RETROSPECTIVA IPN Summitul Comunității Politice Europene

RETROSPECTIVA lunii IUNIE. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Summitul Comunității Politice Europene”

1 iunie: Summitul Comunității Politice Europene reprezintă un eveniment de maximă vizibilitate pentru Republica Moldova și o dovadă a faptului că întreaga comunitate europeană are încredere că Chișinăul poate organiza un forum de o asemenea anvergură. O spune președinta Maia Sandu, potrivit căreia cea de-a doua Reuniune a Comunității Politice Europene, care are loc la Bulboaca, va vorbi lumii despre Republica Moldova, va impulsiona investițiile și va spori relațiile comerciale cu statele europene. Președinta Maia Sandu spune că de efortul comun al cetățenilor și instituțiilor statului depinde buna desfășurare a celui mai important eveniment de politică externă care a avut loc vreodată în Republica Moldova.

1 iunie: Delegațiile oficiale sunt așteptate la Bulboaca. La Summitul Comunității Politice Europene vor participa președinți de state, șefi de guverne și liderii Uniunii Europene. De asemenea, pentru Summit au fost acreditați circa 700 de jurnaliști ai publicațiilor internaționale. Primii la Castelul Mimi au ajuns reprezentanții presei. Jurnaliștii s-au deplasat la Bulboaca cu trenul, în acest sens fiind organizate două curse speciale, care au pornit la prima oră.

1 iunie: Spațiul aerian al Republicii Moldova va fi protejat de NATO pe durata Summitului Comunității Politice Europene, informează Alianța Nord-Alantică într-un comunicat de presă. NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce liderii europeni vor participa la summit în apropiere de granița cu Ucraina, pentru a-și arăta sprijinul pentru ambele țări, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei.

1 iunie: Președintele Ucrainei, Volodymir Zelensky, a sosit la Castelul Mimi de la Bulboaca. Acesta a fost întâmpinat de șefa statului, Maia Sandu.

1 iunie: Delegațiile care și-au anunțat prezența la Summitul Comunității Politice Europene au ajuns deja în Republica Moldova, cu excepția delegațiilor din Turcia și San Marino, informația a fost confirmată de vicepremierul Nicu Popescu, ministru de externe. Președintele Maia Sandu va întâmpina delegațiile care vor veni în comuna Bulboaca, rând pe rând. De asemenea, oficialii străini vor susține declarații de presă.

1 iunie: Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, susține că așteptările de la Summitul Comunității Politice Europene sunt mari. „Evident, ne dorim accelerarea aderării noastre la Uniunea Europeană”, a menționat șeful diplomației moldovenești. „Așteptarea este ancorarea mult mai fermă și sigură a Republicii Moldova în familia de state europene, fapt care ne permite să asigurăm și în continuare pacea și stabilitatea țării noastre datorită și cu sprijinul partenerilor noștri europeni”, a mai spus Nicu Popescu.

1 iunie: Președintele Ucrainei, Volodymir Zelensky, a fost întâmpinat cu puțin timp în urmă de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Castel Mimi de la Bulboacă. Cei doi au reiterat în fața jurnaliștilor că restaurarea păcii pe continent este unul dintre subiectele importante ce urmează a fi discutate în cadrul Summitului Comunității Politice Europene.

1 iunie: Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, a ajuns la Castel Mimi de la Bulboaca, acolo unde se desfășoară Summitul CPE. Oficialul și-a început declarațiile în fața jurnaliștilor prin a-și exprima tristețea și regretul față de un nou atac ce a avut loc astăzi la Kiev, Ucraina, în urma căruia cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii.

1 iunie: Prezența liderilor europeni la Summitul CPE demonstrează nu doar susținerea, dar și angajamentul Uniunii Europene de a ajuta Republica Moldova în parcursul său european. Este mesajul transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a ajuns la Castelul Mimi de la Bulboaca, acolo unde se desfășoară ce-a de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene.

