Majoritatea concurenţilor electorali s-au lansat în campania pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie cu spoturi radio şi TV, panouri, slogane şi afişe electorale. Publicitatea, prin însăşi definiţia sa, este părtinitoare, dar totuşi, în campania electorală, ea reprezintă tipul de informaţie pe care alegătorii îl primesc cel mai des. Din acest motiv, IPN lansează seria de analize „Publicitatea electorală tălmăcită onest” prin care îşi propune să contribuie la dezvoltarea culturii politice, analizând, la rece, dedesubturile publicităţii electorale. Concurenţii electorali sunt vizaţi în conformitate cu poziţia pe care o au în buletinul de vot.
---

Electoratul comunist: garantat, dar limitat

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova era şi încă mai este văzut de mulţi ca un fel de monolit, cu un electoral devotat şi stabil, şi care a rămas neafectat de plecările diferitor membri, inclusiv unor figuri importante, precum Marian Lupu, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Vadim Mişin, sau, mai recent, Mark Tkaciuk şi Grigore Petrenco. Totuşi, cât de monolit ar fi, popularitatea şi influenţa PCRM se erodează încet, dar singur. Cinci ani în opoziţie au secătuit resursele formaţiunii, iar specificul electoratului, cu două mari componente – etnică, adică minorităţile naţionale, şi de vârstă, adică bătrânii, înseamnă că bazinul electoral al PCRM este unul în scădere inclusiv din cauze naturale.

Dintre toate formaţiunile din Republica Moldova, PCRM mizează probabil cel mai mult pe nume, siglă şi culori: cuvântul „comunist”, secera şi ciocanul, culoarea roşie sunt elemente cu o încărcătură simbolică, emoţională şi istorică enormă. Pentru mulţi, trezeşte nostalgie sau simbolizează un fel de „epocă de aur” apusă, iar în acelaşi timp, pentru mulţi este un simbol totalitar, asociat cu deportări şi foamete. Pe cât de mare este puterea de atracţie şi mobilizare a simbolisticii comuniste, pe atât de mare este cea de respingere. Este cert că, în formatul actual, PCRM are un potenţial electoral limitat: aceleaşi elemente care-i permit să atragă şi să păstreze alegătorii pe care-i are, nu-i permit să se extindă şi să câştige voturi noi.

Problema „вождь”-ului

Un alt avantaj-problemă este liderul: PCRM se bazează mult pe imaginea lui Vladimir Voronin, întruchiparea unui fel de „вождь” local, autocrat şi independent. Deşi comuniştii au fost şi sunt catalogaţi de mulţi ca „pro-ruşi”, în practică, Vladimir Voronin şi-a variat discursul şi orientarea geopolitică, fiind pe alocuri chiar „pro-european”, inclusiv în timpul celui de-al doilea mandat al său ca preşedinte. Mulţi votanţi, inclusiv din cei de dreapta, apreciază această independenţă a lui Voronin, mai ales în comparaţie cu alte personaje politice precum Igor Dodon, care par a fi în mod evident aservite Kremlinului. Totuşi, vârsta lui Vladimir Voronin este o mare problemă pentru comunişti. Vitalitatea sa lipseşte aproape în întregime, iar unii deja desluşesc semne ale senilităţii la orizont. Bătrânul cal de luptă nu mai are multe bătălii în el. Chiar dacă recent Voronin şi-a reafirmat autoritatea în partid şi şi-a curăţat echipa de „infideli”, nu este sigur dacă va mai avea capacitatea să conducă PCRM la următoarele alegeri, eventual, anticipate.

Din acest punct de vedere, este esenţial pentru PCRM să revină la guvernare într-o formulă sau alta. Sloganul „Doar PCRM, doar Voronin!” e menit să mobilizeze susţinătorii formaţiunii în contextul proliferării partidelor conduse de foşti membri ai PCRM: socialiştii, comuniştii reformatori sau Partidul „Renaştere”. E un slogan aparent simplist, radical într-o bună măsură, dar care reflectă destul de bine situaţia reală a PCRM: doar Voronin. Dacă analiştii şi cei care urmăresc îndeaproape formaţiunea cunosc şi alte figuri din PCRM, pentru alegătorul de rând, cea mai mare parte a celor care erau „faţa” partidului au plecat. Este încă un motiv pentru care PCRM trebuie să ajungă la guvernare pentru a-şi opri declinul: formaţiunea are nevoie să-şi arate membrii, să demonstreze că are o echipă competentă şi nu poate face asta decât fiind la guvernare. Într-un fel, e poate ironic că anume pentru a câştiga şansa de a-şi demonstra şi expune echipa, PCRM e nevoit să mizeze pentru moment pe concentrarea şi identificarea imaginii partidului cu cea a lui Vladimir Voronin.

