Parcarea mașinilor pe trotuare va fi permisă doar lăsând cel puțin 1,5 metri pentru circulația pietonilor, astfel încât să nu fie create obstacole pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități, persoanelor care au cărucioare sau oamenilor în etate. Modificările respective la Regulamentul circulației rutiere au fost aprobate astăzi de executiv, transmite IPN.
Ideea este ca vehiculele staționate să nu blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu dizabilități, părinților cu copii în cărucioare, copiilor mici și altor grupuri de persoane cu mobilitate redusă.
Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 30 de zile de la data publicării deciziei executivului, urmează să revizuiască actele normative departamentale în conformitate cu noile prevederi.
Alexandru Jizdan, ministru al afacerilor interne, a menționat că, deși în prezent articolului 68 al Regulamentului nominalizat prevede că oprirea sau staționarea în perimetrul localităților se face paralel cu marginea carosabilului, cât mai aproape de bordură sau pe acostament, în practică se înregistrează cazuri frecvente de staționare neregulamentară a vehiculelor. Se creează obstacole pentru pietoni, în special în zonele unde, din cauza scărilor sau altor elemente de construcții, trotuarele sunt blocate, făcând imposibilă circulația oamenilor.
Controlul asupra executării proiectului de modificări se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.