R. Moldova solicită susţinerea Băncii Mondiale în obţinerea unui nou regim comercial cu UE

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a solicitat Băncii Mondiale (BM) să susţină R. Moldova în dialogul cu Uniunea Europeană privind facilitarea obţinerii unui nou regim comercial cu UE şi acordarea sistemului de preferinţe comerciale autonome. Această solicitare a fost făcută în cadrul întrevederii spicherului cu directorul executiv al BM pentru RM, Jan Willem van der Kaaij, care efectuează o vizită de familiarizare la Chişinău. În opinia lui Lupu, acest fapt ar contribui la atenuarea efectelor economice negative ale aderării României şi Bulgariei la UE, întrucât calitatea de membru al UE a acestor două state ar duce nemijlocit la anularea acordurilor de liber schimb cu RM. Marian Lupu a salutat reluarea dialogului cu instituţiile financiare internaţionale, menţionând importanţa semnării noului program de finanţare cu Fondul Internaţional Monetar. „Realizăm importanţa unei bune cooperări cu instituţiile financiare internaţionale şi deja am început implementarea reformelor asumate în faţa organismelor internaţionale, adoptând amendamente la legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi la Consiliul Naţional al Creditorilor”, a precizat preşedintele Parlamentului. Directorul executiv al BM pentru Moldova a subliniat, în acest sens, necesitatea corelării soluţiilor pe termen scurt şi mediu cu viziunile de perspectivă pentru dezvoltarea social-politică şi economică a R. Moldova şi asigurarea unei abordări sistemice în implementarea reformelor economice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.