 |
|
| Anatol Țăranu | |
Recent, președintele parlamentului moldovenesc, Igor Grosu, răspunzând la o întrebare a moderatorului în cadrul unei emisiuni la o televiziune autohtonă, a făcut o declarație cu bătaie lungă, specificând că după încheierea războiului din Ucraina autoritățile moldovenești ar trebui să discute și să decidă, dacă Republica Moldova rămâne parte a Comunității Statelor Independente (CSI). Așa cum era de așteptat, declarația politicianului de rang înalt a provocat o reacție neunivocă în societatea moldovenească, fixând din nou o profundă scindare a societății moldovenești privind alegerea modelului civilizațional de dezvoltare a țării. Secretul lui polișinel moldovenesc constă în existența în societatea noastră a unui dualism distinct în ceea ce privește orientările valorice ale cetățenilor moldoveni în determinarea viitorul lor personal, dar și al copiilor lor și care într-o formă simplificată se reduce la răspunsul la întrebarea: să fim alături de civilizația occidentală, și deci împreună cu România, sau să fim cu Rusia, cea ce înseamnă în Eurasia?
CSI, făcută „la beție” și botezată inițial cu alt nume?
CSI a fost înființată de șefii republicilor sovietice - Rusia, Belarus și Ucraina, prin semnarea, în perioada 7-8 decembrie 1991, în reședința de stat sovietică din Belovezhskaya Pushcha, a „Acordului privind înființarea Uniunii statelor slavilor”, ulterior schimbat în „Acordul privind crearea Comunității Statelor Independente (cunoscut și sub numele de Acordul de la Belovezhskaya). Însăși confuzia incipientă cu determinarea denumirii structurii interstatale în fază de creare, care pretindea că vine să înlocuiască URSS-ul decedat subit, vorbea despre absența în mintea părinților săi fondatori, care în plus la toate consumase la momentul semnării tratatului o cantitate apreciabilă de alcool, a unui concept bine gândit de organizare a spațiului post-sovietic. Mai târziu, președintele Putin a ridicat cortina de asupra misterului apariției CSI, specificând că comunitatea a fost creată pentru „divorțul civilizat” al țărilor post-sovietice, iar în rest totul este „gogoașă politică și vorbărie”.
Inițial, motivul principal care a stat la baza creării CSI a fost o luptă banală pentru putere a liderilor celor trei republici sovietice slave care, din interes politic personal, au îngropat fără ezitare Uniunea Sovietică. Concomitent, apariția CSI era justificată prin necesitatea atenuării sentimentului de frustrare a filistinului sovietic, buimăcit de prăbușirea colosului URSS. Și pentru ca motivul să fie mai justificat, a fost necesar să se adune cât mai multe foste republici sovietice în rândurile unei organizații cu pretenții de substitut. Noii lideri ai tinerelor state post-sovietice, majoritatea provenind din nomenclaturile de partide republicane, rapid și-au dat seama că CSI, ca organizație interstatală care a reunit vechile cunoștințe din nomenclatura comunistă, le-ar putea întări semnificativ puterea personală în republici. Prin urmare, deja în decembrie 1991, șefii a 11 foste republici sovietice: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Ucraina (Letonia, Lituania, Estonia și Georgia au lipsit), semnată la 21 decembrie 1991 Declarația de la Alma-Ata, care a marcat crearea CSI. După ceva timp, Georgia a intrat în CSI, dar ulterior a părăsit-o lângă Ucraina.
Principiul 2.5 privind atitudinea față de CSI
Astfel, după prăbușirea URSS, spațiul post-sovietic a fost ordonat după principiul 2,5. Primul grup de noi state independente s-a constituit din majoritatea fostelor republici sovietice, care au devenit parte a CSI, recunoscând astfel rolul principal al Rusiei în această organizație și implicit în tot spațiul post-sovietic. A doua grupă a fost constituită din republicile baltice, care au refuzat categoric să aibă vreo legătură politică strânsă cu fosta metropolă, îndreptându-se spre crearea unui stat național european. Jumătatea drumului a fost aleasă de Georgia și Ucraina, care au trecut în timp de la flirtul cu CSI la abandonarea acesteia și la opunerea deschisă dictatului Rusiei în spațiul post-sovietic.
