Republica Moldova înregistrează o inflaţie de strategii nefuncţionale
Până în prezent, Guvernul R. Moldova nu şi-a definit foarte clar rolul în procesul de dezvoltare economică şi socială. Aceasta este una dintre concluziile „Raportului de Stare a Ţării - Republica Moldova 2007”, prezentat de către membrii „Expert Grup” în cadrul unei mese rotunde din 19 martie, transmite Inf-Prim Neo.
Alexandru Oprunenco, director de programe în cadrul „Expert Grup”, susţine că la momentul actual, la nivel de Guvern şi de corp administrativ central se înregistrează o inflaţie de strategii care nu se implementează adecvat. Potrivit analistului, există o serie de acţiuni, dar acestea nu se combină într-un ansamblu coerent de politici publice. Deseori strategiile se suprapun sau chiar se contrazic. Expertul susţine că politicile publice elaborate de Guvern au un caracter deficitar. Astfel, executivul nu are capacitatea administrativă suficientă pentru implementarea politicilor publice elaborate. Conform sursei citate, politicile publice emise de Guvern au doar o însuşire pur declarativă. În aşa mod, se conturează un mesaj declarativ foarte liberal care nu este aplicat în practică. Alexandru Oprunenco spune că la etapa actuală foarte multe din acţiunile propuse de către Guvern vin în contradicţie cu mesajul oficial al strategiilor.
Un aspect îngrijorător evidenţiat în raport se referă la incapacitatea autorităţilor de a forma o clasă profesionistă de birocraţi. Potrivit experţilor R. Moldova are nevoie de un grup de birocraţi – în sensul bun al cuvântului – care ar fi în stare să evalueze şi să monitorizeze aplicarea şi funcţionalitatea strategiilor propuse. Ei trebuie să fie responsabili de evidenţierea riscurilor şi de găsirea soluţiilor la mai multe probleme cu care se ciocneşte R. Moldova.
În raport se menţionează faptul că Republica Moldova trece printr-o perioadă de modernizare amânată. Până în prezent nu se pot găsi metode şi soluţii la ameliorarea situaţiei din mediul rural. Se înregistrează în continuare o discrepanţă vădită între mediul rural şi cel urban. În acest context, sunt menţionate problemele ce ţin de infrastructură. Se pune accent pe calitatea extrem de proastă a drumurilor din spaţiul rural, lipsa aprovizionării cu apă potabilă şi gaz, precum şi o serie de neajunsuri în sfera socială şi educaţională. Cercetătorii spun că problema discrepanţei între mediul rural şi cel urban nu îşi găseşte reflectare adecvată în politicile publice şi în viziunile autorităţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea R. Moldova.
Alexandru Oprunenco mai accentuează că multe aspecte ce ţin de dimensiunea umană nu sunt tratate la un nivel înalt, nefiind abordate într-un mod serios şi aplicativ de către autorităţi. Aici se include criza demografică care persistă în R. Moldova de mai mulţi ani şi fenomenul migraţiei care capătă amploare în ultimul timp mai ales printre tineri. Şi la aceste capitole se înregistrează potrivit celor de la „Expert Grup” o lipsă de strategii lucrative.
Potrivit sursei citate, lipsa de autodefinire a Guvernului se reflectă atât în politica externă a R. Moldova, cât şi în imaginea internă a ţării. În prezent există anumiţi indicatori care demonstrează că, în pofida tuturor declaraţiilor şi acţiunilor implementate până la etapa actuală, imaginea ţării în exterior este din ce în ce mai rea. Relaţiile cu statele vecine şi cu marii actori în politica externă suferă de inconsecvenţă. Alexandru Oprunenco a subliniat, în mod deosebit, caracterul contradictoriu al relaţiilor externe ale R. Moldova cu România, Federaţia Rusă, dar şi cu UE.
„Raportul de Stare a Ţării” este o cercetare amplă structurată pe 9 capitole. „Expert Grup” a încercat să abordeze o serie de probleme extrem de importante pentru Republica Moldova. În acest sens, s-au făcut evaluări în ceea ce priveşte politica externă a Moldovei. S-au punctat riscurile cu care se poate confrunta R. Moldova în situaţia demografică. O atenţie deosebită este atrasă spre riscurile şi evoluţiile ce ţin de mediul înconjurător. S-a încercat să se traseze cele mai grave probleme ce ţin de relaţia dintre mediul urban şi mediul rural. De asemenea, raportul abordează sfera economică din ţară. Nu în ultimul rând, autorii cercetării pun accent pe importanţa dezvoltării şi protecţiei capitalului uman din Republica Moldova.
„Expert-Grup” este un centru analitic independent localizat în Republica Moldova. Centrul Analitic EXPERT-GRUP nu are afilieri politice şi scopuri comerciale. Instituţia este specializată în cercetări, consultaţii şi instruire în sfera politicilor economice şi sociale. Misiunea Centrului EXPERT-GRUP este de a contribui plenar la dezvoltarea economica, politica si sociala si la avansarea competitivităţii internaţionale a Republicii Moldova.