Renumărarea voturilor se amână

Renumărarea voturilor pentru Consiliul municipal Chişinău, programată pentru joi, 23 iunie, a fost suspendată printr-o decizie a Judecătoriei sectorului Centru. Preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie Chişinău, Iulian Balan, a declarat pentru Info-Prim Neo că cererea a fost depusă de o persoană aleasă consilier pe listele PCRM. Solicitat de agenție, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarat că reclamantul s-a plâns la judecătorie că la renumărarea voturilor nu au fost schimbate birourile electorale, adică aceleași persoane vor fi implicate în proces. Judecătoria a suspendat renumărarea pe o perioadă nedeterminată de timp. Miercuri, 22 iunie, buletinele de vot au fost transferate de la Judecătoria sectorului Centru la preturi pentru ca joi să ajungă la birourile electorale. Renumărarea voturilor a fost decisă de Curtea de Apel, în urma contestaţiei depusă de PL.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.