RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 2-7 iunie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 2 iunie

Ukraine International Airlines lansează zboruri care fac legătura între Kiev şi Chişinău 

Ukraine International Airlines (UIA) a început operarea zborurilor pe ruta Kiev-Chişinău-Kiev. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, zborurile sunt operate cu o aeronavă Boeing 737” configurată pentru două clase – business şi economic, cu o frecvenţă de 5 ori pe săptămână. Zborurile pe ruta Chişinău-Kiev-Chişinău sunt operate în parteneriat cu Air Moldova.

Valeriu Lazăr: Se impune un ritm rapid de implementare a prevederilor DCFTA 

Acordul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu UE (DCFTA) va intra în vigoare cu trei luni mai devreme decât se preconiza. Acesta va intra în vigoare în toamna acestui an, fapt care impune un ritm rapid de implementare a prevederilor acordului. Declaraţia a fost făcută de către ministrul economiei, Valeriu Lazăr, în contextul pregătirii agendei de implementare a DCFTA. Ministerul Economiei a organizat o întâlnire cu producătorii autohtoni, pentru informarea acestora cu prevederile noului regim comercial şi reformele pieţei interne, ce urmează a fi implementate. Valeriu Lazăr a menţionat că a fost elaborat proiectul Nomenclaturii combinate a mărfurilor, care va fi aprobat în viitorul apropiat, în şedinţă de guvern. Documentul va reuni poziţiile tarifare şi taxele vamale, armonizate cu cele ale UE, într-un singur act legislativ, care va intră în vigoare de la 1 ianuarie 2015.

● MARŢI, 3 iunie

Banca Consiliului Europei va credita cu 10 milioane de euro întreprinderile din Moldova 

Comitetul Interministerial pentru Planificare Strategică a aprobat astăzi, 3 iunie, decizia de acordare a unei linii de credit, în valoare de 10 milioane de euro, de la Banca Consiliului Europei, la solicitarea ProCredit Bank, pentru a finanţa sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Moldova. Creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii va avea loc în condiţii avantajoase pentru dezvoltarea afacerilor, în special în zonele rurale. Până la 50% din costul proiectelor vor fi acordate din resursele atrase de la Banca Consiliului Europei, iar restul - din resursele proprii ale băncii moldoveneşti şi ale beneficiarului. Mijloacele financiare se preconizează a fi alocate pentru proiecte investiţionale pe o perioadă de până la 7 ani, cu o perioadă de graţie de până la doi ani.

Aeroportul Internaţional Chişinău, cel mai bun din CSI 

Aeroportul Internaţional Chişinău a fost desemnat ca fiind instituţia cu cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI în 2013, la categoria aeroporturilor cu trafic de pasageri de până la 1,5 milioane anual. Aeroportul de la Chişinău a fost apreciat atât pentru procesul de modernizare a serviciilor prestate, cât şi pentru creşterea permanentă a traficului internaţional de pasageri. Evenimentul de decernare a distincţiilor a fost organizat de cea mai mare  asociaţie din ţările CSI, „Aeroportul”. Directorul Aeroportului Internaţional Chişinău SRL „Avia Invest”, Petru Jardan, a menţionat că premiul obţinut este o realizare a fiecărui angajat al aeroportului, care depune eforturi pentru a asigura un nivel ridicat de confort şi siguranţă tuturor pasagerilor.

MIERCURI, 4 iunie

Moldova Business Week 2014 începe joi 

Săptămâna investiţională Moldova Business Week 2014 începe joi, 5 iunie, la Chişinău.  Autorităţile îşi propun prin acest eveniment să promoveze potenţialul de export şi de atragere a investiţiilor în ţară. Programul Moldova Business Week 2014 include un for al exportatorilor, preconizat pentru 5 iunie, iar pe 6 iunie se va desfăşura şedinţa de prezentare a conceptului participării Moldovei la World Expo Milano 2015 şi şedinţa „Diplomatic economic club”. Pentru 7 iunie este planificat un dialog economic al tinerilor cu mediul de afaceri şi autorităţile publice. Pe 9 iunie, la Bălţi, Hânceşti, Cimişlia, Comrat şi în localitatea Coşniţa, vor avea loc seminare, la care se va aborda problema dezvoltării regionale.

Modificări în Codul Vamal 

Agenţii economici vor avea la dispoziţie 10 zile calendaristice pentru achitarea benevolă a obligaţiei vamale. Viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, a precizat că în prezent onorarea obligaţiei vamale are loc imediat, prin compensare, adică prin trecerea în contul obligaţiei vamale a sumelor plătite în plus, înregistrate la dreptul de import al plătitorului sau la alte plăţi. Astfel, are loc încasarea silită a obligaţiei vamale, fără a-i permite plătitorului vamal onorarea benevolă a acesteia.

