Deși Tighina era un oraș cu 40% populație băștinașă, exista o singură școală cu predare în limba română. Marginalizarea populației băștinașe a crescut presiunea internă în ajunul războiului din 1992. Declarația aparține ex-medicului șef al Stației de urgență medicală din Tighina în perioada acțiunilor militare, Alexandru Cerbu, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „32 de ani ai unui război nefinalizat”, organizate de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Alexandru Cerbu, cele mai intense lupte ale războiului din 1992 au fost în luna iunie, iar principala forță care lupta pentru independența și integritatea teritorială erau voluntarii și polițiștii.
Alexandru Cerbu, medic la Tighina în perioada acțiunilor militare din 1992, spune că societatea era tensionată cu mult timp înaintea declanșării războiului. Populația băștinașă de la Tighina era nemulțumită de atitudinea autorităților locale, întrucât în oraș exista o sigură școală cu predare în limba română.
„În orașul Tighina creștea presiunea. Toți își adresau aceeași întrebare: de ce sunt marginalizați? Era un oraș de peste o sută de mii de locuitori, cu 40% populație băștinașă și exista o singură școală cu predare în limba română, școală – internat, unde veneau elevi din toată republica. Ulterior, sub presiunea societății, s-a mai deschis o școală cu predare în limba română. Erau foarte puține grădinițe în limba română, în tot orașul erau 2-3 grupe de limbă română. Din cauza rezistenței puterii locale s-a început radicalizarea. Și s-a pornit avalanșa. Era ca un butoi de pulbere de care doar trebuia apropiat chibritul. Acestea au fost circumstanțele interne. Încă din vara anului 1991 erau conflicte sporadice, au fost uciși doi maiori de poliție”, a spus medicul Alexandru Cerbu.
Alexandru Cerbu povestește că cele mai intense lupte s-au dat în luna iunie 1992, când a avut loc bătălia pentru Tighina, cea mai sângeroasă parte a războiului.
„La 1 aprilie 1992 a fost o încercare de intrare a forțelor interne ale Republicii Moldova în orașul Tighina. Dintr-o unitate militară a ajuns numai o singură blindată care umbla cu tricolorul la 6 dimineața prin oraș. Timp de 3 săptămâni au fost lupte, practic orașul era blocat, dar n-a fost așa intensitate ca în luna iunie 1992. S-au implicat forțele internaționale, din comisie făcea parte și România și practic s-a liniștit situația. Ulterior, la 19 iunie, a început iar. La 19 iunie, la ora 17:00, atunci a început atacul asupra secției de poliție, iar ulterior și pe strada principală au început împușcături, pe mine asta m-a șocat. Au început împușcăturile în tot orașul, pentru că deja intrau voluntarii dinspre Varnița. Primele jertfe au apărut în jurul orei 17:30. Cele mai intense lupte au fost pe 22 iunie, când Republica Moldova a folosit și aviația”, a povestit Alexandru Cerbu.
Medicul Alexandru Cerbu spune că Republica Moldova era complet nepregătită pentru un astfel de război, țara fiind apărată doar de polițiști și voluntari. Medicul își amintește că în vara anului 1992 cadavrele civililor zăceau pe străzile din Tighina.
„Din partea Republicii Moldova lupta poliția, armata abia formată, care s-a început a crea în aprilie, iar forța principală erau, totuși, voluntarii. Nici până acum statutul acestor voluntari nu este stabilit. Voluntar de război este încă un statut nedefinit. Așa cum erau imaginile din Bucea, așa la noi erau cadavrele pe stradă, erau oamenii care întâmplător au nimerit sub gloanțe. Noi, medicii, acordam asistență medicală și populației civile, și voluntarilor, și cazacilor”, a mai spus medicul Alexandru Cerbu.
Dezbaterea publică la tema „32 de ani ai unui război nefinalizat” este ediția a 31-a din ciclul de dezbateri „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.