Rata şomajului a înregistrat o scădere cu 8%
Rata şomajului la nivel de ţară a constituit, în trimestrul IV al anului 2005 - 6,4% (peste 89 mii şomeri), fiind cu 8% mai joasă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2004.
Potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică, s-au înregistrat disparităţi între rata şomajului la bărbaţi - 7,8% şi la femei – 5,1%. Disparităţi semnificative continuă să se menţină şi între rata şomajului în mediul urban (10,1%) şi cel rural (3,2%).
Două treimi, sau 74,6% au fost persoane cu experienţă în muncă. Durata medie a şomajului a fost de 27 luni. Din numărul total al şomerilor mai mult de jumătate (53,8%) se aflau în şomaj 12 luni şi mai mult.
În aceeaşi perioadă populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a constituit circa 1393 mii persoane, înregistrând o scădere de 2,2% faţă de trimestrul respectiv al anului precedent. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat. Numărul femeilor în comparaţie cu bărbaţii a fost puţin mai mare, circa 728 mii, ceea ce constituie 52,2% din numărul total al persoanelor active.
Populaţia ocupată a constituit peste 1303 mii persoane, cu 0,6% mai puţin faţă de trimestrul IV al anului 2004. Ponderea femeilor este mai ridicată (52,9%) faţă de cea a bărbaţilor. În distribuţia pe medii de reşedinţă 55,2% din totalul persoanelor ocupate îi revine populaţiei din localităţile rurale.
Ponderea persoanelor angajate în industrie şi comerţ a constituit câte 12%. Lucrătorilor din medicină şi angajaţilor din învăţământ le-au revenit în total 14,1%. Conform repartizării după forme de proprietate 68,4% din populaţie a fost ocupată în sectorul privat şi 26,7% - în sectorul public.