Este încă prematur să ne aventurăm în concluzii finale cu privire la influența CSI asupra spațiului post-sovietic, dar unele lecții deja pot fi trase. Spațiul CSI este în general un refugiu pentru țările cu economii deprimate, înapoiate din punct de vedere tehnologic, cu regimuri politice predominant autoritare și oligarhice, cu sisteme de securitate militaro-politică extrem de vulnerabile în fața amenințărilor militare din partea Moscovei. În CSI nu se respectă acordurile de liber schimb, semnate de comun acord de toți membrii, inclusiv de Rusia, făcând această organizație internațională puțin funcțională din punct de vedere economic. În același timp, apartenența la CSI, pe fondul dominației politice și militare categorice a Rusiei în această organizație, asociază direct CSI cu așa-zisa lume rusă și, prin urmare, oferă pretinse pretexte agresiunii militare ruse în această zonă, sub pretextul, inventat demagogic, a protejării drepturilor vorbitorilor de limbă rusă.
Inconsecvența le-a jucat festa?
În ceea ce privește refuzul decisiv de a participa la CSI al țărilor baltice, această politică a contribuit la ruperea lor radicală de trecutul colonial, a impulsionat enorm reformele multilaterale eficiente în aceste societăți, în ultima instanță a determinat intrarea lor în UE și la o creștere semnificativă a nivelului și calității vieții cetățenilor lor. În același timp, apartenența acestor foste republici sovietice la NATO le-au făcut invulnerabile la pericolul unei agresiuni militare din partea unei Rusii revanșiste, punând capăt blestemului de secole al unei invazii ruse în aceste țări.
Politica inconsecventă în timp, cu jumătate de inimă a Ucrainei și Georgiei față de problema apartenenței la CSI, a creat în mod obiectiv Moscovei iluzia că aceste țări nu sunt pierdute pentru a fi înglobate în lumea rusă și că Rusia poate încerca să le mențină prin forța militară în zona influenței sale geopolitice. În acest scop, Rusia a recurs la agresiune militară împotriva Georgiei în 2008 și împotriva Ucrainei în 2022.
Despre apartenența la CSI, după război
Pentru Republica Moldova, apartenența la CSI în contextul războiului ruso-ucrainean momentan nu are o valoare de stringență critică. Prin refuzul de a prelua exemplul țărilor baltice, noi am ratat șansa noastră de a ne despărți decisiv și irevocabil de lumea rusă în timpul cel mai favorabil, imediat după căderea URSS. La ora actuală obiectivul absolut al clasei politice moldovenești constă în evitarea revărsării războiului din Ucraina peste hotarele Republicii Moldova. În ceea ce privește apartenența Republicii Moldova la CSI, intenția conducerii republicii de a începe o discuție amplă în societate privind motivele prezenței noastre în această organizație, este pe deplin justificată. Argumentele împotriva prezenței Republicii Moldova în CSI sunt atât de convingătoare și de izbitoare, încât discuția lor largă în societate va deveni un catalizator puternic pentru opinia publică despre inutilitatea și chiar nocivitatea apartenenței la această organizație pentru țara noastră.
Foarte probabil că sfârșitul războiului din Ucraina va marca începutul retragerii practice a Republicii Moldova din CSI, un pas important în despărțirea simbolică, dar și de facto, de lumea rusă. Războiul din Ucraina a demonstrat unei lumi mari fața hidoasă a imperialismului rus. Dramatic se împuținează numărul doritorilor, care acceptă să călătorească prin istorie, îmbarcați pe corabia rusă, echipa de comandă a căreia fatal direcționează cursul ei spre punctul destinației finale – la gunoiștea istoriei. Republica Moldova nu are nimic în comun cu această perspectivă, locul ei firesc ținând de reîntoarcerea acasă, în lumea românească, deci, implicit în lumea europeană.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
