Deputatul Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să urmărească activitatea Parlamentului în speranța ca la următoarele alegeri parlamentare clasa politică din țară să fie schimbată. Opina deputatului a fost expusă în cadrul dezbaterilor publice „Cât și cum a muncit Parlamentul pentru cetățeni în sesiunea de primăvară-vară?”, organizate de către IPN.
„Eu cred că oamenii ne vor judeca la alegeri și cred că acest lucru a început să se întâmple, or, în 2019, pentru prima dată, în Parlament au acces oameni asupra cărora nu planează nicio suspiciune de probleme de integritate. Așa ceva cred că nu a fost în Parlament. A fost răspunsul oamenilor la calitatea mizerabila a Parlamentului și lucrurile care se întâmplau până acum”, a declarat Radu Marian.
Deputatul își exprimă speranța că în urma alegerilor parlamentare anticipate, ponderea deputaților integri din legislativ va crește.
„Eu cred că oamenii din nou vor merge la alegerile parlamentare anticipate și vor răspunde clar și răspicat că astfel de lucruri nu sunt tolerante. Eu foarte tare sper că ponderea deputaților integri va crește cel puțin până la jumătate. Astfel, să nu mai avem situații în care să nu ai de unde să faci o coaliție decentă, să numești un guvern. Eu cred că răspunsul stă în votul oamenilor și eu foarte tare sper că la următoarele alegeri parlamentare răspunsul să fie pe potrivă”, a adăugat deputatul.
În concluzie, Radu Marian îndeamnă cetățenii să urmărească procesele politice din țară în speranța că acestea vor fi resetate în totalitate. „Mesajul este că noi avem nevoie de o resetare și știu că asta se spune în fiecare an sau la fiecare alegeri. Sper că oamenii, și sunt sigur că înțeleg, că unica soluție sunt alegerile parlamentare anticipate cat de curând”, a spus el.
Dezbaterile „Cât și cum a muncit Parlamentul pentru cetățeni în sesiunea de primăvară-vară” sunt ediția a 145-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.