Republica Moldova se alătură acțiunii globale Ora Pământului 2022. Anual, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, în intervalul 20.30-21.30, ora locală, alăturându-se celei mai mari inițiative de mediu din istorie, transmite IPN.
Ora Pământului are drept obiectiv de a motiva oamenii să economisească energia electrică pe durata întregului an, de a schimba comportamentul oamenilor, astfel ca ei să se angajeze în acțiuni de prevenire a schimbărilor climatice.
Populația este încurajată să se implice în activități prietenoase mediului care pot fi realizate zilnic cu un minim de efort. În condiții casnice acest obiectiv poate fi atins prin măsuri simple și accesibile pentru fiecare. De exemplu, oamenii pot să reducă consumul excesiv de energie electrică atunci când utilizează aparataj casnic care consumă puțină lumină. La fel, populația este încurajată să-și izoleze termic casele, apartamentele, să nu facă risipă de apă și să gestioneze deșeurile separat, precizează Ministerul Mediului într-un comunicat de presă.
Inițiativa globală Ora Pământului a fost lansată la 31 martie 2007, în orașul Sydney, de Fondul Mondial pentru Natură (WWF) din Australia. Ora Pământului a devenit o mișcare voluntară de mediu care reunește sute de milioane de oameni din întreaga lume interesați de soarta Planetei Pământ. Acțiunea este organizată cu scopul de a atrage atenția comunității mondiale asupra schimbărilor climatice și epuizării resurselor planetei.
În Republica Moldova Ora Pământului este marcată din anul 2008.