R. Moldova trebuie să se implice mai activ în programele economice desfăşurate de NATO, susţin experţii

Este necesară o implicare mai activă a R. Moldova în activităţile şi programele desfăşurate de NATO, au declarat participanţii la Conferinţă Ştiinţifică „Rolul NATO în diminuarea riscurilor economice”, care s-a desfăşurat vineri, 22 februarie, în incinta Centrului de Informare şi Documentare privind NATO din Moldova. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, citat de Info-Prim Neo, experţii au menţionat că aceasta ar crea premise reale de integrare şi activizare a participării R.Moldova în cadrul Alianţei Nord Atlantice. Alexandru Gribincea, Şef Catedră Marketing la Universitatea de Stat, a accentuat necesitatea efectuării mai multor cercetări în domeniu. În acelaşi timp, vorbitorul a conchis că deoarece NATO presupune stabilitate şi securitate, putem observa că odată cu aderarea noilor state membre din Europa Centrală şi de Sud-Est, a crescut volumul investiţiilor străine în economiile acestora, conducând la un nivel mai înalt de dezvoltare. La eveniment au fost prezentate rapoarte de către specialişti în domeniul economic, politic, reprezentaţi de la instituţiile de învăţământ superior şi organizaţiile de profil neguvernamentale din ţară. Aceştia s-au exprimat pe marginea posibilităţilor de diminuare a instabilităţii în statele din regiune şi asigurarea libertăţilor politice şi economice prin aprofundarea colaborării cu Alianţa Nord Atlantică. Astfel, în baza calculelor econometrice efectuate, dr.hab., prof.univ., Maximilian Silvestru, în baza teoriei Keynesiene, a constatat faptul că dacă NATO n-ar exista, PIB-ul ţărilor membre s-ar reduce cu 15%, iar PIB-ul mondial – cu 9,3 %. In opinia raportorului, NATO contribuie al dezvoltarea potenţialului intelectual-uman în regiune prin concentrarea specialiştilor şi tehnologiilor avansate în statele membre. NATO, a menţionat el, constituie un generator de securitate şi inovaţii tehnologico-ştiinţifice, acţionând în calitate de multiplicator al creşterii economice în arealul euro-atlantic. Evenimentul a fost organizat de Centrului de Informare şi Documentare privind NATO din Moldova în cooperare cu Catedra de Marketing a Universităţii de Stat din Moldova şi Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Scopul conferinţei a fost de a pune în discuţie dimensiunea economică a securităţii şi de a evalua rolul Alianţei Nord Atlantice în diminuarea instabilităţii şi riscurilor economice. În cadrul celor două sesiuni s-a accentuat rolul NATO în asigurarea unui nivel acceptabil de securitate şi stabilitate politică în regiune, cât şi contribuţia esenţiala a Alianţei Nord Atlantice în diminuarea riscurilor de securitate economică şi investiţională.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.