PUN a depus denunț la Procuratura Generală

Partidul Unității Naționale (PUN) a depus astăzi un denunț penal la Procuratura Generală și-i cere să stabilească dacă Partidul Politic Şor a încercat sau a ascuns identitatea persoanelor care au făcut donații în campania electorală pentru alegerile locale din Chișinău și dacă în spatele acestor donații ar sta organizații criminale de peste hotare. Anunțul l-a făcut președintele executiv PUN, Anatol Şalaru, într-o conferință de presă miercuri, 25 iulie, transmite IPN.

Anatol Şalaru spune că societatea asistă, cu acordul puterii, la o serie de atacuri obraznice din partea lui Ilan Şor la adresa opoziției, în stilul anilor 1990. Potrivit lui Anatol Şalaru, Ilan Şor, „unul dintre artizanii furtului miliardului și om al Moscovei”, amenință ziariști și oameni politici care îi sunt incomozi. Totodată, folosește banii din miliardul furat pentru a-și forma o imagine de om politic respectabil.

„Nu este posibil ca instituțiile statului să permită unui infractor de talie internațională, implicat în unul dintre cele mai mari furturi din istoria Europei, să-și facă de cap nestingherit. Cred că există destul de multe indicii ca Procuratura să lanseze o anchetă penală pentru că acei bani folosiți de Şor vin cu siguranță nu de la oameni cinstiți, ci din zone criminogene”, a spus Anatol Şalaru.

Președintele executiv PUN afirmă că în campania electorală pentru Primăria municipiului Chișinău Ilan Şor a folosit bani primiți de la Moscova. Lucru confirmat chiar de către instanța de judecată, care a exclus-o din cursa electorală pe candidata formațiunii respective, Reghina Apostolova. Potrivit lui Anatol Şalaru, deși a trecut ceva timp de la alegerile locale, autoritățile încă nu au confiscat acei bani, așa cum prevedea legea, nici nu au inițiat vreo anchetă pentru a verifica dacă acei bani nu vin din zone ale criminalității organizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.