Soluțiile înaintate de Guvernul Republicii Moldova privind sprijinul acordat mediului de afaceri în contextul pandemiei de COVID-19 sunt ineficiente, și anume, acele recomandări ale autorităților către agenții economici de a contracta credite pentru achitarea salariilor. Astfel, din cauza restricțiilor impuse de către Comisia pentru Situații Excepționale, multe din întreprinderile mici și mijlocii nu au activitate economică, drept consecință, banca nu le va acorda credite. Opinia aparține deputatului Radu Marian, deputat din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, organizate de Agenția de presă IPN.
„Argumentele „contra” măsurilor adoptate sunt mult mai multe decât „pro” și abundă. Vreau să mă refer pe rând la fiecare și care este problema și alternativa cu care venim. Dacă e să ne referim la subvenționarea dobânzilor la creditele contractate de agenții economici, din păcate, această măsură nu ajută întreprinderile mici și mijlocii care nu au activitate economică în urma deciziilor Comisiei Pentru Situații Excepționale pentru că ei nu pot obține un credit de la o bancă în momentul în care nu au o activitate economică. Eu am vorbit cu mai mulți agenți de creditare, persoane juridice de la bancă și ei au râs când au auzit de aceasta pentru că nu ajută absolut deloc agenții economici, realmente în dificultate, pentru că nu vor primi acest credit. Ei nu pot garanta nici într-un fel acest credit pentru că nu au activitate economică și nicio bancă nu va oferi un credit fără niciun fel de garanție unei companii fără activitate economică doar pentru plata salariilor. Această măsură va putea fi accesată de companiile care se află într-o situație bună, care au mijloace circulante, care au patrimoniu mare, companii mari care pot contracta acest credit și care ulterior pot primi aceste subvenții, aceste dobânzi înapoi. Companiile mici care nu accesează creditul de la bancă nu primesc subvențiile pe dobânzi. Este într-atât de simplă problema”, a declarat Radu Marian.
Totodată, opoziția insistă și vine cu soluțiile sale care prevăd crearea fondului de garantare a creditelor, achitarea salariilor în valoare 75% și amânarea plăților și a ratelor la dobândă.
„În primul rând, este vorba despre amânarea plaților și a ratelor la dobândă, la creditele contractate de la companiile de microfinanțare pentru oamenii care sunt realmente în dificultate pentru că știm cât de înalte pot fi amenzile și penalitățile la aceste credite. A doua măsură se referă la crearea unui fond de garantare a creditelor în valoare de 2 miliarde de lei pentru agenții economici aflați în dificultate și, trei, subvenționarea parțială cu 75 la sută a salariaților care sunt temporar indisponibilizați, dar nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu. Sper ca o parte din aceste măsuri să fie preluate și de Ministerul Economiei. Am discutat cu domnul ministru, sper foarte mult ca ceea ce spune doamna deputată Guzun să fie votat, să fie aprobat. Întrebarea mea este de ce acest lucru nu s-a făcut pana acum și eu intuiesc că există un blocaj la nivel de Ministerul Finanțelor și Comisia pentru Situații Excepționale. Să vă dau un exemplu: probleme cu arenda, care este una dintre cele mai mari pentru sectorul HoReCa. Soluția de fapt era destul de simplă. Părțile contractului pot invoca situația de urgență și e nevoie de obținut un certificat, eventual de la Camera de Comerț, dar nu există în lege, în prevederile adoptate o astfel de mențiune că Camera de Comerț trebuie să elibereze acest certificat pentru a fi scutit de plata arendei. Întrebarea mea este, de ce Ministerul Economiei este mult mai pasiv și nu poate să se impună în fata Ministerului Finanțelor și să spună clar: „omenii buni, prioritatea este evitarea falimentelor și păstrarea locurilor de muncă”, asta este îngrijorarea mea”, a adăugat deputatul.
În opinia deputatului Radu Marian, chiar dacă Ministerul Economiei vine cu propuneri foarte bune privind susținerea mediului de afaceri, instituția nu poate să se impună în fața Ministerului Finanțelor care are alte priorități din cauza Comisiei pentru Situații Excepționale.
Dezbaterile „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, sunt ediția a 130-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.