Provocare pentru jucătoarele de tenis din Moldova

La scurt timp după succesul tenismenilor moldoveni în Cupa Davis, şi fetele vor să dea lovitura în Cupa Federaţiilor. În perioada 8-11 mai, Moldova va găzdui meciurile din cadrul grupei a treia a zonei euro-africane, la care vor participa 15 selecţionate feminine, notează IPN.

„Avem ca obiectiv promovarea în grupa a doua valorică. În acelaşi timp, ne dorim să organizăm la cel mai înalt nivel prima competiţie din tenisul feminin. Este un examen şi pentru fete, şi pentru federaţie”, a declarat Marina Tauber, preşedintele Federaţiei de Tenis din Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă la 3 mai. 

„Tenisul acum este pe val şi e în faţa tuturor sporturilor. Ne bucurăm de succesele sportivilor noştri”, a declarat Octavian Ţâcu, ministrul tineretului şi sportului în exerciţiu.

Moldova îşi va afla adversarele pe 7 mai. Din cele 15 participante doar primele două vor trece în grupa a doua. Partidele vor avea loc la Complexul Sportiv Terra Ten de la Ciocana, iar intrarea va fi gratuită.

„Avem o echipă puternică, pregătită, dar multe vor depinde de tragerea la sorţi. Sperăm să evităm echipele Madagascarului şi Liechtensteinului”, a spus căpitanul Moldovei, Olga Cosîc.

Anastasia Vdovenco, Gabriela Porubin, Iulia Helbet, Melisa Martinov şi Daniela Ciobanu – sunt fetele care vor reprezenta Moldova în Fed Cup.

La începutul lunii aprilie, echipa masculină a Moldovei s-a calificat în premieră în finala grupei a doua a zonei euro-africane a Cupei Davis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.