Cu atacul din 2 martie 1992 al formaţiunilor paramilitare rebele din Transnistria a început conflictul armat de pe Nistru. Pe de o parte, Moldova, practic fără armată şi echipament militar, intră în război doar cu efective de poliţie şi voluntari, iar pe de altă parte republica nerecunoscută cu formaţiuni paramilitare bine înarmate şi cazaci ruşi, încurajaţi de unele cercuri influente de la Moscova. Potrivit arhivelor şi martorilor, în lupte au fost implicaţi şi militari din Armata 14 rusească, care a transmis armamentul din dotare rebelilor.
Istoria acestui război a început la 27 august 1991, când primul Parlament a votat independenta Republicii Moldova. La 2 martie 1992 Republica Moldova devine membru al ONU şi în aceeaşi zi efective ale Gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci atacă postul de poliţie din Dubăsari - ultimul de pe acel teritoriu controlat de Chişinău. În acea zi a început un război în care o ţară, atacată de trupe paramilitare regulate, se apăra cu forţe de poliţie.
La 21 iunie 1992, preşedintele Rusiei Boris Elţin ameninţă cu intervenire militară dacă luptele de pe Nistru nu încetează. În 2002 preşedintele de atunci al Dumei de Stat din Federaţia Rusă, Ghenadi Selezniov, recunoaşte că Rusia a provocat conflictul, "pentru a impiedica unirea Basarabiei cu România".
Potrivit experţilor, sprijinul militar acordat de Rusia regimului separatist de la Tiraspol este demonstrat de acte oficiale. Din 1992 până în 1996, din unitatea militară rusă dislocată în regiunea separatistă au fost transferate armatei separatiste 150 de unităţi de tehnică de luptă, precum şi peste 3 000 de tone de patrimoniu militar.
Fostul deţinut al autorităţilor autoproclamate, Ilie Ilaşcu, a declarat pentru Info-Prim Neo că războiul din 1992 nu a fost un conflict între două maluri ale Nistrului, dar a fost o agresiune din partea Rusiei. Grupul separatiştilor şi Rusia se fac vinovaţi în declanşarea războiului, a precizat Ilaşcu.
Razboiul a durat circa 6 luni, din martie până în octombrie, când Rusia, Ucraina, România şi RM au constituit “mecanismul cvadripartit” pentru soluţionarea conflictului, din care ulterior România a fost eliminată. Trupe de pacificare, formate din soldaţi ruşi, ucraineni şi moldoveni, s-au instalat de-a lungul Nistrului pentru a împiedica părţile beligerante să lupte în continuare. Potrivit unor analişti, aceasta este o practică fără precedent – deoarece forţele de menţinere a păcii sunt aceleaşi care s-au confruntat pe câmpul de luptă.
Deja de 14 ani, din momentul stopării confruntărilor armate, se duc negocieri şi se depun eforturi la nivel internaţional, însă conflictul rămâne nesoluţionat, iar pierderile omeneşti şi materiale nu sunt evaluate nici astăzi.
Generalul Anton Gămurari, participant la lupte, susţine că după cei 14 ani de divizare a teritoriului naţional autorităţile nu au reuşit să reîntregească cele două maluri ale Nistrului, iar o parte din foştii combatanţi se află peste hotarele ţării pentru a-şi câştiga existenţa. Mulţi dintre cei care au luptat şi au riscat cu viaţa pentru ţară au fost alungaţi din ministerele de forţă.
În războiul pentru independenţa şi integritatea R. Moldova de partea forţelor constituţionale au participat 28 de mii de combatanţi, marea majoritate fiind poliţişti.