„Jos Aliansu!” pe domenii

În spoturile sale, PCRM lansează un şir de atacuri virulente împotriva guvernării şi mizează preponderent pe ideea de ipocrizie şi minciună, relevată prin contrastul dintre imaginile dezolante sau scenetele dramatice şi declaraţiile optimiste sau triumfaliste ale reprezentanţilor coaliţiei pro-europene. Astfel, în primul spot, vedem un căruţaş care merge pe un câmp lăsat în paragină, în timp ce auzim declaraţiile lui Vasile Bumacov, ministru al agriculturii, care vorbeşte despre cum politicile ministerului susţin producătorii. Ulterior vedem ruine ale unor clădiri din colhozuri şi sovhozuri şi utilaj agricol ruginit, iar pe ecran ne apar şi cifre care indică pierderile provocate de Acordul de Asociere: producţie vinicolă - 150 de milioane de dolari, conserve şi zahăr – 350 de milioane. Sunt cifre despre care nu e clar cum au fost calculate, dar ţinând cont de publicul ţintă, nu prea contează, valoarea lor este aproape simbolică. Spotul continuă cu vocea lui Vlad Filat, care vorbeşte despre „Moldova – stat european”, suprapusă peste nişte imagini dezolante. Contrastul este puternic, eficient şi vine să reîntărească stereotipurile despre politicienii minciunoşi (efect de care PCRM se crede ferit întrucât nu a fost la guvernare). Pe final, se întâlnesc doi săteni, primul remarcând că al doilea a ajuns de la „tractor la plug şi cal”. Cel vizat îi răspunde că a dat faliment din cauza „hoţilor” care l-au adus la sapă de lemn, hoţi care sunt, evident, cei de la guvernare.

Maniera acestui spot este continuată şi în următoarele. În cel de-al treilea, e luată în vizor Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, şi liderul ei de partid, Marian Lupu. Ca şi în primul spot, declaraţiile politicienilor sunt suprapuse cu imagini ale sărăciei pensionarilor. Acest clip se remarcată prin sceneta care se vrea dramatică, însă iese mai degrabă comică prin excesul de zel, în care doi pensionari vorbesc despre faptul că nu au pâine şi vor trebui să mai vândă ceva din casă. Subiectul în sine este într-adevăr trist şi poate că persoanele care au trecut prin situaţii asemănătoare vor rezona emoţional cu mesajul spotului. Clipul numărul cinci urmează un model identic, de data aceasta pentru domeniul sănătăţii: cu nişte bătrâne de la sat care nu au acces nici la doctor, că s-a închis punctul medical, şi nici la medicamente, căci s-au scumpit. Spotul al şaselea bate în reforma educaţiei promovată de Maia Sandu, care este o ţintă preferată a mai mult concurenţi electorali.

Bilanţul negru al guvernării

Al doilea spot exploatează scandalurile în care au fost implicaţi cei de la guvernare şi începe cu Plahotniuc acuzându-l pe Filat că e „regele contrabandei” şi Filat declarând că „Păpuşarul nu se linişteşte”, referindu-se la Plahotniuc. Apoi o protestatară îi acuză că împart între ei băni şi aeroporturi, referinţă la scandalul privatizării acestor companii de stat. Scandalurile se ţin lanţ şi urmează un fragment din interceptările discuţiilor telefonice dintre Filat, pe atunci premier, şi Nicolae Vicol, pe atunci şeful Fiscului, decizia Curţii Constituţionale conform căruia Filat nu mai poate fi prim-ministru, apoi acuzaţiile fostului PLDM-ist Veaceslav Ioniţă. Spotul se încheie cu un manifestant comunist care-i acuză de hoţie pe guvernanţi şi o pensionară care se plânge că aceştia nu au făcut nimic. E, pe scurt, „bilanţul negru” al guvernării actuale: scandaluri, corupţie, hoţie, trădări reciproce. Stilul pseudo-documentar al spotului îi oferă credibilitate. Problema unei astfel de tactici este însă că astfel de mesaje nu conving alegătorii să voteze neapărat cu PCRM: ei nu vor vota cu PDM sau PLDM; dar pot vota uşor cu Dodon, care se declară la fel de „anti-Aliansu”.