Agricultura şi dezvoltarea rurală – prioritate inclusă în strategia Moldova 2020 

Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020” va fi completată cu un nou obiectiv – agricultura şi dezvoltarea rurală. Guvernul a dat, miercuri, aviz pozitiv unui proiect de lege, înaintat de către un grup de deputaţi ai PLDM, privind completarea anexei la Legea pentru aprobarea Strategiei „Moldova 2020”, votată în 2012. Introducerea acestei completări a fost precedată de discuţii îndelungate şi de solicitări insistente din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi asociaţiilor de producători agricoli. Premierul Iurie Leancă s-a arătat mulţumit de faptul că, în sfârşit, a fost găsit un compromis. „Acum nu ne rămâne decât să implementăm Strategia 2020” şi Strategia de dezvoltare agricolă şi rurală, care îşi propune să sporească competitivitatea produselor agroalimentare”, a subliniat primul ministru.

● JOI, 5 iunie

Reduceri de 15% la plata impozitului pe imobil 

Contribuabilii vor beneficia şi anul acesta de o reducere de 15% la achitarea integrală, până la 30 iunie, a impozitului pe bunurile imobiliare. Ludmila Gropa, inspector fiscal superior la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a  specificat că subiecţi ai impunerii, potrivit articolului 277 al Codului Fiscal, sunt: proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova; deţinătorii drepturilor  patrimoniale, adică drepturi de posesie, de gestiune sau de folosinţă asupra bunurilor  imobiliare aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale; arendaşii, care arendează  un bun imobiliar agricol, proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel; arendaşii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile, transmise în arendă sau locaţiune.

Guvernul a aprobat noi măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier de mărfuri 

Traficul transfrontalier de mărfuri va fi facilitat odată cu introducerea unui nou indicator de informare – se angajează Guvernul, care a aprobat o decizie în acest sens. Potrivit deciziei, noul indicator va fi instalat în imediata apropiere a punctelor de trecere a frontierei şi va informa participanţii la trafic privind regimul prioritar de traversare a frontierei pentru titularii procedurilor simplificate. Astfel, transportatorul, la intrarea în zona de control vamal, se va orienta exact pe banda corespunzătoare, fără a staţiona şi a sta în rând. De regimul prioritar de traversare a frontierei beneficiază transportatorii care fac parte din sistemul de pre-declarare electronică TIR-EPD şi agenţii economici autorizaţi (Authorised Economic Operator).

Polonia împrumută Moldovei 100 de milioane de euro, cu o dobândă de 0,15% anual 

Cabinetul de miniştri a aprobat şi a transmis pentru ratificare Parlamentului acordul dintre guvernele Moldovei şi Poloniei privind obţinerea unui credit de asistenţă, semnat la Varşovia, la 14 mai 2014. Creditul, de peste 100 de milioane de euro, va fi acordat pentru o perioadă de 25 de ani, cu o rata anuală a dobânzii de 0,15% şi o perioadă de graţie de 5 ani.

● VINERI, 6 iunie

Moldova va participa la World Expo Milano cu pavilion propriu 

Republica Moldova va participa, pentru prima dată,  la o expoziţie mondială cu pavilion propriu, după ce la două expoziţii anterioare a participat în cadrul unor pavilioane comune cu alte ţări. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus, vineri, la prezentarea conceptului de participare la World Expo Milano, că este o adevărată provocare pentru o ţară cum este Moldova, atât din punct de vedere al creativităţii, cât şi al disponibilului de resurse. La expoziţie şi-au anunţat participarea 130 de ţări. Se aşteaptă că această manifestare va fi vizitată de peste 20 de milioane de oameni.

● SÂMBĂTĂ, 7 iunie

Consolidarea diplomaţiei economice, o prioritate a MAEIE 

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi propune să regândească conceptul diplomaţiei economice, în contextul apropiatei semnări a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, parte a Acordului de Asociere cu UE. Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Tudor Ulianovschi, a spus, la şedinţa „Dipomatic Economic Club”, organizată în contextul Săptămânii investiţionale „Moldova Business Week 2014”, că va fi consolidată, în primul rând, echipa de experţi ai ministerului, care coordonează aspectele ce ţin de diplomaţia economică. Inclusiv, se examinează posibilitatea creării unui departament special. Va fi intensificat procesul de instruire a personalului care lucrează pe segmentul economic, atât din cadrul ministerului, cât şi din ambasadele Moldovei peste hotare.

Fondul pentru Eficienţă Energetică a aprobat noi apeluri de propuneri de proiecte 

Consiliul de Administrare al Fondului pentru Eficienţă Energetică a aprobat lansarea a două apeluri de propuneri de proiecte, unul pentru sectorul privat şi altul pentru finanţarea proiectelor care prevăd eficientizarea sistemelor de iluminat public. Apelul de propuneri de proiecte nr. 4 este destinat beneficiarilor din sectorul privat, entităţilor juridice, angajate în activităţi economice, ce constau în producerea şi furnizarea de bunuri şi servicii, indiferent de forma juridică de organizare. Apelul de propuneri de proiecte nr. 5 este adresat reprezentanţilor autorizaţi ai obiectivelor de menire socială, aflate în proprietate publică centrală şi locală. Lista proiectelor eligibile cumulează măsuri de eficienţă energetică aferente sistemelor de iluminat public, care sunt funcţionale sau parţial funcţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.