Op-Ed
	În condițiile decuplării mutuale dintre Rusia și UE, punctele de conexiune pe dimensiunea Vest-Est se află în proces de descompunere. În consecință, atât Rusia, cât și UE pun accentul pe consolidarea sau construirea unei infrastructuri critice noi, care generează atât oportunități, cât și dependențe noi, ale Nordului față de Sud...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022 a atras după sine o multitudine de efecte negative pentru infrastructura critică din domeniul transportului și al energiei la nivel regional. În cele aproape 11 luni de război în decursul lui 2022, factorii decizionali din Ucraina, UE, statele membre, Rusia și aliații săi (Belarus, Iran etc.) și-au revizuit optica privind modul vechi de operare a infrastructurii regionale.

Pierderile economice înregistrate de actorii statali afectați de războiul rusesc sunt cauzate în mod considerabil de “înghețarea”, anularea sau nimicirea elementelor de infrastructură responsabile de transport și energie (infrastructura critică de bază). Elementele de infrastructură de pe teritoriul ucrainean rămân ținta constantă a atacurilor militare din partea forțelor ruse (IPN, Noiembrie 2022). Sub presiunea sancțiunilor europene, infrastructura rusă este obligată să se adapteze la reorientarea exporturilor rusești spre alte piețe de desfacere decât cele occidentale. Rusia se atașează la piețele asiatice și va depinde de procesele integraționiste din interiorul Uniunii Economice Euroasiatice. Concomitent, procesul de decuplare inițiat de Rusia și Uniunea Europeană (UE) la fel a dus la demararea unor schimbări în arhitectura de infrastructură în “Europa lărgită” (“Wider Europe”). Pe de o parte, “războiul de uzură economică” (IPN, Iulie 2022) lansat de Rusia a forțat UE și capitalele europene să se ocupe de urgență de infrastructura ce permite diversificarea importului de gaze naturale din alte surse decât cele rusești (IPN, Iulie 2022), fie prin conductă (Nordul Africii, Marea Caspică) sau pe mare (GNL). Pe de altă parte, UE și statele membre explorează alte oportunități de transportare a energiei la nivel european (hidrogen) și de import de energie, pe fundul mării, din Caucazul de Sud.

Regândirea infrastructurii critice – cazul Ucrainei și al vecinilor săi

Atacurile militare rusești, combinate cu ocuparea teritoriile ucrainene din zona Mării Negre, în prima jumătate a anului, a provocat perturbări majore în funcționarea infrastructurii transportului maritim ucrainean. Siguranța transportului de produse agro-alimentare prin Marea Neagră depinde de navigabilitatea porturilor rămase sub control ucrainean. Astfel, cu excepția portului din Mikolaiv, altele trei - Odesa, Cernomorsk și Pivdenîi - au avut nevoie de garanțiile de securitate oferite de “acordul grânelor” pentru a putea funcționa. Aceste porturi reprezintă 80% din capacitatea portuară totală a Ucrainei, care până la războiul din 2022 controla 13 porturi fluviale și maritime (capacitate de 260 milioane de tone în 2019). “Acordul grânelor” a intrat în vigoare pe 22 iulie, datorită facilitării din partea Turciei și ONU. Mecanismul de supraveghere internațională a operațiunilor de export-import din Ucraina, înființat de acord, a fost prelungit pentru alte 120 de zile în noiembrie (Bloomberg, Noiembrie 2022). În perioada iulie-decembrie 2022, au fost exportate circa 12 milioane de tone de produse agricole (porumb – 43%, grâu – 29%, produse din floarea soarelui – 13%, etc.), implicând circa 500 de nave. Chiar și așa, deplina funcționare a porturilor este împiedicată de atacurile rusești asupra infrastructurii critice din sectorul energetic, care au paralizat activitatea portului din Odesa la începutul lunii decembrie după un atac cu drone (15 unități de drone de producție iraniană, dintre care 10 au fost nimicite).