Complicele Dodon

Acest risc a fost prevăzut de către comunişti, care i-au dedicat un spot întreg lui Dodon, în care liderul socialiştilor e acuzat că ar fi complicele guvernanţilor. E păstrat stilul pseudo-documentar şi ne sunt prezentate scenele când Dodon a anunţat că va vota pentru alegerea preşedintelui, alături de scene în care Timofti e lăudat de unionistul Ghimpu, ba mai şi declară că vorbeşte „limba română”. Asocierea lui Dodon, care rivalizează cu PCRM pe nişa de moldovenism radical, cu românismul sub orice formă îi poate speria alegătorii, convingându-i că doar PCRM este apărătorul adevărat al statalităţii şi identităţii moldoveneşti. Cireaşa de pe tort este fragmentul dintr-un interviu al lui Dodon când acesta declară că „integrarea Moldovei în Uniunea Vamală este o utopie”. Ţinând cont că PSRM şi-a construit aproape întreaga campanie în jurul ideii pro-Uniunea Vamală, atacul PCRM este aproape ca o lovitură sub centură.

Contraoferta

Dacă spoturile analizate până acum au vizat mai degrabă discreditarea celorlalţi concurenţi electorali şi mobilizarea electoratului pentru a pune capăt crizei şi fărădelegilor prezentate în filmuleţe, PCRM nu a uitat că, totuşi, trebuie să vină cu ceva pe masă. Din acest punct de vedere, auto-promovarea comuniştilor nu este foarte spectaculoasă. Spoturile opt, nouă şi zece vin cu alaiul de promisiuni electorale clasice: investiţii mai mari, salarii mai mari, pensii mai mari, educaţie mai bună, medicină mai bună etc., iar o parte din promisiunile concrete coincid cu cele ale socialiştilor: indemnizaţiile pentru mamele cu nou-născuţi sau 0% impozit pentru venitul reinvestit.

Spotul şapte abordează problema conturată în primele clipuri: corupţia şi oligarhii, promiţând curăţarea păturii funcţionarilor publici şi responsabilizarea justiţiei în faţa societăţii. În acest sens, PCRM se alătură unui club foarte popular în această campanie, al partidelor anti-oligarhi/mafie, din care aproape că doar PDM şi PLDM nu fac parte. În acelaşi timp, PCRM nu uită nici de politica externă şi promite în al unsprezecelea spot revizuirea Acordului de Asociere cu UE şi un referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală. Din acest punct de vedere, poziţia comuniştilor a fost interpretată de mulţi ca o deschidere spre compromis: nu cere anularea Acordului, ci doar revizuirea lui. În principiu, specificul electoratului comunist, pe care l-am discutat la începutul analizei, şi competiţia din partea lui Dodon obligă PCRM să fie pro-Uniunea Vamală. În situaţia actuală, PCRM nu-şi poate permite să fie pro-european decât parţial şi, cu siguranţă, nu-şi poate permite să respingă din start oferta Uniunii Vamale. Alegătorii PCRM au nevoie de reiterarea anumitor mesaje şi comuniştii sunt obligaţi s-o facă, ca să nu le ia altcineva locul.

Sarea din bucate

Campania PCRM încearcă să compenseze prin montaje dramatice cvasi-absenţa lui Vladimir Voronin. Liderul comunist e mai pasiv şi puţin implicat decât înainte, nu mai domină ecranele cum obişnuia s-o facă, nu mai apare atât de des, nici măcar în spoturi, şi asta lasă un gol care se simte, e ca sarea din bucate. Spoturile PCRM, cel puţin unele dintre ele, au nevoie de prezenţa lui Voronin sau măcar a altcuiva din partid, o faţă pe care s-o vadă alegătorul, o voce mai energică, una care să împărtăşească indignarea şi emoţiile transmise de imaginile din spoturi. În acest sens, apare o nişă pe care Dodon o exploatează: similaritatea de poziţionare, mesaj, promisiuni, orientare externă, doar că socialistul are două avantaje: susţinerea deschisă a Moscovei şi tinereţea, ambele la fel de importante.

Notă: Această analiză vizează strict publicitatea concurenţilor electorali şi nu urmăreşte evaluarea calităţii acestora. Produsele proaste pot avea publicitate bună şi invers, la fel cum produsele bune pot avea publicitate bună. Anterior, IPN a analizat publicitatea electorală a Partidului Democrat, material publicat în data de 6 noiembrie, a Partidului Popular-Creştin Democrat, publicat în data de 7 noiembrie, a Partidului Liberal Democrat, publicat în data de 10 noiembrie, a Partidului Liberal Reformator, publicat în data de 11 noiembrie, a Partidului „Forţa Poporului”, publicat în data de 12 noiembrie, a Partidului Mişcarea Populară Antimafie, publicat în data de 13 noiembrie, a Partidului Naţional Liberal, publicat în data de 17 noiembrie, a Partidului Socialiştilor, publicat în data de 18 noiembrie, şi a Partidului Popular, publicat în data de 19 noiembrie.

Eugen Muravschi, IPN