A 600-a aniversare a relaţiilor diplomatice dintre Turcia şi Polonia a fost marcată pe 15 aprilie, printr-un concert simfonic la Chişinău. Pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” au urcat artiştii Orchestrei simfonice a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în frunte cu dirijorul polonez, Pavel Kotla şi două soliste din Turcia, transmite IPN.
Ataşatul cultural al Ambasadei Poloniei la Chişinău, Jerzy Stankiewicz, a spus că acţiunea este organizată în colaborare cu Ambasada Turciei, iar Pavel Kotla, dirijor cu renume european, îşi încheie şederea la Chişinău prin participarea la concertul simfonic organizat de cele două misiuni diplomatice.
Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Mehmet Selim Kartal, a menţionat că activităţi culturale de acest gen se desfăşoară în paralel în mai multe ţări. Ideea de a organiza un concert simfonic la Chişinău a venit din partea ambelor misiuni diplomatice, datorită publicului receptiv şi deosebit.
„Facem acest lucru pentru a demonstra lumii că putem face lucruri frumoase împreună. Chiar dacă pentru cineva Imperiul Otoman a fost unul cotropitor şi a ocupat mai multe teritorii, totuşi ambele state au rămas prietene, iar acum peste 600 de ani demonstrăm încă o dată că această prietenie a existat şi există până în prezent”, a spus diplomatul turc.
Programul a inclus opere ale compozitorilor de talie mondială precum Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin, Henryk Wieniawski, dar şi cântece populare turceşti, cântări orientale şi rapsodii pe teme moldoveneşti.