Republica Moldova a beneficiat de circa 200 proiecte cu asistenţă străină în 2005
Republica Moldova au fost implementate 196 proiecte cu asistenţă străină din 11 ţări, în anul trecut.
Potrivit dării de seamă cu privire la Programul naţional de asistenţă tehnică pentru anii 2005-2006, în această perioadă au fost desfăşurate 31 proiecte în sectorul social, 23 - în domeniul dezvoltării instituţionale, 13 - în sectorul agriculturii şi dezvoltării rurale, 19 au avut drept scop dezvoltarea sectorului privat, 8 în domeniul reformei sectorului judiciar şi 10 pentru ocrotirea sănătăţii.
Acestea au fost realizate cu suportul financiar al SUA, Marii Britanii, Suediei, Elveţiei, Olandei, Japoniei, Germaniei, Turciei, Italiei, Danemarcei şi Austriei. Proiecte multilaterale au fost implementate cu ajutorul Uniunii Europene şi instituţiilor specializate ale ONU.
Guvernul SUA este principalul donator de asistenţă tehnică pentru R. Moldova. Volumul asistenţei americane prin intermediul agenţiei USAID constituie circa 40 la sută din totalul asistenţei primite de R. Moldova în anul 2005. Cu suportul USAID, în această perioadă, au fost implementate 23 proiecte cu un buget total de 144,53 mln USD. Principalele obiective al Strategiei USAID de asistenţă pentru anii 2001-2006 sunt suportul reformei în sectoarele fiscal şi financiar, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în special în sectorul agricol, întărirea cadrului instituţiilor democratice şi dezvoltarea reţelei de securitate socială.
La fel, cu ajutorul Ambasadei SUA în R. Moldova au fost implementate 15 proiecte cu un buget total de 18,472 mln USD, care au fost concentrate asupra reformelor legislaţiei penale, combaterii corupţiei, controlul frontierelor, combaterea traficului de fiinţe umane, educaţie şi angajare în câmpul muncii.
Cu suportul DFID, în anul 2005, au fost realizate 14 proiecte de asistenţă tehnică cu un buget total de 13,482 mln USD. Documentul strategic de asistenţă al DFID pentru ţară este Planul regional de asistenţă pentru perioada 2004-2007.
Guvernul Suediei, asistenţa căreia este implementată prin Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare Internaţională (SIDA) a acordat, în 2005, R. Moldova asistenţă în valoare de 7,715 mln USD în domeniul guvernării democratice, dezvoltării durabile şi creşterii economice, promovarea sănătăţii publice şi prevenirea excluderii sociale.
În anul precedent au fost negociate acţiuni de cooperare tehnică cu Polonia, Ungaria, Liechtestein, Bulgaria şi Ţările Baltice.