1 iunie: Liderii țărilor europene s-au adunat la cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene pentru a coordona tot ce ține de domeniul energetic, securitate și infrastructură. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel, care a ajuns la Castelul Mimi de la Bulboaca, unde a fost întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

1 iunie: La Bulboaca a început Summitul Comunității Politice Europene, ediția a II-a. „Cu toții avem un puternic interes de a îmbunătăți conectivitatea între țările noastre”, a declarat președinta Maia Sandu. În debutul Summitului, Maia Sandu a declarat că moldovenii, ca și ceilalți europeni, au dat dovadă de solidaritate cu vecinii ucraineni. Dar este nevoie de mai mult. „Acest summit asigură platforma pentru identificarea unor soluții la care putem să ne angajăm cu toții pentru a readuce pacea pe continentul european și pentru a proteja acest continent”, a declarat șefa statului.

1 iunie: Doar o apărare aeriană și o coaliție puternică pot învinge teroarea Rusiei. Este una dintre declarațiile făcute de președintele Ucrainei, Volodymir Zelensky, în deschiderea Summitului CPE. „De fiecare dată când ne pregătim să luăm decizii pentru binele popoarelor noastre, trebuie să nu uităm că Rusia va profita de orice îndoială pe care o arătăm aici. Nu putem să avem îndoieli în legătură cu unitatea noastră sau cu modul în care răspundem la provocările vremurilor noastre care aduc tot mai multe probleme cu sine. Aici, în Moldova, din fericire, nu auzim raiduri aeriene, sirene sau artileria rusă, dar nu demult rușii erau convinși că, după ce au atacat Ucraina, pot să atace și Moldova. De fapt, poate și acum ei gândesc așa, dar acum avem mai multă securitate, poate. Securitatea europeană a stabilit limitele hotărârii noastre și încercăm să respingem relele aduse de agresiune”, a declarat Volodymir Zelensky.

1 iunie: Italia va fi alături de Ucraina și o va ajuta tot timpul în care va fi nevoie. De asemenea, susține calea pe care au ales-o Ucraina, Moldova și Georgia și apreciază munca lor pentru aderarea la UE. Declarații în acest sens au fost făcute de Giorgia Meloni, președinta Consiliului de miniștri al Republicii Italiene, în deschiderea Summitului Comunității Politice Europene. Potrivit oficialului european, liderii mondiali sunt la acest summit pentru a reaminti că Europa nu este doar un club, nu este doar despre reguli sau interese, este mai presus, e o civilizație care s-a întemeiat pe ideea că oamenii sunt liberi și egali, pe idei precum solidaritatea și statul de drept.

1 iunie: Cetățenii Republicii Moldova nu sunt singuri. Uniunea Europeană și ceilalți parteneri sunt aici pentru Moldova. Sunt cuvintele președintelui României, Klaus Iohannis, în deschiderea Summitului Comunității Politice Europene. Potrivit șefului statului român, consolidarea Republicii Moldova înseamnă și consolidarea rezilienței strategice a Europei. „Trebuie să facem în așa fel încât sprijinul nostru să devine mai vizibil pentru cetățenii din Moldova. Ei trebuie să vadă îmbunătățiri concrete în viața lor de zi cu zi. Este esențial pentru povestea de succes a Republicii Moldova”, a declarat Klaus Iohannis.

1 iunie: Recunoașterea internațională a Moldovei este subliniată de prezența a 48 de șefi de state și de guverne la această ce-a de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene. Autoritățile continuă să depună eforturi pentru a realiza aspirațiile  europene și pentru a construi o Moldovă modernă și prosperă. Un mesaj în acest sens a fost publicat de vicepremierul Nicu Popescu, ministrul de externe, pe canalul său de Telegram.

1 iunie: Pentru Summitul Comunității Politice Europene a fost mobilizat cel mai mare număr de specialiști din toate structurile de stat, iar fiecare acționează în perimetrul său, conform sarcinilor și atribuțiilor stabilite în planul de securitate. O spune ministra afacerilor interne, Ana Revenco. Potrivit ei, incidente ieșite din comun pe parcursul zilei nu au fost înregistrate. Totuși, pe traseul spre Bulboaca au existat tentative de destabilizare din partea unor forțe politice. Ministra spune că acestea au fost contracarate.

