Fostul primar al municipiului Bălți, Renato Usatîi, desemnat de Partidul politic Partidul Nostru, dar și ex-premierul Vasile Tarlev, desemnat de Partidul politic Partidul pentru Viitorul Moldovei, au fost înregistrați în calitate de candidați la funcția de președinte la alegerile din 20 octombrie, transmite IPN.
Teodora Vanghelii, membră CEC, a precizat că la Comisie au fost prezentate 882 de liste de subscripție cu 25138 de semnături în susținerea lui Renato Usatîi. Prin intermediul sistemului informațional „Lista de subscripție electronică” au fost colectate semnăturile a nouă susținători. Ca urmare a verificării autenticității datelor din 632 de liste de subscripție, ce conțin 18056 de semnături ale susținătorilor, au fost declarate nevalabile 1703 semnături. Astfel, s-a respectat cerința de a prezenta la CEC cel puțin 15 mii de semnături valabile.
Rita Lefter-Simașco, membră CEC, a declarat că grupul de inițiativă în susținerea lui Vasile Tarlev a prezentat de 779 de liste de subscripție cu 22316 semnături. În mod electronic au fost colectate semnăturile a trei susținători. După verificarea autenticității datelor, din 658 de liste de subscripție pe suport de hârtie, ce conțin 18864 de semnături și a celor trei semnături electronice, 2529 de semnături au fost declarate nevalabile. Și în acest ca a fost respectată cerința legală cu privire la numărul necesar de semnături.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat în total 13 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la alegerile prezidențiale. Până la hotărârile de astăzi, CEC a înregistrat în cursa prezidențială alți doi candidați – pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor, și președinta țării, Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate. În proces de examinare sunt listele de subscripție aduse de către Ion Chicu, Irina Vlah și Andrei Năstase.
Listele de subscripție cu semnături urmează să fie prezentate până pe data de 20 septembrie, dată la care începe și campania electorală.