Vinnița: 110 km până la Otaci, 320 km până la Chișinău
Rusia a comis un act terorist în Ucraina. Ocupanții au lansat asupra Viniței un atac masiv cu rachete asupra infrastructurii civile din centrul orașului. Atacul a fost efectuat cu rachete de croazieră Kalibr, lansate dintr-un submarin din Marea Neagră, a declarat Yuri Ignat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene. Două rachete au fost doborâte de forțele de apărare aeriană.
Conform unor date preliminare, 20 de persoane au fost ucise, inclusiv trei copii, iar alte 52 de persoane (inclusiv trei copii) au fost internate în spital. Totodată, 34 de persoane se află în stare gravă, a informat Serviciul de Stat de Urgență. Salvatorii caută și 46 de persoane cu care s-a pierdut legătura. Impactul a afectat 55 de clădiri și 40 de mașini.
Poliția Națională a raportat că, după atacul cu rachetă de la Vinița, aproximativ 90 de persoane au cerut ajutor medical, aproximativ 50 dintre ele sunt în stare gravă.
Propagandista, redactorul-șef al RT Margarita Simonian a spus cu referire la Ministerul rus al Apărării că la Vinița s-a tras în Casa Ofițerilor, unde fuseseră „cazați temporar națiki (naziști).
Tirul de rachete asupra Viniței a avut loc în timp ce la Haga se desfășura o conferință dedicată responsabilității Federației Ruse pentru crimele de pe teritoriul Ucrainei, a spus șeful externelor ucrainene Dmitri Kuleba și a promis că „ criminalii de război ruși vor fi judecați pentru fiecare picătură de sânge și lacrimi ucrainene”.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski a ținut un discurs la Haga privind responsabilitatea Federației Ruse pentru crimele din Ucraina. Președintele a început cu doborârea unui avion de linie Malaysian Airlines de asupra Donbasului și a continuat cu atacul asupra Viniței. După aceea, s-a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor războiului.
Ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, a scris pe Twitter: „În vreme ce experții internaționali se întâlnesc astăzi la Haga pentru o conferință privind responsabilitatea crimelor de război din Ucraina, Rusia întreprinde încă un atac oribil, ucigând civili nevinovați în Vinița. Statele Unite sunt alături de Ucraina până când Ucraina învinge agresiunea brutală a Rusiei”.
Înarmați-vă, moldoveni, „partenerul strategic” dă voie!
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că întărirea armatei Moldovei nu creează riscuri pentru Rusia, iar Chișinăul nu ar trebui să vadă o amenințare din partea Moscovei - ar fi bine să se caute „relații bune”: „Moldova nu ar trebui să vadă nicio amenințare. Acest lucru este complet absurd. Probabil, cineva o va compara cu Ucraina. Dar aici orice comparație este absolut nepotrivită" (amănunte pe IPN).
Rusia, mai ceva ca aparteidul din Africa de Sud
În cele 140 de zile de agresiune barbară a Rusiei împotriva Ucrainei, de pe piața rusă au plecat aproape de șase ori mai multe companii străine decât au părăsit Africa de Sud în 20 de ani de apartheid. Acest lucru a fost declarat la un briefing online a ministrului de externe ucrainean Dmitri Kuleba. El a menționat că, potrivit experților de la Școala de Economie din Kiev, de la începutul acestei invazii, 1157 de companii au părăsit piața rusă, 469 au anunțat încetarea investițiilor. „Pentru comparație, în timpul apartheidului din Africa de Sud, doar aproximativ 200 de companii au ieșit de pe piața din Africa de Sud în mai bine de 20 de ani. În 140 de zile de agresiune barbară, din Rusia au ieșit aproape de șase ori mai multe companii”, a spus Kuleba.
Rusia are grijă ca NATO și UE să socoată bine armele în Ucraina
Rusia desfășoară o campanie intensă de dezinformare împotriva Ucrainei, UE și NATO, invocând „contrabandă cu arme”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru politica externă și de securitate, Peter Stano, într-un comentariu pentru Ukrinform.