1 iunie: Summitul Comunității Politice Europene este unul deosebit de important pentru Republica Moldova, pentru regiune, pentru întregul continent, dar și pentru viitorul acestui format recent înființat. Declară președintele României, Klaus Iohannis, care susține că evenimentul a fost organizat ireproșabil, ceea ce este o dovadă a capacității administrative a Republicii Moldova atât de relevantă și pentru obiectivul strategic de aderare la Uniunea Europeană.

1 iunie: Perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2030 ține de aspecte politice, iar asta înseamnă că această variantă nu poate fi exclusă dacă lucrurile se vor mișca pe traiectoria corectă. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în timpul declarațiilor de presă făcute la Summitul Comunității Politice Europene. „Tot ce ține de timp, de axa temporală, dacă vorbim de aderarea la Uniunea Europeană, ține de aspectele politice. De ce să nu să se întâmple?”, a declarat oficialul european.

1 iunie: Norvegia va aloca 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, care are loc la Bulboaca, în timpul unor declarații de presă comune făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Președinta și-a exprimat încrederea că parteneriatul dintre cele două state va deveni și mai strâns și a mulțumit Norvegiei pentru suportul acordat. „Vreau să-i mulțumesc domnului prim-ministru pentru sprijinul pe care îl acordă Norvegia Republicii Moldova și pentru decizia recentă, despre aceste aproximativ 50 de milioane de euro care urmează să fie alocați Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.

1 iunie: Cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene, organizată în Republica Moldova, demonstrează clar că această comunitate este un forum important pentru toate țările europene. Membrii comunității vor să coopereze pașnic, vor o ordine internațională  bazată pe reguli. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Cehiei, Petr Fiala, la conferința de totalizare a Summitului CPE de la Bulboaca.

1 iunie: „Astăzi aici, la 20 de kilometri de Ucraina, am reunit întregul continent pentru a reafirma hotărârea noastră colectivă și fermă de a readuce pacea în Europa. Astăzi ne-am arătat puterea și unitatea într-un moment în care stabilitatea continentului nostru este în pericol. Am arătat că suntem uniți împotriva celei mai mari agresiuni militare de la al Doilea Război Mondial încoace și împotriva încălcării dreptului internațional”. Declarațiile aparțin președintei Maia Sandu și au fost făcute în cadrul conferinței de presă de totalizare a Summitului Comunității Politice Europene.

1 iunie: „Propunem ferm să accelerăm procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană și apreciem curajul cu care Moldova se menține în fața atacurilor hibride ale Rusiei”, a menționat prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, la o conferință de presă desfășurată în cadrul Summitului Comunității Politice Europene.

1 iunie: Republica Moldova nu va renunța la regiunea transnistreană în parcursul său european. O spune președinta Maia Sandu. Potrivit ei, autoritățile lucrează atât la îndeplinirea condiționalităților Comisiei Europene, cât și la soluționarea conflictului transnistrean.

1 iunie: Este nevoie de o societate unită în Republica Moldova, o țară unită și care se va menține așa fără a face sacrificii umane cum s-a întâmplat în Ucraina. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Ucrainei, Volodymir Zelensky, în cadrul conferinței de presă după Summitul Comunității Politice Europene Oficialul a declarat că Ucraina va fi mereu aproape de Moldova și că în persoana sa poate fi văzută o garanție în acest sens.

1 iunie: Garantarea securității pe continentul european reprezintă un deziderat important pentru comunitatea europeană și acesta a fost reiterat de liderii europeni în cadrul discuțiilor purtate pe platforma celei de-a doua ediții a Summitului Comunității Politice Europene. A declarat președintele Franței, Emmanuel Macron, în cadrul conferinței de presă de închidere a lucrărilor Summitului CPE de la Bulboaca.

