Op-Ed
	Condiționalitatea utilizată de către UE este benefică pentru transformarea țării, dar nu trebuie să substituie în niciun caz capacitatea colectivă internă a societății moldovenești de a îmbunătăți de sine stătător relațiile dintre stat și cetățeni..
Dionis Cenuşa

Georgia, Moldova, dar și Ucraina, alcătuiesc epicentrul integrării europene în cadrul Parteneriatului Estic, datorită multiplelor angajamente asumate prin intermediul Acordurilor de Asociere cu UE. Avansarea legală sau tehnică a reformelor nu se reflectă în aceeași măsură în calitatea democrației din aceste țări, echivalată cu „regimuri hibride” (Freedom House, 2017). Împotriva deficiențelor instituțiilor democratice, de regulă însoțite de dezechilibre în justiție, societatea reacționează prin proteste sociale. Chiar dacă protestele sociale se opun sau reacționează la deciziile sectorului guvernamental, acestea nu urmăresc demiterea guvernului, ci mai degrabă negocierea unui „contract social” mai benefic pentru cetățeni. Acest lucru le deosebește de demonstrațiile partidelor politice, antrenate într-o competiție politică a cărui scop final este schimbarea politică a guvernării și preluarea puterii.

Există două aspecte fundamentale prin care Georgia și Moldova se aseamănă. Primul aspect ține de rolul central pe care îl joacă factorul oligarhic în procesul de luare a deciziilor (IPN, 26 Februarie 2018). Controlarea instituțiilor centrale le permite grupurilor oligarhice să stabilească o linie de separație între agenda reformelor și propriile interese politico-economice. Al doilea aspect major de coincidență este atașamentul față de integrarea europeană. Guvernele celor două țări depun eforturi considerabile pentru a intensifica dialogul politic cu Bruxelles-ul, din care vor să extragă legitimitate externă și eventual bunuri economice, de care ar putea beneficia cetățenii, dar și interesele oligarhice.

În timp ce UE este la un pas de a trata Georgia ca pe o nouă „poveste de succes” a Parteneriatului Estic, autoritățile moldovenești se bucură de atenția negativă a instituțiilor europene, din cauza crizei de încredere ce traversează relația cu UE. Totodată, cele două țări implementează un set de condiții sectoriale ale UE pentru obținerea asistenței macro-financiare după 2018 (Georgia – 45 mln EUR, Moldova – 100 mln EUR), cuplate de pre-condiții politice care impun respectarea instituțiilor democratice,  inclusiv asigurarea unui sistem politic pluripartidist.

Aceeași intensitate a factorului oligarhic și a integrității europene stimulează însă în mod diferit protestele sociale în cele două țări. Există o discrepanță considerabilă între gradul de mobilizare a cetățenilor georgieni, care protestează în masă și mai frecvent împotriva abuzurilor comise de către guvernare, decât o fac cetățenii din Moldova, unde asemenea proteste sunt episodice. În prezent, Georgia ar putea fi plasată pe locul întâi în rândul țărilor Parteneriatului Estic după numărul de proteste sociale, intensitatea acestora și subiectele atinse. Moldova este dominată de protestele dirijate de către formațiunile politice, iar protestele sociale devin o raritate.  

Georgia și multitudinea protestelor sociale

Asigurarea unei justiții echitabile și protejarea libertăților împotriva abuzurilor din partea autorităților predomină agenda protestelor sociale din Georgia. În multe cazuri, forțele politice din opoziție încearcă să se alăture acestor proteste pentru a capitaliza imagine și a-și diversifica confruntările politice cu guvernarea. Totuși, forța motrică a protestelor sociale este alcătuită din studenți și tineret, disociați de agende politice și a căror activitate nu este determinată de implementarea proiectelor, caracteristice pentru sectorul non-guvernamental convențional (Freedom House, 2017). Datorită acestei marje largi de independență politică, aceste proteste sociale sunt mai numeroase și mai eficiente decât demonstrațiile inițiate de către opoziția politică sau doar de către organizațiile non-guvernamentale.

În anul 2017, arestarea a doi cântăreți pentru presupusa posesie de droguri, decizia autorităților capitalei de a transfera terenuri municipale către o companie afiliată oligarhului Bidzina Ivanishvili și amenințarea cu abuzarea fizică a femeilor de către reprezentantul grupărilor conservatoare au provocat principalele proteste sociale din Georgia (Freedom House, 2017).  În prima jumătate a anului 2018, țara dată a fost zguduită de alte proteste intense ca număr de participanți și durată în timp (până la câteva zile). În luna mai și iunie, raidurile poliției în câteva cluburi de noapte pentru reținerea comercianților de droguri, cu comiterea mai multor abateri,  și manipularea investigației cu privire la decesul a doi tineri în decembrie 2017, au provocat noi proteste în masă. Acestea s-au soldat cu demiterea Procurorului General (Reuters, 31 May 2018), crearea unei Comisii parlamentare speciale pentru investigarea cazului tinerilor decedați (Civil.ge, 6 Iulie 2018) și scuze publice exprimate de către Ministrul de Interne al Georgiei (OC-Media.org, 14 Mai 2018).

