Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iulie

Iranul, partenerul tehnologic al Kremlinului

Presa ucraineană scrie că Vladimir Putin a convins Iranul să contribuie la eludarea sancțiunilor impuse Rusiei după invazia pe scară largă în Ucraina.

Cele două țări au convenit că Iranul va repara aeronave rusești și va furniza componente pentru aeronave. Despre aceasta a declarat reprezentantul aviației civile iraniene, Mirakbar Razavi. Iranul și Rusia au semnat un acord privind repararea și întreținerea aeronavelor rusești. Acest lucru s-a produs când ministrul rus al transporturilor a sosit în Iran. Se poate deduce că acordul a fost semnat după ce Putin i-a făcut o vizită președintelui iranian. În plus, Moscova și Teheranul au planificat să sporească la 35 pe săptămână numărul de zboruri civile, chipurile.

Totodată, mass-media turcă a scris că Putin și-a exprimat dorința de a lansa în Rusia fabricarea dronelor de luptă Bayraktar, care au devenit unul dintre simbolurile rezistenței ucrainene la agresiunea militară rusă. Despre aceasta ar fi declarat șeful statului turc pe fundalul informațiilor despre o viitoare întâlnire cu liderul rus la Soci.

Trupele ruse, cu podul „ars”, doar cu privirea trec pe celălalt mal al Niprului

Traficul pe podul Antonovsky, care face legătura orașului Herson cu peninsula Crimeea, a fost blocat după atacul trupelor ucrainene, a declarat „adjunctul șefului administrației” din regiunea ocupată, Kirill Stremousov. Totodată, el a dat asigurări că acest lucru nu va afecta viața civililor: „armata a deschis treceri, poduri de pontoane”.

Secretarul de presă al Comandamentului Operațional ucrainean Sud, Natalia Gumeniuk, a confirmat bombardarea podului Antonovsky: „Distrugem nu infrastructura, ci planurile inamicului. Bătaia artileriei noastre este atât de delicată și iscusită că are drept scop mai mult demoralizarea trupelor. Da, s-a tras în pod, dar loviturile au fost fine”.

Vara asta, Hersonul nu se mai asociază cu harbugii ca mingea de rugby

În regiunea Herson, Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat de invadatori satul Andreevka, iar lângă Andreevka, Belogorka și Blagodatny patru structuri de apărare au fost lovite cu avioane de atac, bombardiere și elicoptere, a informat Comandamentul Operațional Sud. Cu câteva zile mai devreme, Forțele Armate ale Ucrainei au anunțat că „și-au asigurat securitatea pozițiilor” în Lozovoe. Se relata că în această zonă ar putea fi încercuiți circa 2000 de soldați ruși.

Ucraina trebuie să returneze teritoriile confiscate de Rusia în termen de trei până la șase săptămâni, după aceasta va fi mai dificil să se facă acest lucru. Acest lucru a fost declarat de președintele Volodymyr Zelensky delegației Congresului SUA, relatează Politico cu referire la șeful comisiei Camerei Reprezentanților SUA pentru forțele armate Adam Smith. Potrivit președintelui ucrainean, perioada actuală este decisivă, pentru că este mai dificil să porți război în timpul iernii, a spus Smith.

Vor pământuri, dar nu sunt harnici pe postată

Institutul American pentru Studierea Războiului (ISW) consideră că Rusia urmărește să cucerească mai mult teritoriu înainte de a organiza „referendumuri” și iniția anexarea. Se presupune că „autoritățile” de ocupație, susținute de Rusia fac presiuni pentru atingerea unor scopuri militare care ar asigura termenii de anexare rapidă. Dar este puțin probabil ca trupele ruse să înainteze semnificativ în Ucraina și să asigure în prima jumătate a lunii septembrie începutul anexării menționate.

Victime, nu criminali

Pe parcursul celor opt ani de ocupare a Crimeii, peste 34.000 de locuitori ai peninsulei au fost înrolați cu forța în armata rusă, a declarat Igor Ponocevnî, șeful procuraturii pentru Crimeea. Totodată, el consideră că localnicii, atrași cu forța în armata rusă sau în formațiuni militare ilegale, sunt victime ale războiului, și nu criminali – dacă nu au comis nimic reprobabil.

Decizie, care s-ar putea implementa ani de-a rândul

Guvernul federal german a aprobat „în surdină”, scrie presa ucraineană, vânzarea a 100 de obuziere autopropulsate Panzerhaubitze2000 către Ucraina, în valoare de 1,7 miliarde de euro, scrie Der Spiegel. Acest volum va depăși semnificativ livrările anterioare de arme în valoare de circa 600 de milioane de euro, notează ziarul.

În același timp, nu este clar când vor ajunge primele obuziere în Ucraina. Se prea poate ca fabricarea lor să dureze câțiva ani.

„Repede și sever”, asta cum ar veni?

SUA au avertizat Rusia cu privire la un răspuns „rapid și sever”, dacă anexează teritoriile ocupate ale Ucrainei, a declarat ambasada SUA la Kiev: „Suntem la curent care ar fi următoarea mișcare a Rusiei. Se pun bazele pentru anexarea teritoriului ucrainean pe care l-a ocupat prin încălcarea directă a suveranității Ucrainei.

Dacă Rusia va continua să-și implementeze planurile de anexare, vom răspunde rapid și sever, împreună cu aliații și partenerii noștri”.

Rocade cu tancuri și avioane, dar nu pe tabla de șah

Polonia cumpără aproximativ o mie de tancuri, peste 600 de sisteme de artilerie și zeci de avioane de luptă din Coreea de Sud. Ministerul polonez al Apărării a anunțat că unele dintre aceste echipamente îl vor înlocui pe cel transferat în Ucraina. Varșovia se așteaptă ca primele 180 de tancuri să sosească anul acesta.

Și Tiraspolul se consideră fondat de Suvorov

Liderul „DPR” Denis Pushilin a sosit în Brest, Belarus, însoțit de secretarul Consiliului General al partidului „Rusia Unită” Andrey Turchak și de ambasadorul Rusiei în Belarus Boris Grîzlov. După ce a depus flori la memorialul Cetății Brest, el a spus că „astăzi a sosit momentul să eliberăm din nou orașele rusești, fondate de poporul rus: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnepropetrovsk, Harkov, Zaporojie, Luțk”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.