Organele de forţă şi anchetă care se supun autorităţilor constituţionale de la Chişinău vor rămâne în oraşul Bender atât timp cât Comisia Unificată de Control (CUC) îşi va exercita atribuţiile. Un răspuns în acest sens este dat de către şeful Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Ion Bodrug, la solicitarea IPN să comenteze ultimatumul serviciilor de securitate transnistrene, care cer să fie scoase din oraşul Bender organele de forţă şi oficiul teritorial al întreprinderii de stat „Registru”, care eliberează acte de identitate cetăţenilor Republicii Moldova.
Ion Bodrug, care este şi membru al Comisiei Unificate de Control, a menţionat că toate declaraţiile făcute de aşa-numitul „KGB” sunt provocări pentru a destabiliza situaţia în zona transnistreană. Potrivit acordului de rezolvare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 19992, Bender este recunoscut drept zonă cu regim sporit de securitate, în cadrul căruia activează Comisia Unificată de Control. În baza acordului, este înfiinţată şi Grupa Unificată de Anchetă între poliţie (100 de angajaţi) şi miliţia din regiunea transnistreană (100 de angajaţi).
„Cât timp îşi va exercita funcţiile Comisia Unificată de Control şi forţele de menţinere a păcii, atât timp va exista în raionul cu regim sporit de securitate Grupa Unificată de Anchetă între poliţie şi miliţie”, a subliniat Ion Bodrug.
„KGB-ul” transnistrean a solicitat, la 22 ianuarie, ca în termen de o lună să fie scoase din Bender Comisariatul de poliţie şi alte instituţii subordonate Chişinăului.