Regimul de trecere în regiunea transnistreană va fi înăsprit, membru CUC

După ce liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a emis un proiect de lege cu privire la frontiera de stat a republicii moldoveneşti transnistrene, care ar trebui să şi intre în vigoare,  timp de câteva zile vor apare pilonii şi turnurile de-a lungul hotarului cu Republica Moldova, iar regimul de trecere va fi înăsprit. Despre aceasta a declarat membrul Delegaţiei moldoveneşti în Comisia Unificată de Control (CUC), Ion Leahu, în carul unei interviu pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.

„Este indicaţia lui Şevciuk de a transforma punctele de trecere, să spunem aşa, frontaliere între Moldova şi Transnistria, Transnistria şi Ucraina, în puncte internaţionale”, a menţionat Ion Leahu. Membrul CUC a mai spus că în spatele acestei „legi” stă Federaţia Rusă. Încă prin 2007-2008, erau pregătiţi pilonii, vopsiţi în verde şi roşu, erau pregătite turnurile de observare, care urmau să fie instalate de-a lungul hotarului cu Republica Moldova, însă, probabil din cauza unor neînţelegeri, nu s-a dus până la capăt.

Referindu-se la faptul că în această aşa-zisă „lege” au fost incluse localităţi care sunt în jurisdicţia autorităţilor constituţionale de la Chişinău, Ion Leahu a spus că autorităţile din regiunea transnistreană nu ascultă şi nu întreabă de Chişinău. „Ei pe nimeni nu întreabă. Ce vor aceea şi fac. Între Bender şi satul Chircăieşti sunt teritorii care cândva au aparţinut satelor Chircăieşti, Fârlădeni, pe urmă au fost date în folosire pentru vile, acum au pus stăpânire reprezentanţii iarăşi ai Transnistriei. Teritoriile acestea nici nu sunt fixate pe hartă. Dar, odată ce ei stăpânesc, fiţi pe pace, ei vor încerca să pună mâna şi pe aceste teritorii. Nu este important că pe noi ne irită: cum Varniţa, Chircăieşti, Copanca? Dar ce, Coşniţa sau Doroţcaia, sau Pârâta pentru noi nu au importanţă?”, a remarcat membrul CUC.

Ion Leahu a mai declarat că în urma acestor acţiuni ceva neapărat se va întâmpla. „Problema constă în pământ. Pământul devine, într-adevăr, de o nouă valoare. Dar pentru satele acestea el este unica sursă de existenţă. Şi atunci când îi vor pune ţăranului sula în coaste: ori rămâi fără pământ, ori acceptă jurisdicţia Transnistriei, eu nu ştiu care va fi decizia acestor oameni”, a spus membrul Delegaţiei moldoveneşti în Comisia Unificată de Control.

Întrebat ce aşteptări va avea de la discuţiile care urmează să fie purtate în Parlament joia viitoare, în cadrul unei şedinţe speciale, membrul CUC a declarat că un Parlament afectat de contradicţii la orice nivel nu este capabil să analizeze situaţia, nu să mai ia decizii.

În opinia lui Ion Leahu singura soluţie de rezolvare a conflictului transnistrean este adresarea în instanţele judiciare internaţionale, cum ar fi Tribunalul ONU de la Haga.

Pe 10 iunie, Evghenii Şevciuk, a semnat un asa-zis proiect de lege cu referire la „graniţa de stat a Transnistriei”. În limitele graniţei este inclus şi oraşul Bender, cu 3 sate, printre care şi Varniţa. Autorităţile de la Chişinău au declarat că decizia Tiraspolului vine în contradicţie cadrului juridic şi logicii procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE