În dimineața zilei de 20 octombrie, la câteva secții de votare din România și Rusia s-au prezentat persoane care au solicitat accesul în secții în calitate de observatori acreditați. Aceștia le-au spus președinților de secții că ar fi reprezentanți ai unor partide, transmite IPN.
Persoanelor le-a fost respins accesul, pe motiv că actele lor nu au fost înregistrate în termenul legal prevăzut.
În discuție cu IPN, mai mulți interlocutori din cadrul Comisiei Electorale Centrale și secțiilor de votare din Iași și Suceava, au povestit că „observatori” ai unor partide pro-ruse s-au prezentat în mod organizat la secții, comunicând exclusiv în limba rusă.
În cazul secției din Iași, o femeie a declarat că ar fi primit instrucțiuni prin intermediul unui grup online cu aproximativ 700 de membri, care menționau că, în cazul în care accesul le este refuzat, „observatorii” trebuie să solicite eliberarea unui document oficial care să ateste acest refuz.
Un incident similar a avut loc și la secția de votare din Suceava, unde un cetățean al R. Moldova a cerut insistent să i se permită accesul în incinta secției în calitate de observator, invocând acreditarea din partea altui partid din opoziție
În context, președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a declarat că instituția a fost sesizată precum că în unele secții de votare din străinătate, inclusiv în Federația Rusă, sunt prezente persoane ce dețin acte neconforme pentru a fi înregistrate în calitate de reprezentanți ai competitorilor electorali.
„Noi menționăm că, potrivit rigorilor Regulamentului, este descrisă procedura pentru depunerea unor acte și înregistrarea corespunzătoare. Și la fel amintim că la operațiunile electorale sunt în drept să participe alegătorii, funcționarii electorali, reprezentanții concurenților electorali, ai participanților la referendum, observatorii și mass-media – aceștia fiind înregistrați, potrivit regulilor care sunt descrise în regulamentele adoptate de către Comisia Electorală Centrală”, precizează Angelica Caraman.