R. Moldova contează pe sprijinul Consiliului Europei în soluţionarea crizei transnistrene

R. Moldova contează pe sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) în definirea unui cadru de cooperare cu Uniunea Europeană şi după îndeplinirea Planului de Acţiuni RM–UE, a declarat preşedintele Vladimir Voronin, în cadrul întrevederii avute joi, 27 iulie, cu preşedintele APCE, Rene van der Linden, aflat în vizită oficială în RM. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, Vladimir Voronin a salutat vizita înaltului demnitar CE la Chişinău, apreciind drept constructive şi rezultative contactele dintre autorităţile moldoveneşti şi conducerea APCE. Cei 11 ani de cooperare în cadrul Consiliului Europei au însemnat pentru RM o continuă mişcare spre valorile democratice, iar începând cu anul 2003, graţie dialogului deosebit de intens cu APCE, RM s-a înscris pe un curs ascendent în atingerea standardelor europene în toate domeniile vieţii, a spus şeful statului. La rândul său, se menţionează în comunicat, Rene van der Linden a remarcat evoluţia RM privind îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul CoE, în special în domeniul ajustării legislaţiei, reasigurând autorităţile moldoveneşti de întregul sprijin din partea APCE pentru implementarea cadrului legislativ adoptat. De asemenea, van der Linden a subliniat că exerciţiul de monitorizare din partea CoE are un efect în exclusivitate benefic asupra perspectivelor de integrare europeană a ţării noastre. În context, Vladimir Voronin a menţionat că ritmul bun şi calitatea implementării Planului de acţiuni RM–UE se datorează în mare măsură experienţei de cooperare în cadrul CoE. Exigenţele înaintate de CoE în diverse domenii sunt adecvate standardelor UE, pe care RM este dispusă să le implementeze înainte de a pretinde la discutarea termenelor concrete de aderare, a spus şeful statului. Rene van der Linden a exprimat disponibilitatea APCE de a contribui la progresarea RM în dialogul cu UE. „R. Moldova constituie un exemplu foarte bun, fiind o ţară în care CE desfăşoară o activitate avansată, şi care se află, totodată, în parteneriat activ cu Uniunea Europeană şi cu OSCE”, a subliniat preşedintele APCE. În cursul dialogului, Vladimir Voronin şi Rene van der Linden au discutat şi posibilităţile de implicare a Consiliului Europei în remedierea paşnică a problemei transnistrene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.