Reformatorii PL îşi creează partid

Membrii Consiliului de Reformare a Partidului Liberal au anunţat că  în toamnă îşi vor înregistra propriul partid. Denumirea acestuia se va decide în cadrul Congresului de constituire. Tot atunci va fi ales şi un lider. Un comitet de organizare va aduna semnăturile necesare pentru înregistrarea formaţiunii, transmite IPN.

Membrii Consiliului de Reformare au declarat, în cadrul unei de conferinţe de presă la IPN, că decizia a fost luată de circa 250 de activişti ai organizaţiilor teritoriale ale PL care s-au întrunit duminică, 21 iulie, la Costeşti, Ialoveni.

„Luând în considerare refuzul categoric al lui Dorin Chirtoacă de a da curs solicitării membrilor şi simpatizanţilor PL de a candida la preşedinţia PL în cadrul congresului extraordinar al partidului, regretând evoluţiile curente din cadrul PL, prin care actuala conducere a partidului a purces la recrearea organizaţiilor teritoriale ale PL, substituind abuziv conducerea acestora şi excluzând antistatutar fruntaşii PL din partid – considerăm necesară constituirea unei noi formaţiuni politice pe eşichierul politic de dreapta”, a citat parlamentara Ana Guţu din declaraţia fruntaşilor  liberali care au anunţat crearea unui nou partid.

Reformatorii susţin că s-a mers pe ideea unui nou partid întrucât Consiliul de Reformare a Partidului Liberal nu mai are perspectivă politică. Aceasta deoarece liderul PL recurge la acte de perturbare atât faţă de iniţiativa reformatorilor, cât şi faţă de organizaţiile teritoriale care susţin ideea modernizării partidului şi numirea unui nou lider. Reformatorii au mai spus că în ultima perioadă Partidul Liberal a abandonat discursul european şi s-a retras în opoziţie, alături de Partidul Comuniştilor.

Potrivit deputatului Ion Hadârcă, în aceste 3 luni reprezentanţii consiliului au muncit mult pentru a-şi afirma poziţia, iar încercările de comunicare în interiorul partidului nu au dat rezultate. Ion Hadârcă a mai spus că intenţiile de înregistrate a noului partid sunt susţinute de jumătate din organizaţiile din teritoriu ale Partidului Liberal.

Pentru a înregistra formaţiunea la Ministerul Justiţiei, e nevoie nevoie de peste 4000 de semnături. Acum trei luni, şapte deputaţi liberali au creat Consiliul de reformare a PL, solicitând numirea unul alt lider de partid. Ulterior, aceştia au fost excluşi din PL.

  • ana gutu despre formarea noului partid.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.