„Propaganda și dezinformarea rusă face astfel de încercări sistematic și masiv. De fapt, toate informațiile care vin de la Kremlin, de la Ministerul Apărării sau cel de Externe sunt mostre de propagandă masivă și minciuni obișnuite”. Stano a asigurat că ordinea controlului asupra deplasării echipamentelor furnizate cu utilizarea Fondului European de Pace este asigurată în cooperare cu Forțele Armate ale Ucrainei.
NATO și-a exprimat încrederea că Ucraina asigură în mod corespunzător siguranța și contabilizarea armelor pe care le primește de la aliații săi. Aceasta rezultă dintr-un comentariu al unui reprezentant oficial al alianței: „Aliații NATO sunt în deplină solidaritate cu conducerea și poporul Ucrainei în apărarea eroică a țării lor. Ajutăm la apărarea dreptului fundamental al Ucrainei la autoapărare cu un nivel de sprijin fără precedent. Suntem încrezători în angajamentul conducerii ucrainene pentru păstrarea și contabilizarea corespunzătoare a armelor primite de la aliați”.
La moment, OSCE e ca un cui de tei
OSCE își va relua activitatea în Ucraina în următoarele săptămâni, a declarat ambasadorul SUA la organizație, Michael Carpenter, într-un interviu pentru TSN.
El a amintit că Federația Rusă a pus veto asupra activității misiunii din Ucraina: „Au pus veto pe Misiunea de observare a frontierei, Misiunea specială de monitorizare și biroul Coordonatorului de Proiect. Dar cred că țările participante și OSCE s-au săturat deja de capacitatea Rusiei de a pune veto la orice. Este absolut dincolo de decența umană, având în vedere războiul în desfășurare.”
Pupatul mânii țarului în formula calculării prețului la gaze
Unul dintre „prietenii europeni ai Kremlinului”, președintele sârb Aleksandar Vucic a spus că „iadul e hărăzit întregii lumi”, dacă Occidentul nu acceptă cererile liderului ocupanților ruși, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina.
În aprilie, 42% dintre sârbi au considerat nejustificat atacul rusesc asupra Ucrainei, iar 35% - justificat. În aceeași lună, mii de sârbi au mărșăluit la Belgrad pentru a sprijini Rusia, Putin și invazia Ucrainei. Pe 7 iunie, SUA au cerut Serbiei să-și coordoneze politica externă cu restul Europei, dacă dorește să adere la UE.
Ucraina, în centrul istoriei mondiale
Natan Scearanski, disident sovietic, politician și persoană publică israeliană, fost viceprim-ministru și ministru în mai multe guverne ale Israelului, originar din Donețk, altădată Stalino: Putin a spus că nu există o astfel de țară (Ucraina), că nu are istorie - nimic. Dar niciodată până acum Ucraina nu a fost atât de prezentă în centrul istoriei mondiale, nu a dat atâtea lecții lumii despre cum să lupte pentru dreptul ei de a fi o națiune și o națiune liberă, așa cum este astăzi. În toată mia de ani de istorie a Rusiei. Nu vreau să-i mulțumesc lui Putin pentru asta. Iar lui Zelenski și întregului popor ucrainean - ce să le spun? - slavă!”
Cronica IPN
Vezi și:
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 8 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din week-end până azi, 1 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 26 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 25 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din week-end până azi, 18 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 4 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 1 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 27 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 20 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 15 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 13 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 6 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri și până azi, 1 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 31 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 30 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 26 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de week-end, 23 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 16 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 10 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 5 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 4 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 31 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 30 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 29 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 28 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 26 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 25 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 24 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 23 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 22 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 21 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 19 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 18 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 17 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 16 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 14 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 12 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 11 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 10 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 9 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 8 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN în weekend
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 5 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 4 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 3 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 2 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 1 martie
- Situația din Ucraina: principalul, de ieri până azi