Reguli noi pentru persoanele care fac tranzacții mai mari de 20 de milioane de lei

Persoanele care vor încheia tranzacții cu o valoare totală, egală sau mai mare de 20 de mln de lei, pe parcursul unei perioade fiscale, sunt obligate să întocmească și să prezinte informația privind prețurile de transfer, iar dacă valoarea tranzacțiilor este egală sau mai mare de 50 de mln de lei, va prezenta și dosarul privind prețurile de transfer. Prevederea despre conceptul prețurilor de transfer se conține în legislația fiscală și va fi aplicată din 1 ianuarie 2024, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Finanțelor susține că prin Legea cu privire la modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), a fost completat Codul fiscal cu un capitol nou – Capitolul 112: Reguli speciale la determinarea prețurilor de transfer.

Mai exact, principiul prețurilor de transfer prevede că, contribuabilul care încheie tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 de milioane de lei, este obligat să întocmească și să prezinte informația privind prețurile de transfer, iar dacă valoarea tranzacțiilor este egală sau mai mare de 50 milioane de lei, pe lângă informația respectivă, este obligat să prezinte și dosarul privind prețurile de transfer.

Pentru ca mediul de business să fie pregătit să aplice acest mecanism, pe platforma Grupului de lucru nr. 2 „Implementarea conceptului prețurilor de transfer”, instituit în cadrul Ministerului Finanțelor, s-au discutat aspecte privind conceptul prețurilor de transfer, dar și propuneri din partea businessului pentru a eficientiza implementarea acestuia, inclusiv din experiența internațională.

Secretara de stat a ministerului, Olga Golban, a declarat că aplicarea prețurilor de transfer este un subiect actual și de interes atât pentru minister, cât și pentru business, iar în cadrul ședințelor Grupului de lucru va fi discutată viziunea părților privind implementarea acestui concept, pentru a obține o înțelegere generală și pentru a elimina toate constrângerile, astfel încât să avem reguli clare odată cu data intrării în vigoare a prevederilor privind prețurile de transfer.

Introducerea în legislația fiscală a conceptului privind prețurile de transfer este necesară în contextul alinierii legislației naționale la practica UE, în procesul aderării Republicii Moldova la UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.