R. Moldova solicită abordarea demersului european în calitate de ţară sud-est europeană
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan a solicitat miniştrilor europeni abordarea demersului european al R. Moldova, în calitate de ţară sud-est europeană, în cadrul procesului de integrare în UE a ţărilor din Balcanii de Vest.
Potrivit unui comunicat al MAEIE, şeful diplomaţiei moldoveneşti a făcut această solicitare în cadrul unor întrevederi cu miniştrii Afacerilor Externe ai Poloniei, Greciei, Luxemburgului, Cehiei, Slovaciei, Secretarul Stat al Elveţiei, precum şi cu Asistentul Secretarului de Stat al SUA.
Miniştrii Afacerilor Externe din ţările europene, precum şi SUA, au confirmat sprijinul lor constant pentru îndeplinirea în totalitate de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul privind retragerea necondiţionată a forţelor sale de pe teritoriul RM. De asemenea, a fost reconfirmat sprijinul pentru continuarea activităţii Misiunii UE de Asistenţă la Frontiera moldo-ucraineană.
În cadrul acestor întrevederi a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul relaţiilor bilaterale cu ţările respective, precum şi modalităţile de implicare a comunităţii internaţionale în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
Un subiect discutat cu şefii diplomaţiilor europene a fost identificarea căilor de asistenţă în procesul de integrare europeană a RM şi implementării Planului comun de Acţiuni RM-UE. În particular, viceprim-ministrul RM a solicitat sprijinul ţărilor membre ale UE pentru semnarea cât mai curând a Acordului de Comerţ Asimetric dintre RM şi UE, precum şi în vederea facilitării regimului de vize cu UE.
Andrei Stratan se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde participă la cel de-al 14-lea Consiliu ministerial al OSCE.