R. Moldova este una din priorităţile examinate de Ungaria la extinderea UE
R. Moldova reprezintă una din priorităţi la capitolul lărgirea Uniunii Europene, a declarat vineri, 30 martie, Katalin Szili, preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei.
În cadrul unei conferinţe comune de presă cu spicherul Marian Lupu, oficialul maghiar a spus că extinderea UE este deosebit de importantă pentru Ungaria, iar printre priorităţile în acest sens se mai numără statele Balcanilor de Vest şi Ucraina.
Sursa citată a mai declarat că Ungaria susţine suveranitatea, integritatea teritorială şi parcursul european al R. Moldova. Totodată, oficialul ungar a declarat că procesul de integrare europeană este dificil, de aceea R. Moldova trebuie să-şi facă cât mai mulţi parteneri care să o susţină.
Spicherul Marian Lupu a declarat, la rândul său, că în ultima perioadă de timp, relaţiile moldo-maghiare au cunoscut un trend ascendent, fiind bazate pe respectul reciproc al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a celor două state, pe respectul reciproc al intereselor naţionale şi pe ataşamentul faţă de normele şi standardele europene.
În cadrul unei întrevederi cu oficialul ungar, preşedintele Voronin a exprimat interesul RM pentru preluarea experienţei Ungariei de integrare europeană, în special, în armonizarea legislaţiei moldoveneşti la aquis-ul comunitar.
Şeful statului a accentuat importanţa deschiderii în cadrul Ambasadei Republicii Ungaria la Chişinău a Centrului Comun pentru Eliberarea Vizelor. De asemenea, Vladimir Voronin a salutat participarea reprezentanţilor Ungariei la Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), condusă de generalul Ferenc Banfi.