PUM pledează pentru un guvern de coaliţie largă şi integrarea Moldovei în UE-2
Partidul Umanist propune crearea unei coaliţii largi de salvare naţională şi consideră că principala cauză a haosului în Moldova sunt liderii partidelor politice, care s-au aflat la putere începând cu anul 2001, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă a formaţiunii.
„Obsedaţi de ambiţii, se comportă ca fiarele în junglă. Voronin îi urăşte pe liderii Alianţei. Liderii Alianţei îl urăsc pe Voronin, se mănâncă între ei. Sunt gata să lupte pe viaţă şi pe moarte, pentru a-şi face interesul. Acum un an, Lupu a promis că va opri războiul politic însă, în final, el nu doar a devenit parte componentă a acestui război, ci şi a transformat Partidul Democrat într-un SRL, condus de Plahotniuc, un oligarh cu reputaţie de mafiot. Lupu vrea să-l facă pe Plahotniuc prim-ministru. Este ca şi cum în Rusia ar deveni prim-ministru Berezovschii”, spune în comunicatul PUM.
Umaniştii propun o guvernare apolitică. Adică şeful statului, prim-ministrul, alţi demnitari de stat, nu trebuie să fie membri de partid. Şeful statului trebuie să devină o persoană neutră, care se bucură de respect în societate, care va fi capabil să împace toate spiritele. Prim-ministrul trebuie să fie un tehnocrat, care va fi preocupat de restabilirea economiei.
Partidul Umanist consideră că Moldova, împreună cu alte republici din spaţiul ex-sovietic, trebuie să formeze Uniunea Est-Europenă (UE-2) după analogia Uniunii Europene Occidentale. Punctul cheie în oferta electorală a PUM este reintegrarea în două etape în spaţiul estic. La prima etapă aderarea la Uniunea Vamală Belarus-Kazahstan-Rusia, apoi formarea uniunii politice după exemplul şi principiile Uniunii Europene.