Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 30 martie

O rândunică nu face primăvară, dar...

Ieri, la Istanbul au avut loc negocieri ruso-ucrainene. După aproximativ trei ore de discuții, șeful delegației ucrainene, David Arakhamia, a spus că la întâlnire s-a discutat despre un nou sistem de garanții de securitate pentru Ucraina. El a precizat că ar fi vorba despre un „tratat internațional”.

Viceministrul rus al apărării, Alexandr Fomin, a declarat că, în urma rezultatelor primei zile de discuții ruso-ucrainene de la Istanbul, Ministerul Apărării a decis „reducerea semnificativă a activității militare în direcțiile Cernigov și Kiev”.

S-a anunțat că azi se așteaptă continuarea negocierilor.

Ce a promovat la negocieri partea ucraineană

Ucraina a venit cu propunerea de a semna un tratat internațional privind garanțiile de securitate pentru țară.

David Arakhamia, șeful fracțiunii Partidului Servitorul Poporului, membru al delegației ucrainene, a relevat referitor la garanțiile de securitate pentru Ucraina: „Insistăm ca acesta să fie un tratat internațional, care să fie semnat de toți garanții de securitate, apoi ratificat, pentru a nu se repeta greșeala care a fost cândva cu Memorandumul de la Budapesta”.
 
Potrivit fostului ministru adjunct al afacerilor externe al Ucrainei, alt membru al delegației, Oleksandr Chalîi, garanțiile de securitate sunt expresia unui posibil format diplomatic pentru încheierea războiului.

„Aceasta este o oportunitate de a restabili integritatea teritorială și securitatea Ucrainei prin mijloace diplomatice”, a spus diplomatul.

Potrivit prevederii care urmează să se conțină în document, „dacă Ucraina este obiectul oricărei agresiuni, al oricărui atac sau operațiuni militare, avem dreptul de a cere în termen de trei zile consultări internaționale, iar dacă în trei zile aceste consultări nu au adus niciun rezultat, țările garante ar trebui să ne ofere asistență militară, să ne dea arme sau chiar să închidă spațiul aerian", a spus Chalîi. Este esențial ca în viitorul tratat să fie fixate lipsa unor obiecții față de aderarea Ucrainei la UE, iar țările-garant trebuie să-și asume promovarea acestor procese.

Rezultatele rundei de negocierilor în viziunea părții ruse

Rusia își reduce activitatea militară în direcțiile Kiev și Cernigov.

Rusia a primit propunerea scrisă a Ucrainei privind statutul său non-nuclear și de neutralitate, precum și propunerile privind garanțiile de securitate. Garanțiile nu ar trebui să se refere la Crimeea, entitățile autoproclamate Luhansk și Donețk, pe care Ucraina le consideră ale sale.

Ucraina își dorește drept garanți ai securității pe membrii permanenții ai Consiliului de Securitate al ONU (Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China), precum și Germania, Israel, Italia, Canada, Polonia și Turcia.

Ucraina a propus că timp de 15 ani nu va încerca să rezolve problema Crimeii prin mijloace militare. Se presupune că în această perioadă vor avea loc negocieri privind statutul peninsulei.

Se stabilește că Rusia nu se va opune aspirațiilor de integrare a Ucrainei în UE.

Rusia admite că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Volodymyr Zelensku poate avea loc concomitent cu parafarea tratatului la nivelul ministerelor de externe ale țărilor.

Ce cred americanii și englezii despre negocieri...

Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken a spus că „există diferență între aceea ce spune și ceea ce face Rusia. Suntem concentrați pe acesta din urmă", a spus Blinken.

El a avertizat că anunțul Rusiei privind reducerea ostilităților în jurul Kievului ar putea fi „un mijloc prin care Rusia încearcă din nou să distragă atenția și să înșele oamenii... Dacă ei cred că le va reuși cumva să ocupe „doar” estul și sudul Ucrainei, din nou se înșală profund”, a spus Blinken.

Președintele american Joe Biden intenționează să discute despre situația din jurul Ucrainei cu liderii Franței, Germaniei, Italiei și Regatului Unit. La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a spus că acordurile de încetare a focului dintre Moscova și Kiev nu sunt suficiente pentru ridicarea sancțiunilor anti-ruse. Potrivit acestuia, presiunea asupra Kremlinului ar trebui mărită atât prin măsuri economice, cât și prin acordarea de asistență militară Ucrainei.

Trupele ruse se retrag de la Kiev

Potrivit informațiilor americane, trupele rusești au părăsit deja unele zone adiacente Kievului. La Washington, aceasta a fost descrisă ca o „schimbare strategică majoră”, scrie CNN. În același timp, sursele publicației cred că Rusia poate acoperi retragerea cu bombardamente aeriene și artilerie ale Kievului și se pot întoarce oricând dacă îi vor permite condițiile.

Belgia, Olanda, Irlanda și Cehia expulzează 43 de diplomați ruși

Patru țări UE au decis să expulzeze un număr de colaboratori ai misiunilor diplomatice ruse. Belgia va trimite acasă 21 de diplomați, Olanda - 17, Irlanda - 4, Cehia - unul. Declarațiile departamentelor de externe din Țările de Jos și Belgia indică faptul că diplomații reprezintă o „amenințare la adresa securității” acestor țări.

Expulzările în masă ale diplomaților ruși au loc ca răspuns la operațiunea militară a armatei ruse în Ucraina. Macedonia de Nord a expulzat recent cinci diplomați. Pe 23 martie, ambasadorului rus în Polonia i s-a înmânat o notă despre expulzarea a 45 de diplomați ruși din țară. Anterior, Letonia, Lituania, Estonia au expulzat în total zece diplomați ai Federației Ruse. Bulgaria și Slovacia au anunțat o astfel de inițiativă.

E victorie sau încă nu?

Alexei Arestovich, consilier în administrația președintelui ucrainean a spus că planurile lui Putin au eșuat complet, Rusia se teme să-i implice pe belaruși în „operațiunea specială”, deoarece aceștia vor trece de partea Forțelor Armate ale Ucrainei. El a mai spus că armata ucraineană eliberează deja regiunea Sumî, parțial, regiunile Harkov și Kiev. "Coloanele rusești pleacă de acolo. Acesta este un eșec pentru ei", a adăugat oficialul.

Totodată, Pentagonul consideră că mișcările rusești în regiunea Kiev sunt „relocarea, nu retragerea trupelor” și toți trebuie să fie pregătit pentru ciocniri majore în alte regiuni ale Ucrainei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.