Reacția Procuraturii: „Răspunsul va fi va fi proporțional gravității atacurilor”

Procuratura Generală a venit cu o reacție în legătură cu multiplele critici la adresa instituției, formulate, inclusiv astăzi. „Nivelul înțelegerii de către actuala guvernare a principiilor statului de drept este neașteptat de slab și, la moment, nu vedem rostul de a mai comenta ceva. Răspunsul Procuraturii la orice atentat asupra independenței sale instituționale și procesuale va fi proporțional gravității unor astfel de atacuri”, se arată într-un scurt comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN.

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate. După ședință, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova a declarat că se atestă situații în care mai multe persoane implicate în abuzuri și ilegalități, acte de corupție mare, au părăsit Republica Moldova. Potrivit ei, se vede lipsă de progrese din partea procuraturii pentru readucerea și tragerea la răspundere a acestor persoane.

Tot astăzi, noul ministrul al justiției, Sergiu Litvinenco, a făcut publică ideea unui proiect de lege care ar permite demiterea procurorului general înainte de termenul de 7 ani, prevăzut de legislația în vigoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE