Recomandări pentru asigurarea dreptului la vot persoanelor cu dizabilități mintale

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova, care a monitorizat cum este respectat dreptul la vot al persoanelor cu dizabilități mintale, consideră necesară abrogarea articolului din Codul Electoral care spune că, la instituirea măsurii de ocrotire judiciară, instanța de judecată, obligatoriu, se pronunță cu privire la privarea dreptului la vot.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexandru Cebanaș, consultant al Programului de monitorizare și raportare, a declarat că în centrul de plasament din Bădiceni în jur de 55 de persoane nu aveau acte de identitate și în acest sens poate fi dedusă o restricție în exercitarea dreptului la vot. „Aceasta este o problemă majoră pentru fiecare centru de plasament, deoarece în fiecare centru există persoane neidentificate în general, care nu au avut și nu au acte de identitate. Respectiv, nu putem vorbi despre posibilitatea acestor persoane de a-și exercita dreptul la vot. Cu atât mai mult că problema dată exista până la alegeri și, în opinia noastră, aceasta putea fi înlăturată”, a notat Alexandru Cebanaș.

Recomandarea experților IDOM este să fie perfectate acte de identitate pentru toți beneficiarii din instituțiile rezidențiale.

IDOM recomandă instituirea unui mecanism de evaluare a condițiilor de accesibilitate a localului destinat votării, cu drept de a valida sau respinge locul propus. De asemenea, se recomandă asigurarea tuturor secțiilor de votare cu lupă, plic-șablon etc. – pentru asigurarea votului secret al persoanelor cu dizabilități de vedere. În opinia experților, este necesar să fie elaborată o procedură detaliată cu privire la asigurarea independenței persoanei alese în exercitarea votului asistat, care să includă lista persoanelor inadmisibile pentru exercitarea funcției respective. O altă recomandare este ca funcționarii electorali să fi instruiți cu privire la standardele naționale și internaționale pentru a asigura dreptul la vot al persoanelor cu dizabilități.

„Baza asigurării protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități este Convenția ONU, la care Republica Moldova este parte din 2010. Deci, absolut toate persoanele au dreptul să voteze. Autoritățile, în primul rând, trebuie să asigure acest drept, această posibilitate – să includă pe listele electorale absolut toate persoanele prezente în instituție. Dacă acestea vor refuza să voteze, este altă situație, dar persoanele care au domiciliul în instituția sau localitatea respectivă trebuie să fie incluse pe liste”, a declarat Radu Bobeică, jurist IDOM.

În turul doi de scrutin, IDOM a monitorizat dreptul de acces la vot al persoanelor cu dizabilități în patru instituții. În total, a avut 16 monitori, dintre care opt cu statut permanent, iar opt în grupa mobilă.

Monitorizarea respectării drepturilor electorale în spitalele de psihiatrie și în centrele de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie, precum și în cadrul turului doi al alegerilor, din 3 noiembrie, a fost efectuată cu sprijinul financiar al Fundației Est-Europene și din resursele acordate de Suedia.

  • Radu Bobeica despre recomandari
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE