R. Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii vor semna Programul de Cooperare pentru 2006-2007
Viceministrul Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc urmează să semneze miercuri, 7 iunie, Programul de Cooperare între R. Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii pentru anii 2006-2007 cu genericul „Program de Ţară privind Munca Decentă”. Evenimentul va avea loc în cadrul celei de-a 95-a sesiuni a Conferinţei Internaţionale a Muncii la Geneva, care se desfăşoară în perioada 1–15 iunie.
Potrivit Serviciului de presă al MEC, priorităţile acestui Program includ angajarea în câmpul muncii, armonizarea politicilor pe piaţa muncii cu standardele Uniunii Europene, consolidarea reprezentativităţii serviciilor şi influenţei partenerilor sociali.
În cadrul conferinţei, peste 3000 lideri de guverne, sindicate şi patronate din 178 state membre vor dezbate elemente ale viitoarelor instrumente privind igiena şi securitatea în muncă. Ulterior, acestea vor lua forma unei Convenţii sau Recomandări. Comitetul pentru Igienă şi Securitate va ţine o a doua discuţie în acest sens în vederea elaborării unui cadru promoţional menit să reducă numărul accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale care provoacă pâna la 2 milioane de decese pe an.
Anterior, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor din Moldova (CSM), Petru Chiriac a menţionat că în cadrul acestei conferinţe, R. Moldova va prezenta probe despre încălcarea drepturilor sindicale în Moldova şi imixtiunea statului în treburile interne ale sindicatelor.
Din componenţa delegaţiei moldoveneşti fac parte viceministrul Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc, preşedintele CSM, Petru Chiriac, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Libere „Solidaritate”, Leonid Manea, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Moldova Leonid Cerescu şi directorul executiv al CNPM Adrian Axenti.
Rolul Conferinţei Internaţionale a Muncii este de a adopta şi monitoriza compatibilitatea cu standardele internaţionale a muncii, a elabora bugetul organizaţiei şi a alege membrii Consiliului Administrativ. Se convoacă o dată pe an la Geneva, Elvetia. Începând cu 1919, conferinţa a servit drept tribună internaţională majoră pentru discuţii vizând subiecte sociale şi relaţii de muncă majore.
R. Moldova deţine calitatea de membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1992.