RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 28 august - 3 septembrie

Postul public de televiziune Moldova 1 are începând cu 28 august director. Este vorba de Ecaterina Stratan, care până acum a deținut funcția de director interimar, după ce fostul director al instituției, Mircea Surdu, a scris cerere de demisie la expirarea mandatului. Ecaterina Stratan a fost numită în funcție pe un mandat de cinci ani. Pentru candidatura acesteia au votat cinci membri ai Consiliului de Observatori (CO). Ceilalți doi candidați, jurnaliștii George Iosip și Sergiu Praporşcic nu au obținut nici un vot. Potrivit proiectului de intenție, Ecaterina Stratan își propune pe perioada mandatului său să transforme televiziunea publică într-o „instituție a prezentului”, să informeze corect și echidistant telespectatorii. Ecaterina Stratan, care mai este și directorul Departamentului știri al postului public de televiziune, a spus că în ultima perioada instituția a atins un nivel nou de dezvoltare, dar mai rămân încă multe de făcut. Noul director spune că pentru a schimba lucrurile la Moldova 1 pe primul plan trebuie să fie reforma statelor de personal, revizuirea fișelor de post și îmbunătățirea muncii în echipă, acțiuni care să aducă o mai bună calitate a produsului televizat.

Ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de către președintele Igor Dodon pentru data de 29 august, nu a avut loc. Partidul Democrat a anunțat că atât conducerea Parlamentului, cât și cea a Guvernului vor lipsi de la ședință deoarece pe agendă se află subiecte ce nu țin de competențele Consiliului și nici ale șefului statului. Un asemenea subiect vizează decizia de a-l declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persona non-grata. Ulterior, șeful statului și-a exprimat nedumerirea în legătură cu această decizie, menționând că dacă ședințele Consiliului vor fi „boicotate” din nou, va recurge la modificări în componența Consiliului Suprem de Securitate. Igor Dodon a mai spus că subiectul cu privire la declararea vicepremierului rus persona non grata, invocată de democrați, era a cincea la număr. Pe agenda Consiliului figurau și alte subiecte importante, așa ca abaterile comise în procesul de comercializare a patrimoniului neutilizat al Armatei Naționale în perioada 2013-2017, activitatea serviciilor speciale străine pe teritoriul Republicii Moldova etc.

Procuratura Generală a anunțat pe 30 august că a expediat în judecată dosarul în care este învinuit fostul președinte al raionului Criuleni, Iurie Andriuța, împreună cu administratorul Întreprinderii municipale „Edilitate Criuleni”. Inculpatul, care exercita funcția de președinte al raionului Criuleni, este învinuit că a solicitat tuturor conducătorilor instituțiilor de învățământ din unitatea administrativă ca lucrările să fie efectuate prin intermediul întreprinderii municipale „Edilitate Criuleni”, fondată de către Consiliul raional. Acționând în înțelegere prealabilă, prin intermediul ÎM „Edilitate Criuleni”, inculpații au executat lucrări de construcții și reparații la obiectivele instituțiilor subordonate Consiliului raional Criuleni, cu exagerări la volumul și costul lucrărilor. În total, potrivit estimărilor efectuate de specialiștii Inspecției de Stat în Construcții, prin aceste acțiuni ilicite, interesele publice au fost prejudiciate cu 252 de mii de lei.  Aceștia vor compărea pe banca acuzaților pentru organizare și, respectiv, complicitate la comiterea abuzului de serviciu, soldat cu prejudicierea intereselor publice în proporții considerabile. Fostul președinte al raionului a încheiat cu procurorul acord de recunoaștere a vinovăției.

Instanța a decis pe 30 august să aplice amendă în mărime de 113 mii de lei fostului viceministru de interne Veaceslav Ceban, învinuit într-un dosar de corupție. Finul său de cununie, Stanislav Caraman, va trebui să plătească și el o amendă de 150 de mii de lei. Potrivit anchetei, Stanislav Caraman, fiind angajat al Serviciului Vamal, sub pretextul că ar avea influență prin intermediul lui Veaceslav Ceban asupra unor procurori, ar fi extorcat de la o persoană 60 de mii de euro. Cei doi au reușit să primească 12 mii de euro, iar cea de-a doua tranșă, în valoare de 30 de mii de euro, a fost transmisă sub controlul CNA.

Inspectorul de serviciu, inspectorul inferior, ofițerul principal, toți angajați ai Serviciului de Gardă al Izolatorului de Detenție Provizorie, și locțiitorul comandantului Batalionului Special de Escortă și Pază ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au fost suspendați pe 1 septembrie din funcție pe parcursul anchetei de serviciu inițiate de Direcția Inspectare Efectiv a IGP în vederea elucidării circumstanțelor decesului în penitenciar al lui Andrei Braguța. Tânărul de 32 de ani a ajuns în detenție după ce s-a luat la harță cu inspectorii de patrulare care l-au amendat pentru depășirea limitei de viteză. Incidentul s-a produs la mijlocul lunii august, când bărbatul a și fost reținut și plasat în Penitenciarul nr.13. Întrucât s-a constatat că suferă o dizabilitate mentală și are nevoie de supraveghere permanentă, a fost transferat la Penitenciarul 16, care are și statut de Spital de psihiatrie. La două zile de la internare, a murit. Potrivit IGP, tânărul a murit ca urmare a unei „insuficiențe respiratorii” și „bronhopneumonie purulentă”, fapt confirmat prin certificatul medical constatator. Iar vânătăile pe care le-ar fi avut pe corp sunt rezultatul agresiunii din partea colegilor de celulă, care au declarat că Braguța avea un comportament deviant. Avocații Asociației Promo-LEX susțin că bărbatul a fost arestat ilegal, iar felul în care a fost tratat de oamenii legii a dus la agravarea crizelor mentale și, în final, a provocat moartea lui. Procuratura municipiului Chișinău a inițiat pe 1 septembrie o cauză penală pe faptul vătămării intenționate grave a integrității corporale, soldată cu decesul victimei. Totodată, un un grup de ONG-uri au emis un apel public prin care solicită autorităților să investigheze și să pedepsească prompt toți responsabilii în cazul tânărului decedat în închisoare, Andrei Brăguța. Organizațiile non-guvernamentale își exprimă indignarea față de faptul că autoritățile se eschivează să-și asume vreo responsabilitate pentru circumstanțele în care a fost aplicat arestul preventiv, acordarea serviciilor medicale adecvate, care au rezultat în decesul tânărului, ce se afla în custodia și responsabilitatea statului.

O deflagrație puternică s-a produs pe 3 septembrie într-o gospodărie din în satul Hrubna Nouă, raionul Fălești. Ca urmare, o femeie în vârstă de 48 de ani a fost transportată la spital în stare gravă, iar nepoata acesteia în vârstă de patru ani a fost dată dispărută. După câteva ore de căutări, copilul a fostă găsit fără suflare sub dărâmături. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, fetița de patru ani a fost găsit sub dărâmături cu traumatisme în regiunea capului, în exteriorul casei. Potrivit informațiilor operative, copilul se juca afară, în apropiere de locuință, iar în momentul exploziei, dărâmăturile l-au acoperit și rănit. Bunica copilului a fost internată la spital, în stare gravă, cu arsuri pe aproape 75 % din suprafața corpului. Se presupune că deflagrația a fost provocată de o butelie de propan-butan.

Selecție realizată de Elena Nistor

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.