Puterea comunistă a intrat în febra alegerilor parlamentare
Premierul Vasile Tarlev a îndemnat miniştrii şi conducerea altor instituţii statale în şedinţa de miercuri, 16 ianuarie, a cabinetului de miniştri să depună în 2008 eforturi sporite pentru realizarea programului de activitate a Guvernului, pentru că acest an este decisiv pentru guvernare.
Vasile Tarlev a menţionat că este necesar, în primul rând, să fie finalizat procesul de conectare a tuturor localităţilor la gazele naturale, continuarea programului de dezvoltare şi renovare a drumurilor publice, crearea condiţiilor pentru funcţionarea terminalului Giurgiuleşti, darea în exploatare a tronsonului de cale ferată Giurgiuleşti - Cahul şi deschiderea portului de pasager şi mărfuri.
Drept sarcini strategice, premierul a menţionat crearea a 300 mii noi locuri de muncă prin relansarea întreprinderilor şi crearea condiţiilor necesare de activitate pentru mediul de afaceri în zonele rurale, a parcurilor industriale şi ştiinţifico-tehnologice şi atingerea în 2009 a salariul mediu pe economie de 300 USD. De asemenea, el a menţionat necesitatea majorării de trei ori a pensiilor, salariilor în sfera bugetară, dublarea numărului de locuri de studii finanţate de la buget şi majorarea de trei ori a burselor. Totodată, realizarea iniţiativei preşedintelui republicii de creare a condiţiilor atractive pentru activitatea tinerilor specialişti prin oferirea creditelor în condiţii avantajoase pentru construcţia caselor la ţară.
Vasile Tarlev a cerut ca noţiunile de „coş minim de consum” sau „minim de existenţă” să dispară, menţionând că acestea sunt învechite şi speculative, iar R. Moldova ar trebui să introducă în acest sens standardele Uniunii Europene, şi nu noţiuni vechi care nu corespund realităţii.
Alte pronosticuri ale Guvernului pentru anul în curs sunt dublarea pachetului minim garantat de servicii medicale; deschiderea celei de-a doua tranşe de rambursare a depunerilor băneşti pentru persoanele în etate, în special, pentru participanţii celui de-al doilea război mondial.
De asemenea, Guvernul urmează să se concentreze, potrivit premierului, asupra realizării Strategiei Naţionale de Dezvoltare, iar anul curent ar trebui să devină unul de cotitură în dezvoltarea sistemului de executare a deciziilor judecătoreşti.
„Deşi mass-media noastră, cu ajutorul a unor aşa-numiţi experţi vehiculează foarte larg deciziile CEDO, noi la sumă achitată conform deciziilor CEDO nu suntem mai mari decât ţările vecine sau alte ţări”, a declarat premierul. Totodată, Vasile Tarlev a menţionat că este necesar a aplica sancţiuni persoanelor care se fac vinovate de condamnarea Guvernului de către CEDO şi de face tot ce este posibil pentru a reduce numărul cauzelor intentate la Curte. El a cerut conducerii Ministerului Justiţiei acţiuni radicale pentru ca prejudiciile financiare şi morale ale statului să fie recuperate din contul persoanelor responsabile.
Pe plan extern în 2008, Guvernul urmează să asigure prin acţiuni concrete realizarea obiectivelor strategice de implementare a standardelor europene în toate domeniile de activitate a R. Moldova. Urmează a fi întreprinse acţiuni în vederea semnării a unui nou acord cu UE, care, potrivit premierului,”va ridica la un nivel înalt relaţiile Moldovei cu UE”. Exercitarea cu succes a preşedinţiei R. Moldova în patru structuri europene - Acordul central european de comerţ liber, Iniţiativa centrală europeană, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est şi Grupul multinaţional consultativ al Vasile Tarlev, promovarea imaginii pe arena internaţională. Se impune de asemenea, aprofundarea şi extinderea relaţiilor diplomatice cu toate ţările UE, inclusiv prin crearea condiţiilor adecvate pentru activitatea misiunilor diplomatice conform unui program special de achiziţionare a sediilor misiunilor diplomatice şi crearea bazei tehnico-materiale, dar şi impulsionarea activităţii diplomaţiilor.
Premierul a mai cerut intensificarea activităţilor privind promovarea produselor moldoveneşti pe piaţa externă, precum şi mediatizarea mai largă a avantajelor pe care le oferă noul cadru normativ privind comerţul asimetric. Deşi balanţa comercială negativă a ţării rămâne deocamdată îngrijorătoare pentru premier, el spune că 80 la sută din mărfurile de import sunt din cele care nu se produc în ţară - gazele naturale, energia electrică, petrolul. „Nu trebuie însă să ne relaxăm, da să întreprindem acţiuni sporite în acest domeniu”, a mai spus premierul, citat de Info-Prim Neo.
-
isa 17.01.08 premierul despre cosul minim.mp3
- 0