2 iunie: La 1 iunie curent, Republica Moldova a devenit, în cuvintele președintei Comisiei UE von der Leyen, „inima politică a Europei” și reprezintă întruchiparea valorilor fundamentale ale Europei. Selecția Moldovei ca gazdă a celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene (CPE) are o semnificație profundă, țara a demonstrat o solidaritate neclintită, exemplificată prin sprijinul acordat refugiaților ucraineni, precum și o rezistență remarcabilă în fața încercărilor Rusiei de a o constrânge. Prin urmare, alegerea deliberată a Moldovei ca locație a summit-ului provine din situația actuală a țării și oferă Uniunii Europene posibilitatea de a transmite Rusiei un mesaj direct: Europa stă ferm în spatele Moldovei, servind ca un front unificat împotriva agresiunii externe. Încă o dată, cei 45 de lideri reuniți în Moldova, își reiterează semnalul puternic de unitate, comunicat cu hotărâre președintelui Putin și administrației sale – menționează Dr. Dorina Baltag într-un Op-Ed.

2 iunie: Summitul Comunității Politice Europene. Galerie foto

2 iunie: Summitul Comunității Politice Europene. Galerie foto

2 iunie: Să ne bucurăm și să fim mândri că am fost gazda summitului Comunității Politice Europene, ne îndeamnă pe toți președintele țării, Maia Sandu. Șefa statului a precizat că prin acest „eveniment istoric” Republica Moldova a fost văzută și auzită pe întreg continentul european. „Este meritul nostru, al tuturor. Împreună vom aduce Moldova în Uniunea Europeană, a spus Maia Sandu într-un mesaj adresat cetățenilor.

2 iunie: Summitul Comunității Politice Europene organizat de Republica Moldova a fost un succes. Evenimentul a arătat importanța Republicii Moldova pentru securitatea întregii Europe. O spune Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European.

5 iunie: Președinta Maia Sandu spune că Summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova pe 1 iunie, a demonstrat că aderarea țării la Uniunea Europeană este tot mai aproape și aduce beneficii concrete oamenilor. „Doar în familia europeană putem fi siguri de stabilitatea și pacea din țara noastră. Vocea noastră contează când se iau decizii importante, iar calea pe care am ales-o, calea europeană, are susținerea țărilor Uniunii Europene”, a declarat șefa statului într-o conferință de presă.

5 iunie: Uniunea Europeană va sancționa persoanele care vor să destabilizeze Moldova și pun în pericol stabilitatea și securitatea țării. O spune președinta Maia Sandu, care a anunțat luni că la sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia. „Persoanelor introduse pe lista de sancțiuni li se va restricționa circulația, iar averile și banii lor în țările UE vor fi blocați. La sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia. Iar pe 1 iunie au fost anunțate sancțiuni din partea autorităților canadiene. Toate aceste state ne ajută să-i oprim pe cei care vor să destabilizeze țara și să ne blocheze viitorul”, a declarat șefa statului într-o conferință de presă.  În zilele Summitului, a fost anunțată lansarea Misiunii de Parteneriat UE la Chișinău. Potrivit șefei statului, această misiune va ajuta instituțiile noastre să-și consolideze capacitățile de gestionare a crizelor și va contribui la sporirea rezilienței țării la amenințările hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de dezinformare.

5 iunie: În cadrul Summitului Comunității Politice Europene ce s-a desfășurat în Republica Moldova au fost transmise câteva mesaje foarte clare pentru comunitatea internațională și anume că trebuie să existe o interconexiune între bunăstare, unitate, combaterea agresiunii și respectarea normelor dreptului internațional. Sunt patru lucruri foarte clare care trebuie să le înțeleagă toți. Declarația îi aparține expertului permanent al proiectului, Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul interviului intitulat „Summitul Comunității Politice Europene pe înțelesul tuturor”, organizat de Agenția de presă IPN.

