatea garantată de pompare spre Ucraina a cel puțin 7 milioane de metri cubi pe zi pe ruta transbalcanică, transmite IPN cu referință la „Европейска правда” din Kiev.

Guvernatoarea BNM a evidențiat progresele Moldovei la Summitul G20 de la Rio de Janeiro

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a vorbit despre progresele și perspectivele Republicii Moldova la Reuniunea globală a rețelei internaționale pentru finanțare durabilă - Sustainable Banking and Finance Network (SBFN), organizată în contextul Grupului de lucru pentru finanțe durabile G20 - G20 Sustainable Finance Working Group (SFWG). Evenimentul s-a desfășurat la Rio de Janeiro, Brazilia.

● VINERI, 13 septembrie

Diversificarea surselor și a rutelor de transportare a gazelor – un imperativ al timpului


România încearcă să sprijine Azerbaidjanul și Kazahstanul în asigurarea securității energetice a UE. România și țările în cauză au aceleași viziuni privind importanța dezvoltării transportului și logisticii, energeticii și conexiunii digitale. Despre aceasta a relatat într-un interviu pentru portalul azer Trend.az Ana Cristina Tinca, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe al României.

Banca Mondială aprobă un grant de 6,39 mln dolari pentru reducerea poluării Mării Negre

Banca Mondială a aprobat un grant de 6,39 milioane de dolari acordat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) pentru a finanța Proiectul regional GEF de Albăstrire a Mării Negre (Blueing the Black Sea) (BBSEA). Grantul va susține eforturile guvernelor și sectorului privat din Georgia, Moldova, Turcia și Ucraina de reducere a poluării Mării Negre. Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte (UNOPS) este beneficiarul fondurilor și entitatea de implementare a proiectului.

Ministrul energiei: Mai mult nimeni nu ne poate șantaja cu lipsa de gaze

În anul 2022, atunci când concernul rusesc „Gazprom” a limitat unilateral volumele de gaze livrate pentru Republica Moldova, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău a fost un veritabil colac de salvare pentru securitatea energetică a țării, asigurând transportul de gaze de pe piața europeană. Acest gazoduct, inclusiv stația de măsurare a gazelor din Ungheni, permite asigurarea consumatorilor de pe malul drept al Nistrului cu volumele de gaze necesare chiar și pe timp de iarnă. Declarația aparține ministrului energiei, Victor Parlicov, și a fost făcută în contextul vizitei sale la Ungheni la stația de măsurare a gazelor, situată pe gazoductul Iași-Chișinău.

Parlamentul a votat în primă lectură măsurile de sprijin pentru fermierii afectați de secetă

Proiectul de lege care prevede măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de secetă a fost votat de Parlament în primă lectură. Acesta prevede suspendarea de drept a obligațiilor de plată față de creditori pentru un termen de 6 luni. De asemenea, va fi restructurată, reeșalonată sau, după caz, suspendată obligația de plată a datoriilor restante acumulate față de creditori prin negocierea părților. Proiectul prelungește și garanțiile financiare emise de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

● SÂMBĂTĂ,14 septembrie

Vot final pentru măsurile de sprijin destinate agricultorilor afectați de secetă

Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta și arșița din acest an vor putea solicita suspendarea obligațiilor de plată față de creditori pentru o perioadă de șase luni. De asemenea, vor putea renegocierea obligațiile de plată pentru datoriile acumulate, inclusiv ratele de capital, dobânzile și penalitățile, prin acorduri adiționale la contractele existente. Parlamentul a votat și în lectură finală proiectul care prevede aceste măsuri de sprijin.

BEM, Banca Socială și Unibank au încasat peste 2,9 mlrd lei de la retragerea licențelor

De la retragerea licențelor, în octombrie 2015, și până pe 30 iunie 2024, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au încasat mijloace bănești în sumă totală de 2 953 063,5 mii lei. Banca Națională a Moldovei precizează că lichidatorii întreprind în continuare măsuri în vederea valorificării activelor. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.