Adițional la “acordul grânelor”, s-au făcut investiții rapide în infrastructura feroviară care conectează Ucraina cu Moldova și România. Acest lucru permite substituirea anumitor capacități de export anterior disponibile pe cale maritimă. În acest sens, în doar două luni (iulie-august), partea ucraineană a renovat segmentul Berezine-Basarabeasca (21 km), care circa 20 de ani era disfuncțional. Prin acest intermediu, anumite exporturi pot fi reorientate mai ușor dinspre porturile ucrainene spre calea ferată moldovenească și mai departe în UE. În 2021-2022, instituțiile financiare europene au prevăzut asistență financiară (credite) pentru modernizarea viitoare sistemului feroviar din Moldova (circa 230 milioane de euro). De asemenea, extinderea și modernizarea căii ferate ucrainene are o semnificație de ordin umanitar (circa 4 milioane de persoane evacuate în perioada februarie-noiembrie 2022). Din această categorie de efort face parte relansarea rutei Kiev-Chișinău în luna noiembrie, nefuncțional de aproape 20 de ani. De asemenea, unele investiții au fost alocate pentru a restabili capacitățile feroviare în direcția României. Astfel, comunicarea feroviară pe itinerarul Rakhiv - Valea Vișeului a fost readusă la viață, după circa 15 ani de pauză tehnică. Pe această rută, pasagerii ucraineni pot ajunge în România în doar 40 de minute (controlul la frontieră se efectuează la bord), luându-se în considerare diferența de ecartament din Ucraina (de tip sovietic – 1.520 mm) și România (de tip european – 1.434 mm).

În cele circa 11 luni de război, forțele ruse au lansat peste 4,000 de rachete împotriva Ucrainei. Pe lângă infrastructura militară și cea civilă (blocuri de locuit, școli etc.), a fost nimicit un număr mare de instalații care produc sau furnizează energie electrică. Circa 50% din infrastructura critică din sectorul energetic a fost avariată de rachetele rusești (inclusiv cu utilizarea dronele iraniene) în lunile octombrie-decembrie 2022 (IPN, Noiembrie 2022). Prin intermediul de-electrificării Ucrainei, forțele militare ruse urmăresc provocarea unei crize umanitare dacă nu în Ucraina, atunci în UE, ca urmare a unui nou flux de refugiați. Proximitatea geografică și gradul înalt de interconectare cu Ucraina a transformat Moldova într-o victimă colaterală (RUSI, Decembrie 2022). Datorită sincronizării sistemelor de transmisie a energiei electrice din Ucraine și Moldova cu rețeaua energetică a UE, accelerată de partea europeană, cele două țări pot să importe electricitate europeană începând cu 16 martie 2022. Acest lucru a ajutat Moldova să obțină electricitate din România, timp în care Ucraina a inițiat procedurile necesare pentru a testa capacitățile de import de electricitate din Slovacia (IPN, Noiembrie 2022).

Regândirea infrastructurii critice – cazul Rusiei și al aliaților săi

Interzicerea accesului navelor rusești la porturile europene și restricțiile pentru intrarea transportului pe cale terestră (al cincilea pachet de sancțiuni), precum și embargoul la petrolul rusesc transportat pe mare (din 5 decembrie – pentru petrol nerafinat, urmat de cel pentru toate produsele petroliere pe 5 februarie 2023), au impus Rusia să-și regândească infrastructura strategică. Reorientarea infrastructurii face parte din strategia de reziliență a Rusiei împotriva sancțiunilor europene.

Situația a fost înrăutățită de restricționarea livrărilor de gaze naturale de către Rusia spre UE. Utilizarea gazului în calitate de instrument de coerciție geopolitică asupra statelor UE a avut un rezultat suboptimal, deoarece Rusia nu a reușit să spargă solidaritatea occidentală vizavi de Ucraina. Acțiunea de sabotaj împotriva conductelor de gaz Nord Stream 1 și 2 la finele lunii septembrie (Guardian, Septembrie 2022), de care este suspectată Rusia (deocamdată fără dovezi concludente), a redus în mod definitiv livrările de gaze rusești prin conductă în UE până la 9% din totalul importurilor de gaze (față de 45% sau 155 miliarde m3 în 2021).

