Reforma justiției este o soluție pentru a rezolva problemele din sistem, avocat

Reforma justiției este o soluție pentru a rezolva problemele din sistem. „De la justiție pot începe toate reformele în Republica Moldova”, consideră avocatul Anatolie Istrate. Într-un interviu pentru Agenția de presă IPN, avocatul a menționat că această reformă trebuie să fie una consultată cu specialiștii, pentru că, de obicei, „legile sunt elaborate de persoane care nu au activat în domeniu și, când lipsește acea practică, având doar teoria, nu se produce efectul”. Anatolie Istrate a remarcat că este de acord cu declarațiile președintelui ales, Maia Sandu, care spune că va veni în Parlament cu un proiect de lege privind reforma justiției, o altă reformă a justiției decât cea care a fost până acum.

Funcțiile de procuror, judecător și avocat sunt importante în înfăptuirea justiției în Republica Moldova, dar conlucrarea lipsește, menționează avocatul. Prin cuvântul „conlucrare” se are în vedere procesul în care toți cei trei actori își manifestă cunoștințele juridice în domeniu, adoptând o decizie legală. În opinia sa, astăzi nu există acest efect. Potrivit lui Anatolie Istrate, astăzi judecători se tem să pronunțe sentințe de achitare pentru a nu fi blamați de societate. Să nu fie acuzați de luare de mită. Întrebat despre eventualele intimidări asupra celor trei actori ai justiției, avocatul a admis că mulți execută comenzi pentru că le este frică să nu-și piardă locul de muncă sau din alte motive.

Anatolie Istrate a remarcat că a avut mari așteptări de la procurorul general Alexandr Stoianoglo, că poate schimba situația din procuratură, dar astăzi este mai rezervat. „Domnul Stoianoglo trebuie să plece. El nu a schimbat cu nimic situația în Procuratură, decât doar s-a răfuit cu unii procurori care, cunoscând situația, sunt în niște relații personale”, a remarcat avocatul.

Anatolie Istrate și-a început activitatea în 1990 în calitate de anchetator în procuratură, după care a avansat în grad la procuror adjunct pe județ, ulterior a devenit judecător, activând timp 6 ani, după care a obținut licența de avocat, în 2009. Acum este avocat la Cabinetul avocatului „Anatolie Istrate”. În 2019 a candidat la funcția de procuror general, pentru că, spune el, a fost și este un specialist în domeniu și a vrut să recapete autoritatea Procuraturii Generale.

---

Interviul este realizat în cadrul proiectului Agenției de presă IPN „Injustiția scoasă la vedere prin mijloace multimedia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.