PSD se adresează susţinătorilor PCRM
Partidul Social Democrat se adresează către membrii şi simpatizanţii Partidului Comuniştilor să îl susţină în acţiunile de apărare a Constituţiei ţării, în ceea ce priveşte respectarea suveranităţii, independenţei şi statutului de neutralitate a Republicii Moldova. PSD cheamă alegătorii PCRM să îi susţină pe comunişti şi în privinţa neadmiterii de a include în procesul de studii a obiectului „istoria românilor”, transmite Info-Prim Neo cu referire la o adresare a social-democraţilor.
„Dacă Alianţa de guvernământ nu-şi va stopa acţiunile neconstituţionale împotriva cetăţenilor ţării în ceea ce priveşte dreptul constituţional la educaţie, chemăm la manifestarea nesupunerii civice şi îndemnăm părinţii să încurajeze copiii să nu frecventeze obiectul Istoria Românilor”, se menţionează în apelul PSD.
Partidul Social Democrat este indignat de faptul că PCRM nu are o reacţie adecvată la politica internă a AIE care, potrivit social-democraţilor, este îndreptată spre nerespectarea Constituţiei Republicii Moldova.
„Noi nu am auzit nicio declaraţie oficială din partea fracţiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova referitor la fărădelegile şi încălcările normelor constituţionale comise de AIE. Fracţiunea PCRM de mai mult timp nu participă la lucrările Parlamentului, cât şi Igor Dodon a trădat interesele alegătorilor chişinăuieni, optând pentru fotoliului de deputat în Parlament, în locul muncii asidue în cadrul consiliului municipal”, notează PSD.
Potrivit PSD, PCRM ar trebui să-şi schimbe priorităţile, or până acum a demonstrat că a exploatat simbolica comunistă în beneficiul liderilor săi politici, iar acţiunile formaţiunii au fost îndreptate spre rezolvarea intereselor înguste de partid.