5 iunie: Principalul mesaj pentru Republica Moldova, transmis de practic toți participanții la Summitul Comunității Politice Europene, a fost că Republica Moldova nu este singură în fața tuturor riscurilor cărora este expusă și că trebuie ajutată să iasă din zona gri. Susține expertul permanent al proiectului Igor Boțan, în cadrul  interviului intitulat „Summitul Comunității Politice Europene pe înțelesul tuturor”, organizat de Agenția de presă IPN.

5 iunie: Beneficiile de care se bucură Republica Moldova după Summitul Comunității Politice Europene sunt net superioare cheltuielilor. Numeroși lideri europeni au anunțat suport substanțial de ordinul zecilor de milioane de euro, așa că efortul făcut de autoritățile și cetățenii Republicii Moldova, dar și cheltuielile de organizare au meritat pe deplin. Spune expertul permanent al proiectului, Igor Boțan , în cadrul interviului intitulat „Summitul Comunității Politice Europene pe înțelesul tuturor”, organizat de Agenția de presă IPN.

6 iunie: Ce este CPE și Summitul ei? De ce a avut loc în Moldova? De ce se spune că este „un eveniment istoric”? De ce nu a adoptat un document final de poziție, ce semnale importante a lansat în lipsa acestuia și cui au fost adresate? Ce rezultate importante pentru statele și popoarele Europei pot fi scoase în evidență? Ce rezultate au obținut Moldova și moldovenii în urma acestuia? Cum a fost organizat Summitul și de ce aceasta este important pentru cetățenii Republicii Moldova? Răspuns la aceste și alte întrebări – într-un interviu cu comentatorul Igor Boțan.

7 iunie: Summitul Comunității Politice Europene care a avut loc la Bulboaca, pe 1 iunie, a fost un eveniment binevenit pentru Republica Moldova, dar pentru ca impactul lui să fie valorificat este nevoie de a consolida eforturile forțelor proeuropene și a pregăti temeinic terenul pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Declarații în acest sens au fost făcute de participanții la dezbaterea publică cu genericul „Summitul CPE - oportunități deschise pentru accelerarea negocierilor cu UE”, organizată de Agenția de presă IPN.

7 iunie: Summitul Comunității Politice Europene care a avut loc la începutul lunii iunie în Republica Moldova a fost un semnal clar de susținere a țării noastre pe calea integrării europene. De această părere este Ion Sula, președintele Partidului Social Democrat European din Moldova și a fost exprimată în cadrul unei dezbateri publice organizată de Agenția de presă IPN.

7 iunie: Desfășurarea Summitul Comunității Politice Europene la Bulboaca a reprezentat un mesaj clar de încurajare a eforturilor Republicii Moldova în vederea aderării la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, deși este extrem de importantă susținerea și ajutorul UE, nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece, întrucât foarte multe lucruri depind de cum vom valorifica noi șansa oferită. Este opinia președintelui Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, și a fost făcută în cadrul unei dezbateri publice de la IPN.

7 iunie: Transnistria este instrument de presiune al Moscovei asupra dorinței Republicii Moldova de a deveni parte a Uniunii Europene, iar acest lucru trebuie să înceteze. Este opinia liderului Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, și a fost făcută în cadrul unei dezbateri publice cu genericul „Summitul CPE - oportunități deschise pentru accelerarea negocierilor cu UE”, organizată de Agenția de presă IPN.

9 iunie: Summitul Comunității Politice Europene organizat în Republica Moldova pe 1 iunie a deschis noi oportunități nu doar pentru relațiile diplomatice, dar și pentru cele economice. Creditul de încredere acordat Republicii Moldova trebuie valorificat la maximum și transformat în parteneriate durabile cu țările din întreaga comunitate europeană. De această părere sunt participanții la dezbaterea publică cu genericul „Summitul CPE - oportunități pentru agricultură performantă și exportul produselor moldovenești”, organizată de Agenția de presă IPN.