În vederea substituirii pieței europene, Rusia țintește să mărească exportul de gaze spre China. În 2021, livrările de gaz rusesc au constituit circa 15 miliarde m3: prin conductă 7.6 miliarde m3 și 6.2 miliarde cubi sub formă de GNL. În 2022, Rusia a vândut gaz Chinei la prețuri reduse, cu circa 50% pentru GNL-ul livrat de operatorul Sahalin 2, până la finele lui 2022. În decursul lui 2021, prețul gazului rusesc prin conductă constituia 120-148 dolari per 1,000 m3. Acest preț este de peste 10 ori mai mic decât prețul maxim de 2,000 de euro pentru 1,000 m3, stabilit de UE ca plafon în cadrul noului mecanism de corecție împotriva unor majorări artificiale viitoare, similare celor instrumentate de Rusia în 2022 (EuroActiv, Decembrie 2022). Infrastructura gazieră existentă orientată spre China nu este însă suficientă pentru a substitui volumul de gaz anterior exportat în UE (155 de miliarde m3 în 2021). Rusia a stabilit drept obiectiv strategic majorarea volumelor de gaz livrate prin “Puterea Siberiei” până la 38 de miliarde m3 și să inițieze construirea conductei “Puterea Siberiei – 2”, prin Mongolia, în 2024, cu o capacitate de 50 de miliarde m3. Ca urmare a dezvoltării acestor conducte, Rusia ar putea deveni principala sursă de import de gaze pentru China, în total 88 de miliarde m3 în anului 2030, dacă consumul chinezesc nu se va reduce. Principalii exportatori de gaze în 2021 au fost Australia (43.6 de miliarde m3 - GNL) și Turkmenistan (31.5 de miliarde m3 – prin conductă). Cât privește livrările de petrol, există intenția rusă de a intensifica folosirea “Drumului Mătăsii Arctic”. Al doilea petrolier rusesc în istorie a pornit în direcția Chinei în noiembrie. Ruta arctică ar permite transportarea mărfurilor de două mai repede decât prin porturile rusești din Marea Baltică și ulterior prin Canalul Suez, care s-a complicat ca urmare a sancțiunilor.

Rusia pierde venituri masive din exporturile de resurse energetice către piețele occidentale, inclusiv ca urmare a prețului plafon la petrol de 60 dolar per baril, impus de “coaliția” statelor occidentale (US Treasury, Decembrie 2022). Deja în luna noiembrie, Rusia a înregistrat pierderi de circa 1,2 miliarde de euro (circa 90 miliarde de ruble). De aceea, Moscova prioritizează dezvoltarea unor rute alternative către piețe noi. Astfel, s-ar urmări compensarea minimală a pierderilor la bugetul federal, cu repercusiuni pentru clientela politică a regimului lui Vladimir Putin. Consecințele agresiunii rusești împotriva Ucrainei sunt pe termen lung. Prin urmare, pe o departe, autoritățile rusești trebuie să asigure stabilitatea politică și socio-economică la nivel național, în special pentru exclava rusă Kaliningrad. Față de cea din urmă se aplică toate sancțiunile, care se estimează că afectează circa 15% din bunurile transportate din restul Rusiei prin Lituania. Adaptarea Kaliningradului la noile realități regionale are loc prin intermediul amplificării transportului pe mare din Sankt-Petersburg. Numărul vaselor care circulau între exclavă și restul Rusiei ajungea la trei în luna martie 2022, iar în octombrie a crescut de 5 ori și va fi majorat în continuare pe baza subsidiilor de la bugetul federal. Acest lucru implică noi cheltuieli pentru ajustarea infrastructurii portuare din Kaliningrad. Alte costuri pe care Rusia trebuie să le suporte ca urmare a izolării de UE, cauzate de al cincilea pachet de sancțiuni (UE, Aprilie 2022), țin de ridicarea taxelor față de operatorii ruși aplicate de statele care asigură tranzitul pentru exporturile rusești către China, Uzbekistan, Kârgâzstan și Turkmenistan. Astfel, în luna octombrie, operatorul feroviar kazah (“Kazakhstan Temir Zholy” – rețea de 16,000 km și 1,720 de locomotive) a majorat tariful cu circa 15% pentru transportul de vagoane pentru uz intern, import, export sau tranzit. În consecință, prețul pentru transportarea unei tone de grâu la o distanță de circa 2,000 km prin Kazahstan e dublu față de taxele aplicate pe teritoriul rusesc sau 34 euro (2,500 ruble). Cu alte cuvinte, sancțiunile occidentale și reorientarea Rusiei spre est pune presiune pe procesul integraționist în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.

