Raioanele nu pot asigura descentralizarea în R. Moldova
Societatea moldovenească încă nu a conştientizat necesitatea descentralizării adevărate, deoarece, din punct de vedere politic, oamenii au susţinut ideea revenirii la raioane şi la numărul exagerat de localităţi cu administraţie publică locală, a declarat marţi, 4 decembrie, preşedintele Comisiei parlamentare Administraţie Publică, Ecologie şi Dezvoltare Teritorială, Vladimir Ciobanu, în cadrul conferinţei „Decentralizarea: politici de succes şi noi perspective”.
El spune că în cele peste 300 de primării nu poate fi asigurată la moment o capacitate administrativă reală pentru că acestea nu sunt în stare, din punct de vedere financiar, să întreţină cel puţin aparatul Primăriei.
El a subliniat că atâta timp cât nu va fi aprobată şi implementată Legea cu privire la finanţele publice locale, care va delimita nu numai competenţa la elaborarea şi implementarea bugetului, dar şi dreptul autonom de a gestiona finanţele publice locale, nu va fi realizată autonomia locală reală de care se vorbeşte atâta timp.
Şeful Direcţiei Politice şi Economice a Delegaţiei Comisiei Europene în R. Moldova, Paolo Berizzi a declarat că dacă administraţia locală va primi în realitate mai multe puteri, drepturi şi resurse financiare, aceasta va conduce la o administrare mai bună pentru cetăţeni. Potrivit lui, descentralizarea nu este un lucru la modă, ci unul util pentru că aduce nivelul de administrare mai aproape de necesităţile locale ale cetăţenilor.
Totodată, el spune că autonomia locală nu poate fi asigurată fără descentralizarea resurselor din partea bugetului central către bugetele locale sau fără a ţine cont de un program de autonomie fiscală a regiunilor şi de capacităţile de a colecta taxele, impozitele şi a cheltui ceea ce este adunat pentru regiune.
Directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, a declarat că descentralizarea are toate şansele să devină un instrument de convingere a Uniunii Europene că R. Moldova îşi doreşte un curs pe care nimeni nu i-l impune şi că are putere de a merge în continuare. Când este vorba de voinţă politică - se adoptă nişte legi, dar adoptarea legilor pentru R. Moldova nu vor rezolva această problemă, dacă nu va exista conţinut practic, inspiraţie, imaginaţie şi posibilitatea de a angaja capacităţi locale, a mai spus Munteanu.
Victor Popa, expert IDIS Viitorul a menţionat că deşi în R. Moldova se vorbeşte de foarte mulţi ani despre descentralizare - aceasta nu s-a realizat nici până în prezent pentru că mereu s-a păstrat funcţia autoritară a statului, care nu a făcut reformă complexă a întregului sistem de administraţie publică, nu a elaborat o strategie naţională, programe de politici publice axate pe anumite priorităţi în acest domeniu.
Conferinţa a fost organizată de Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale "Viitorul" în parteneriat cu Ministerul Administraţiei Publice Locale, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.