Partidul Social Liberal (PSL) ar putea cere amânarea datei alegerilor locale generale şi relansarea campaniei electorale dacă şi în următoarele 2 săptămâni, campania va derula cu abateri serioase de la normele legale, a declarat sâmbătă, 28 aprilie, liderul PSL Oleg Serebrian, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Agenţia de Presă „Info-Prim Neo”. Serebrian crede că acestei solicitări se vor alătura şi reprezentanţii altor formaţiuni politice, fiind susţinută şi de observatorii internaţionali. Este posibil ca şi CEDO să pună multe semne de întrebare în legătură cu modul de desfăşurare a campaniei, în special în ceea ce priveşte cazul Mişcării „Acţiunea Europeană”, care nu a fost înregistrată pentru a participa la alegeri. Liderul PSL a declarat că, deja o lună de zile, campanie este compromisă şi viciată destul de serios, iar modul de desfăşurare a ei este absolut intolerabil. Serebrian a mai declarat că ştie sigur că preşedintele Voronin a primit semnale de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice importante din Chişinău, potrivit cărora s-ar putea ca rezultatele alegerilor să nu fie recunoscute. Unele formaţiuni politice se gândesc deja la acţiunile pe care trebuie să le organizeze în iunie, într-un asemenea caz. Printre încălcări, a fost menţionat comportamentul consiliilor electorale de circumscripţie din localităţile din municipiul Chişinău care, potrivit sursei citate, în fiecare zi schimbă regulile de joc. Potrivit lui Serebrian, membrii acestora caută diferite motive, ca nevalabilitatea actelor, lipsa procurii etc., pentru a tergiversa înregistrarea candidaţilor. În localităţile în care candidaţii comuniştilor nu sunt primii pe listă, se încearcă diferite tertipuri pentru eliminarea din campanie a celor înregistraţi înaintea lor. De asemenea, Serebrian a reclamat presiuni masive din partea organelor de forţă şi concedierea activiştilor de partid, faptul că şi anumite tipografii nu doresc să primească comenzile formaţiunilor de opoziţie etc. „O astfel de campanie nu s-a întâlnit în R. Moldova din momentul declarării Independenţei”, a concluzionat liderul PSL. Preşedintele staffului naţional al PSL, Igor Klipii a susţinut ideea că membrii consiliilor de circumscripţie interpretează absolut abuziv Codul electoral pentru a hărţui şi demoraliza candidaţii electorali. Alegerile locale generale vor avea loc la 3 iunie curent.
PSL ar putea cere amânarea datei alegerilor locale generale
-
oleg serebrian va cere amanarea alegerilor.mp3
- 0