Pe de altă parte, Rusia integrează aliații săi în strategia sa de adaptare la regimul de sancțiuni aplicat de UE, statele G7 și aliații acestora (între 30 și 50 de state). Având în vedere că Belarusul a jucat un rol esențial în faza incipientă a agresiunii rusești împotriva Ucrainei și că susține în continuare agenda militară rusă, UE a extins regimul de sancțiuni anti-rusești împotriva Belarusului, începând cu luna aprilie. Rusia mizează pe sprijinul bielorus în privința producției comune de armament și desfășurarea exercițiilor militare comune în anul 2023 și posterior. În schimb, pentru a asigura supraviețuirea regimului lui Alexandr Lukașenko, Rusia facilitează procesul de diversificare a rutelor de export pentru producătorii bieloruși. Deja în luna august, autoritățile bieloruse au anunțat că au dezvoltat 40 de rute noi de export către peste 20 de țări, tranzitând Rusia. În ianuarie-iulie, a crescut volumul mărfurilor transportate spre Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și China (de cinci ori). În același timp, Belarusul folosește infrastructura portuară rusească (14 porturi) pentru a accesa piețele globale. Exportul pe cale ferată spre porturile rusești s-a dublat comparativ cu 2021, ceea ce reprezintă 34% din volumul reorientat în alte direcții decât rutele tradiționale. De asemenea, Belarusul manifestă interes pentru a extinde facilitățile portuare din Rusia în vederea majorării bunurilor bieloruse transportate (Belta, August 2022).

În altă ordine de idei, autoritățile ruse caută modalități optime pentru a crea rute noi de export prin extinderea infrastructurii de transport care să conecteze Marea Neagră cu regiunea caspică, prin canalul Volga-Don, și să ajungă pe piețele asiatice prin intermediul Iranului. Ca să stimuleze crearea rutei Rusia-Iran-India (3,000 km), partea rusă a anunțat că va permite navigarea teritoriului său de către vasele iraniene. Urmează să fie investite circa 20 miliarde de dolari pentru a spori capacitățile de navigare și trecere prin canalul Don-Volga, inclusiv pentru modernizarea și extinderea rețelei feroviare din Iran către portul Chabahar (Iran) în direcția Mumbai (Bloomberg, Decembrie 2022). Alt aliat cu care Rusia vrea să dezvolte infrastructură nouă, dar deja în domeniul energetic, este Turcia. Partea rusă sprijină ambițiile turce de a se converti într-un nod gazier regional pentru a satisface necesitatea de a menține un flux de gaze minim pe direcția Vestică și a redirecționa peste 100 miliarde de m3, care în anii precedenți ajungeau în Europa prin Nord Stream 1 și Yamal-Europa. Materializarea unui asemenea obiectiv necesită construirea unei noi conducte prin Marea Neagră și a unor capacități adiționale de stocare și procesare a gazului rusesc în Turcia. În prezent gazul rusesc furnizat prin Blue Stream și Turkish Stream este utilizat în Turcia, care la rândul său dispune de 7 conducte care tranzitează teritoriul turcesc. Adițional, Turcia dispune de două terminale GNL, două facilități de regazificare pe apă și 2 depozite pentru stocarea gazului (cu capacități de stocare sub 10 miliarde m3). Transformarea Turciei în nod gazier servește interesului strategic al Rusiei de a reduce importanța Ucrainei pe piața gazelor din Europa.

Regândirea infrastructurii critice – cazul UE

Manipularea fluxurilor de gaze de către Rusia, care s-a soldat cu atingerea unor prețuri istorice de aproape 4,000 euro per 1,000 m3 în primăvara și vara lui 2022, reprezintă principalul impuls al UE de a diversifica infrastructura de import a gazului.

În mod prioritar se dorește sporirea capacităților de import de gaz non-rusesc. Asemenea obiectiv este urmărit de Italia, care în 2022 a înlocuit circa 50% din 23 miliarde de m3 anterior importate din Rusia cu gazul primit de la alți furnizori. Italia planifică să renunțe definitiv la gazul rusesc până în 2025 și să cumpere gaze din Africa (Algeria, Congo, Angola, Egipt și Mozambique), Caucazul de Sud (din Azerbaidjan prin Coridorul Sudic de Gaze), SUA și Orientul Mijlociu. Strategii similare le are Germania, Franța și alte state europene, cu mici excepții (Ungaria). Din motive de proximitate geografică, Franța alături de Italia se orientează spre Algeria, care a semnat cu acestea și SUA acorduri în valoare de 4 miliarde de dolari pentru a spori producția de petrol și gaze naturale. Aceste intenții implică și construirea de noi elemente de infrastructură în domeniul energetic și respectiv de transport pe dimensiunea Nord-Sud.

