Puterea este mulţumită de modul în care este îndeplinit Planul de Acţiuni RM-UE, iar opoziţia îl critică

Implementarea Planului de Acţiuni R. Moldova – Uniunea Europeană decurge în ritmuri normale, iar Chişinăul va reuşi să îndeplinească sarcinile acestuia, susţine viceprim-ministrul Andrei Stratan, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Prezentând, joi, 11 mai, în plenul parlamentului, raportul guvernului privind implementarea planului, Stratan a declarat că la moment sunt înregistrate rezultate pozitive în realizarea documentului. În acelaşi timp, opoziţia a criticat modul în care executivul îndeplineşte sarcinile planului, menţionând că, păstrând asemenea ritmuri, RM va compromite realizarea acestuia. Timp de circa 2 ore, Stratan a prezentat deputaţilor informaţii privind realizarea planului şi a răspuns la întrebări, vorbind despre colaborarea dintre instituţiile statului pentru implementarea acestuia. El a declarat că pe parcursul anului 2005 au fost întreprinse mai multe acţiuni în domeniul legislativ, economic şi social în vederea implementării planului. De asemenea, potrivit lui, în acest an s-a intensificat colaborarea cu UE. A fost deschisă Misiunea Uniunii de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, UE a fost atrasă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi în negocierile în această problemă. În sfera economică, în 2005 s-au îmbunătăţit indicatorii dezvoltării economice, precum şi situaţia privind combaterea corupţiei. „Anul 2006 este mai dificil, dar crucial pentru succesul implementării Planului de acţiuni şi, respectiv, pentru ambiţiile RM de a schimba statutul relaţiilor cu UE”, a declarat Stratan. Printre priorităţile acestui an, oficialul a specificat continuarea reformei judiciare, intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a corupţiei, reformarea legislaţiei în domeniul mass-media şi audiovizualului în conformitate cu cerinţele Consiliului Europei, îndeplinirea condiţiilor necesare pentru facilitarea regimului de vize în UE etc. Realizarea acestor sarcini va contribui cu siguranţă la o avansare considerabilă spre îndeplinirea integrală a prevederilor planului”, a conchis viceprim-ministrul. Mai mulţi deputaţi din opoziţie şi-au exprimat, însă, pesimismul şi neîncrederea referitor la gradul avansat al relaţiilor dintre UE şi RM, precum şi la capacitatea guvernului de a îndeplini sarcinile planului în termenele stabilite. Unii au vorbit despre „politica duplicitară” şi „atitudinea antieuropeană” a conducerii statului şi partidului de guvernământ, precum şi despre îngrijorarea manifestată de UE în raport cu ritmurile lente ale reformelor în Moldova. Liderul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră” Serafim Urecheanu a declarat că raportul privind implementarea Planului comun de acţiuni exprimă duplicitatea actualei guvernări, fiind „o sinteză mecanică a dărilor de seamă din subdiviziunile Guvernului, fără aprecieri şi soluţii”. În opinia lui Urecheanu, Planul rămâne a fi un document al intenţiilor. Obiecţia majoră a Fracţiunii AMN este că implementarea nu urmăreşte rezultate concrete, reprezentând o mimare, lipsită de motivaţie internă. Liderul AMN susţine că actuala guvernare împărtăşeşte alte valori decât cele ale democraţiei europene – fapt confirmat prin refuzul de a susţine Rezoluţia APCE de condamnare a crimelor regimurilor comuniste totalitare. Lipsa de sinceritate face ca actuala conducere a Moldovei să saboteze procesele de integrare, contrar declaraţiilor oficiale, iar raportul Guvernului arată incapacitatea Puterii de a realiza la nivelul aşteptărilor interne şi externe sarcinile ce stau în faţa R. Moldova, a mai declarat sursa citată. „Cerem insistent accelerarea acestor procese, recuperarea timpului pierdut în implementarea Planului comun de acţiuni cu UE şi asumarea întregii responsabilităţi politice de către actuala guvernare”, a conchis Urecheanu. Deputatul PSL Oleg Serebrian a spus că majoritatea succeselor care au foat înregistrate aparţin UE şi nu R. Moldova. „Asistăm de la o deraiere de la calendarul propus pentru implementarea planului, iar ceea ce trebuie să facă prioritar Chişinăul e să fie mai consecvent în relaţiile cu UE, pentru că în foarte multe capitale credibilitatea acestuia este egală cu zero”, a declarat liderul PSL. Pe de altă parte, deputatul comunist Sergiu Stati a calificat raportul drept unul obiectiv, învinuind opoziţia de „neconlucrare” pentru implementarea cu succes a planului. Planul de Acţiuni UE-RM a fost semnat la 22 februarie 2005 şi este pentru o perioadă de 3 ani. Cesare de Montis, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în R. Moldova, a declarat la împlinirea unui an de la semnarea acestui act că UE este satisfăcută de implementarea planului în primul an, deşi ar fi putut fi “şi mai satisfăcută”. „Aşteptăm nu doar eforturi, dar şi rezultate”, a mai spus ambasadorul, menţionând că sunt necesare mai multe acţiuni în domeniul respectării drepturilor omului, combaterii corupţiei şi reformei în sistemul judiciar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.