R. Moldova va primi 33 milioane de dolari din partea Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare
R. Moldova va primi din partea Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare (AID) 33 milioane de dolari în cadrul acordului privind serviciile de sănătate şi asistenţa socială şi al Acordului privind reabilitarea drumurilor. În ultima sa şedinţă de până la vacanţă, Parlamentul a ratificat ambele documente.
Primul acord prevede finanţarea proiectului în domeniul sănătăţii ce are drept scop sporirea accesului populaţiei la serviciile de sănătate calitative şi eficiente şi îmbunătăţirea prestaţiilor sociale. În acest scop vor fi acordaţi 17 milioane de dolari.
În cadrul celui de al doilea acord se prevede reabilitarea reţelei de drumuri naţionale prin efectuarea lucrărilor de reparaţii a circa 200 km de drumuri. Se prevede de asemenea acordarea sprijinului instituţional în vederea perfecţionării modului de planificare şi întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi a gestionării eficiente a programelor investiţionale pentru reabilitarea, reconstrucţia şi construcţia drumurilor. În aceste scopuri vor fi alocate 16 milioane de dolari.
Creditele se oferă pe un termen de 40 de ani, inclusiv perioada de graţie de 10 ani. Mijloacele financiare se acordă fără plata dobânzii, fiind aplicată doar taxa pentru servicii în mărime de 0,75%. De asemenea R. Moldova va plăti o taxă de angajament pentru suma principală neretrasă a creditului la o rată de 0,5% anual.