Rolul strategic crescând al Sudului în furnizarea de resurse energetice spre Europa nu reduce rolul Norvegiei, care în contextul crizei energetice din 2022 a sporit semnificativ și se va menține la cote înalte. La aceasta va contribui și noul gazoduct care furnizează gaze din Norvegia, prin Danemarca, spre Polonia (Conducta Baltică), lansat în luna septembrie. Interconectarea cu Lituania (GIPL), operațională din mai 2022, va aduce în Polonia circa 2 miliarde de m3 anual și va consolida Rețelele Transeuropene de Energie (TEN-E).  Un alt interconector lansat în 2022 este cel dintre Grecia și Bulgaria (IGB), care va genera putere de livrare a circa 3 miliarde de m3 anual pe direcția Sud-Nord, transportând gazul prin Coridorul Sudic, din Azerbaidjan, spre Balcanii de Vest, Ucraina și Moldova (prin revers).

Explozia gazoductelor Nord Stream 1 și 2 au impulsionat nu doar finalizarea construcției Conductei Baltice înainte de 2023, dar și investiții masive ale Germaniei în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru importul de GNL. Deocamdată, Germania s-a asigurat cu o singură stație plutitoare de GNL (stocare și regazificare). În total, se planifică instalarea a cel puțin cinci terminale pe apă, fiecare cu o capacitate de 5 miliarde m3, care vor fi în posesia statului (Guardian, Noiembrie 2022). Împreună cu capacitățile GNL ale sectorului privat, Germania vrea să se asigure cu circa 1/3 din necesitățile de gaz conform consumului din 2021 (25 miliarde de m3). De asemenea, a fost deschisă dezbaterea privind naționalizarea și reutilizarea segmentului terestru al conductei Nord Stream 2 pentru a livra gazul obținut de la terminalele GNL în proces de amplasare în Marea Baltică. Acest lucru i-ar permite Germaniei să livreze gazul spre sudul (Bavaria) și estul țării fără să necesite construcția unei noi infrastructuri. O decizie finală ar fi putea fi adoptată în 2023, deși se va confrunta cu rezistența Rusiei.

Pe lângă creșterea importului de gaze non-rusești, UE și statele membre sunt determinate să investească în producția și livrarea de noi surse de energie. Astfel, se planifică construirea conductei pentru livrarea de hidrogen din Spania (și Portugalia) către Franța via Barcelona. Conducta va fi finalizată în 2030, necesitând 2.5 miliarde de euro, dintre care 50% vor fi acoperite din fondurile europene (Euronews, Decembrie 2022). Alt proiect de anvergură care va asigura livrarea de energie electrică din Caucazul de Sud este cablul submarin (1,195 km) care va uni capacitățile de producție din regenerabile din Azerbaidjan și Georgia cu rețelele de transmisie din România și restul Europei (prin Ungaria), inclusiv cu Balcanii de Vest. Serbia deja discută despre posibilitatea de importa electricitate din Azerbaidjan, prin acest cablu.

Pe lângă dezvoltarea unei infrastructuri critice pentru a elimina dependența energetică față de Rusia, UE urmărește să ofere rute de conexiune pentru Asia Centrală, alternative la cele rusești. În acest sens, UE este dispusă să folosească inițiativa “Global Gateway” (circa 300 miliarde de euro în investiții), care vizează construirea de infrastructură critică de transport și energie. Astfel, BERD va oferi Kazahstanului 105 milioane de dolari pentru a moderniza și integra calea ferată kazahă în ruta feroviară Trans-Caspică. Investiția dată va reduce dependența de “Coridorul de Nord”, care asigură circa 95% din transportul feroviar dintre UE și China, tranzitând Rusia. Prin urmare, Kazahstanul ar putea deveni piesa centrală a “Coridorului de Mijloc” prin care fluxul de bunuri din China va putea ajunge în Europa via Azerbaidjan, Georgia și, respectiv, Turcia, ocolind Rusia.

În loc de concluzii...

Circumstanțele geopolitice, provocate de războiul rusesc împotriva Ucrainei, au declanșat începutul unui proces cuprinzător de remodelare a infrastructurii critice regionale. Ruperea canalelor tradiționale prin care se mișcau fluxurilor de bunuri și investiții face inevitabilă înlocuirea infrastructurii.

În condițiile decuplării mutuale dintre Rusia și UE, punctele de conexiune pe dimensiunea Vest-Est se află în proces de descompunere. În consecință, atât Rusia, cât și UE pun accentul pe consolidarea sau construirea unei infrastructuri critice noi, care generează atât oportunități, cât și dependențe noi, ale Nordului față de Sud.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.