PUN s-a lansat în campanie: Următorul Parlament are misiunea de a vota unirea cu România

Partidul Unității Naționale (PUN) s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Evenimentul s-a desfășurat în Scuarul Europei din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”și a început cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova și cel al României, transmite IPN.

Potrivit liderului PUN, Octavian Țîcu, unirea este un drept istoric de a reveni alături de restul românilor. „Este un drept de la marii înaintași – Decebal și Burebista”. Cei care contest această legitimitate, i-ar întreba „dacă e legitim ca cei de peste Prut să aibă salarii, pensii și indemnizații mai mari?”. „E firesc ca 5 județe din România să fie mai bogate decât o țară – Moldova?”, se întreabă Octavian Țîcu.

Politicianul a remarcat că, Parlamentul României, la 27 martie 2018, a spus clar că este pregătit să facă unirea cu Republica Moldova, iar acest document așteaptă o replică într-un Parlament al Moldovei. Potrivit lui, urmează să existe în Parlament o construcție unionistă care e gata să pună pe masă un prim program de reîntregire a celor două state românești, așa cum va face PUN în următorul Parlament. Următorul Parlament, în opinia lui Octavian Țîcu, are o singură misiune istorică – votarea unirii cu România. „Avem cu cine face unirea și știm cum”, a declarat Octavian Țîcu.

Ana Guțu, vicepreședinte PUN, profesor universitar, a remarcat că PUN dorește ca alegerile din 11 iulie să genereze o majoritate occidentală și o guvernare românească și pro-occidentală. Potrivit ei, PUN este un partid românesc care cinstește și onorează profund valorile pro-europene, își dorește ca să Moldova să se regăsească împreună cu România în UE și NATO.

Ana Guțu spune că, în această bătălie, PUN vine în fața alegătorilor cu o listă de personalități competente cu experiență profesională în varii domenii, oameni integri care sunt gata să-și pună competențele pentru a repune Republica Moldova pe calea normalității. Oponenții PUN sunt comuniștii și socialiștii în această campanie electorală, „care nu ne lasă nici acum să trăim în bunăstare”. PUN se vede într-o majoritate parlamentară occidentală. Ana Guțu a făcut apel către oameni ca la 11 iulie să acorde un vot de încredere PUN care va duce spre victorie.

Candidatul la funcția de deputat, Iurie Reniță, este de părere că promovarea modelului de politică externă echilibrată înseamnă a accepta conștient și benevol aflarea în continuare sub influența exclusivă de interese a Federației Ruse. Acest model de politică externă duplicitară și inconsecventă, în opinia sa, trebuie desființat odată și pentru totdeauna dacă se dorește cu adevărat schimbarea vieții în mai bine și revenirea în marea familie românească, europeană și euro-atlantică. Potrivit lui Iurie Reniță, PUN pledează cu fermitate pentru promovarea unei politici externe active, consecvente și credibile, în care prevalează interesele naționale. Diplomația bilaterală și multilaterală a Republicii Moldova trebuie să se realizeze pe aceste obiective strategice și nu pe frica ca nu cumva „să se sperie cei de la Kremlin, cu care e nevoie de o relație bazată pe dreptul internațional și respectul reciproc”. Pentru asta, Moldova are nevoie de susținerea României, UE și SUA. Candidatul a făcut un apel către cetățenii de acasă și din diaspora să voteze PUN pentru viitorul prosper și sigur al țării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.