9 iunie: Pentru ca Republica Moldova să aibă agricultură performantă și competitivă cu cea țărilor din comunitatea europeană este nevoie ca accentul să treacă de pe producerea de materie primă, pe dezvoltarea lanțului valoric, adică pe procesare. O opinie în acest sens a fost exprimată de secretarul stat al ministerului agriculturii și industriei alimentare, Iurie Scripnic în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul CPE - oportunități pentru agricultură performantă și exportul produselor moldovenești, organizată” de Agenția de presă IPN.

9 iunie: Piața Uniunii Europene este una mare, unde își va găsi loc orice producător din Moldova, dacă se vor racorda la standardele europene. Declarația a fost făcută de către Iurie Fală, director executiv al Asociației producătorilor și exportatorilor de fructe „Moldova Fruct”, în cadrul unei dezbateri publice cu genericul „Summitul CPE - oportunități pentru agricultură performantă și exportul produselor moldovenești, organizată” de Agenția de presă IPN.

9 iunie: Summitul Comunității Politice europene a deschis oportunități de discuții, inclusiv cu privire la accesul la piețele din comunitatea europeană, dar autoritățile și producătorii din Republica Moldova trebuie să fie conștienți de faptul că orice țară care își stimează cetățenii nu va permite accesul produsele moldovenești pe piețele lor, dacă nu vor fi convinși de calitatea și inofensivitatea acestora. O declarație în acest sens a făcut președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de struguri, Gheorghe Gaberi în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul CPE - oportunități pentru agricultură performantă și exportul produselor moldovenești, organizată” de Agenția de presă IPN.

9 iunie: Agricultorii moldoveni au nevoie de fonduri mai mari pentru a putea fi competitivi, dar și de diversificarea pieței de desfacere. Este opinia fostului ministru al agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Nicolae Ciubuc și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul CPE - oportunități pentru agricultură performantă și exportul produselor moldovenești, organizată” de Agenția de presă IPN.

16 iunie: Deși nu s-a vorbit nemijlocit despre securitatea Republici Moldova, la summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca au fost transmise numeroase mesaje legate de domeniul securității, despre modul în care se reconfigurează securitatea la nivel regional și în special în Europei de Est. Astfel, securitatea Republicii Moldova, reintegrarea ei și integrarea în UE, urmează a fi influențată de deciziile ce se vor lua pentru restabilirea păcii pe continentul european. Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE”, organizată de Agenția de presă IPN.

16 iunie: Republica Moldova este independentă și responsabilă de deciziile pe care le va lua cu privire la problema transnistreană, astfel poate fi interpretat mesajul transmis de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, la Summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca. De această părere este Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova, director al Asociației Inițiativa.

16 iunie: Atunci când nu sunt identificate soluții privind reglementarea conflictului transnistrean care să vină din partea Chișinăului, se va găsi altcineva care să propună propriile soluții și să experimenteze pe modelul Republicii Moldova. O declarație în acest sens a făcut fostul vicepremier pentru reintegrare, Cristina Lesnic, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - semnale pentru reintegrarea Republicii Moldova și integrarea țării în UE”, organizată de Agenția de presă IPN.

19 iunie: Ar fi util ca oponenții integrării europene a Republicii Moldova și susținătorii apropierii de Lumea Rusă să reflecteze asupra celor trei scenarii de dezvoltare a Rusiei, enunțate în cadrul Forului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg. Este important ca susținătorii Lumii Ruse să clarifice ei înșiși – când totuși a fost Rusia imperiu al binelui: în perioada țaristă, pe când era închisoare a popoarelor sau în perioada sovietică, pe când era totalitaristă? În plus, susținătorii Lumii Ruse ar trebui să se întrebe de ce ar crede ei că pe viitor Rusia ar putea deveni un imperiu al binelui, dacă în trecut a avut doar experiența unui imperiu al răului – închisorii popoarelor și a totalitarismului? – precizează Victor Pelin într-un Op-Ed.

