În Republica Moldova s-a lansat publicația Veridica.md, ediția de Chișinău a publicației Veridica.ro din România. Jurnaliștii publicațiilor au precizat că lansarea vine inclusiv în contextul războiului hibrid pe care îl poartă Federația Rusă în Republica Moldova. Potrivit lor, în astfel de condiții sunt necesare instrumente care să demonteze fake-urile, în special cele ce venite de la Moscova, pe filiera pro-Kremlin, mai ales acum, într-o perioadă electorală.
„Suntem de 5 ani pe piață, Veridica, suntem singura publicație din România care face fact-checking zi de zi. Suntem citiți în peste 100 de țări, în română, engleză și rusă. Ne adresăm unui public divers. Publicația pe care o lansăm astăzi sper să vină în întâmpinarea dorinței publicului de a înțelege mai bine realitățile pe care le traversăm după pandemie și războiul care a început în urmă cu doi ani pe scară largă”, a declarat Marian Voicu, publisher Veridica, într-o conferință de presă la IPN.
Cătălin Gomboș, redactorul-șef al Veridica.ro, a menționat că publicația din România acoperă două mari dimensiuni. Una dintre ele ține de „debunking fake news” (dezmințirea știrilor false), iar cealaltă ține de analiză. Și pentru că știrile false apar necontenit, redacția identifică narațiunile, le analizează și combate falsurile.
Corneliu Rusnac, coordonator editorial Veridica.md, a combătut din start eventuale insinuări că ar fi vorba despre un proiect electoral, chiar dacă este lansat în preajma alegerilor. Publicația își propune să facă o retrospectivă a spațiului informațional din Republica Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană și din Găgăuzia. „Vom încerca să demontăm fake-urile la nivel național, fake-urile care vin inclusiv pe filiera Tiraspolului, Comratului. Vom face și o revistă a presei, astfel încât toată lumea să știe ce scrie presa, nu doar cea de la Chișinău, ci și cea de la Tiraspol, și cea de la Comrat. Altfel spus, vom încerca să sintetizăm toată această informație astfel încât cititorul să poate accesa într-un singur loc, cu doar câteva clickuri, toată informația care ține în special de fake-news, dezinformare, război informațional și nu numai”, a mai spus Corneliu Rusnac.
Mădălin Necșuțu, editor Veridica.md, membru al Asociației Internaționale a Jurnaliștilor Români, consideră că demontarea știrilor false este extrem de necesară în actualul context al războiului hibrid pe care Rusia îl duce în regiune. „Republica Moldova este una dintre cele mai puțin reziliente state din regiune la propaganda rusă. Rusia investește foarte mulți bani în această zonă de propagandă și manipulare. Și noi venim să contribuim și la cea componentă de „media literacy” (alfabetizare media) despre care vorbește societatea civilă aici, în Republica Moldova, și anume de a educa, deși nu-mi place acest termen pentru că, atunci când vine vorba despre presă, noi trebuie să relatăm fapte, nu să educăm publicul. Dar, putem contribui și la această componentă de a deschide ochii oamenilor pentru a vede ce este fals, ce este adevărat, care sunt instrumentele”, a precizat Mădălin Necșuțu.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.