21 iunie: Organizarea summitului Comunității Politice Europene la Bulboaca a fost un eveniment cu adevărat istoric și un real succes pentru diplomația Republicii Moldova. Impactul acestui efort exemplar al autorităților moldovene de a aduna liderii comunității europene va fi răsplătit în timp prin proiecte și programe concrete de susținere a Republicii Moldova și asta va ajuta țara în parcursul său de integrare europeană. Declarații în acest sens au fost făcute de participanții la dezbaterea publică „Summitul CPE - succes diplomatic pentru Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

21 iunie: Summitul Comunității Politice Europene organizat la Bulboaca a fost un adevărat succes pentru diplomația Republicii Moldova. Deschidere diplomatică de care se bucură astăzi țara este un avantaj, dar acesta trebuie consolidat și prin eforturile tuturor autorităților responsabile de implementarea reformelor. O declarație în acest sens a făcut membrul corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova, Victor Juc în cadrul unei dezbateri publice organizate de Agenția de presă IPN.

21 iunie: Summitul Comunității Politice Europene, care a avut loc la începutul lunii iunie în Republica Moldova, a iritat la maximum Federația Rusă. De această părere este fostul vicepremier pentru reintegrare, Vladislav Kulminski. Opinia a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul CPE - succes diplomatic pentru Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

21 iunie: Summitul Comunității Politice Europene, care a avut loc la Bulboaca, a fost un eveniment major, departe de ochii oamenilor simpli, dar cu un impact pozitiv asupra imaginii țării noastre. De această părere este Mihai Bologan, director executiv al companiei sociologice iData, și a fost exprimată în cadrul unei dezbateri publice de la IPN.

24 iunie: Crearea CPE a însemnat recunoașterea nevoii urgente de cooperare pentru a aborda provocările de securitate prezentate de Rusia și pentru a asigura un viitor mai sigur și mai prosper pentru țările din regiune. În acest context, cea de-a doua reuniune a CPE desfășurată în Moldova a dat câteva rezultate cheie care au implicații semnificative atât pentru țară, cât și pentru comunitatea europeană. Mesele rotunde desfășurate în timpul summitului au jucat un rol crucial în abordarea problemelor cheie. În ceea ce privește securitatea, reuniunea CPE a subliniat importanța stabilității și securității regionale, în special în ceea ce privește conflictele în curs - războiul din Ucraina și conflictul Nagorno-Karabah. Acestea au subliniat necesitatea unei abordări unificate pentru a aborda aceste provocări comune și pentru a asigura pacea în regiune. La subiectul energiei, summitul a facilitat o mai mare cooperare și dialog între statele membre ale UE și țările din afara UE, creând oportunități pentru o colaborare economică sporită, în special în domeniile energiei și conectivității – precizează Dr. Dorina Baltag într-un Op-Ed.

30 iunie: Summitul s-a dovedit a fi extrem de benefic pentru Moldova, oferind atât avantaje imediate, cât și pe termen lung, care vor avea un impact pozitiv asupra cetățenilor. În ceea ce privește securitatea regională, UE, Norvegia, Elveția, și Canada au impus sancțiuni împotriva colaboratorilor ruși din Moldova. Pentru a contribui la managementul crizelor și la eliminarea amenințărilor hibride, Uniunea Europeană a deschis Misiunea de Parteneriat UE la Chișinău, care va consolida și mai mult securitatea regională. Și, prin Facilitatea Europeană pentru Pace, Moldova a primit donații generoase de echipamente de apărare pentru a-și fortifica sistemul de apărare, asigurând siguranța și stabilitatea țării. Moldova a primit sprijin suplimentar în depășirea crizei energetice. Acest lucru a fost abordat printr-o donație generoasă de aproximativ 50 de milioane de euro din partea Norvegiei pentru achiziția de gaze naturale, oferind un sprijin crucial care va contribui la stabilitatea și fiabilitatea sectorului energetic din Moldova. În plus, Summitul CPE a facilitat consolidarea relațiilor economice și a atras investiții - Planul de Dezvoltare Economică și Investiții al UE a oferit o finanțare sporită Moldovei, crescând de la 600 de milioane la un impresionant 1,6 miliarde de euro, stimulând creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai – menționează Dr. Dorina Baltag într-un Op-Ed.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.