Receptivitatea și sensibilitatea cetățenilor georgieni au facilitat realizarea „Revoluției Rozelor” din 2003, iar, în prezent, acestea s-au transformat în constrângeri sistemice ce pot îngreuna comiterea abaterilor de către guvernare. Mobilizarea socială avansată a georgienilor reprezintă sursa principală a presiunii asupra autorităților publice, punând pe plan secundar presiunea constructivă din exterior, inclusiv din partea UE. Din acest punct de vedere, societatea georgiană manifestă suficientă autonomie pentru a-și autogestiona propriile crize dintre stat și cetățeni. Un asemenea dinamism social creează oportunități de emancipare la fel și pentru grupurile conservatoare și chiar de extremă dreaptă, care reacționează împotriva demersurilor progresiste și liberale ale inițiatorilor protestelor sociale (OC-Media.org, 14 Mai 2018). Avansarea procesului de integrare europeană, cu aplicarea graduală a standardelor de echitate și nediscriminare, expune guvernarea unui control sporit din partea societății și generează penalizarea erorilor prin intermediul protestelor sociale.

Moldovenii protestează, dar cu precădere în acțiuni politice

Chiar dacă calitatea guvernării din Moldova este identică sau chiar inferioară celei din Georgia, cetățenii moldoveni sunt mai rezervați în revizuirea „contractului social” cu guvernarea. Potrivit datelor din 2017, moldovenii au protestat preponderent alături de partide politice și organizații din sectorul non-guvernamental, dar deloc în proteste sociale inițiate de grupuri apolitice și extinse la mii la participanți (Freedom House, 2017).

Principalul motiv al protestelor în 2017 a fost înlocuirea votului proporțional cu cel mixt, în afara vreunui consens general între forțele politice și în societate și cu ignorarea recomandărilor partenerilor europeni (IPN, 8 Mai 2017). Cele mai semnificative proteste sociale, care au cuprins și etapa negocierilor între cetățeni și autorități, au fost cele determinate de stocarea deșeurilor menajere în satul Țânțăreni (Agora.md, 19 iunie 2017). Alte proteste au fost organizate de către reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale (protecția Nistrului, anti-vot mixt etc.).

Principalii actori non-politici care reacționează la abuzurile guvernării sunt reprezentați de către organizațiile din sectorul non-guvernamental, a căror funcționare depinde în mare parte de finanțarea externă. Pe de o parte, aceasta oferă pârghii limitate de impact asupra guvernării. Or, dacă îngrijorările societății civile nu ar fi preluate de către UE și alți parteneri externi, atunci guvernarea le-ar fi ignorat cu desăvârșire (IPN, 9 Decembrie 2017). Pe de altă parte, presiunea cumulată a societății civile și instituțiilor europene, deși poate influența comportamentul guvernării (cazul tentativei de a decriminaliza crimele economice), la fel, are și efecte adverse, cum ar fi dezvățarea cetățenilor de instinctele cetățeniei active, vizibilă în cazul georgienilor.

Există o serie de motive care contribuie la păstrarea unui grad redus de manifestare civilă a moldovenilor, în alte cazuri decât protestele cu caracter politic. În primul rând, persistă o tendință înaltă de migrație în rândul populației, atât pentru o perioadă nedeterminată, cât și pentru totdeauna. (Vezi Tabelele 1 și 2) Odată ce plecarea din țară constituie o alternativă, atunci dispare necesitatea și stimulentul de a reacționa și a preveni (in)acțiunile nefavorabile ale autorităților.

Tabel 1. În ultimele 6 luni, câte persoane din familie au plecat la muncă peste hotare? (Noiembrie, 2014,%)

Sursa: ipp.md

Tabel 2. Dacă ați avea posibilitatea să plecați din Republica Moldova, cum ați proceda? (%)

Sursa: ipp.md

În al doilea rând, pasivitatea moldovenilor rezultă din posibilitatea relativ ieftină și rapidă de a obține pașapoartele țărilor europene (România, Bulgaria), cu circa 500 mii de cetățeni aflați deja în posesia documentelor de identitate românești (conform datelor neoficiale). Acest lucru nu doar facilitează emigrarea, dar și creează o agendă alternativă pentru cetățenii moldoveni. Prin urmare, scade predispunerea de a manifesta interes pentru procesele sociale prin care trece țară și respectiv de a depune eforturi pentru a corecta deciziile autorităților centrale și locale.

Al treilea aspect major care influențează capacitatea și dorința de inițiere a protestelor sociale de către moldoveni este lipsa unei experiențe anterioare, pozitive și proprii. Spre deosebire de georgieni, care au în spate Revoluția Rozelor, cu mai multe proteste sociale cu cedări clare din partea guvernării, moldovenii au protestele din aprilie 2009, finalizate cu intimidarea și persecutarea protestatarilor și foarte puține acțiuni de reabilitare a victimelor persecutărilor. După 2009, toate protestele majore desfășurate în Moldova au avut în spate o agendă politică, chiar dacă au implicat și participarea mai multor reprezentanți ai societății civile (lansarea Platformei Demnitate și Adevăr, protestele anti-guvernamentale cu privire la furtul miliardului sau privind organizarea referendumului pentru schimbarea constituției și manifestațiile contra introducerii sistemului mixt).

Acest deficit de reacție aspră a cetățenilor și de mobilizare socială rapidă încurajează guvernarea să testeze trăinicia instituțiilor democratice chiar și pe timp de integrare europeană. Deocamdată, cetățenii moldoveni mizează pe condiționalitatea venită din partea instituțiilor europene față de guvernare mai mult decât pe propria capacitate de a influența autoritățile în favoarea interesului public.

În loc de concluzii...

Protestele sociale se transformă într-un modus vivendi a georgienilor, care demonstrează că se pot mobiliza cu ușurință de fiecare dată când acțiunile guvernării generează abuzuri. Chiar dacă Moldova are multe lucruri în comun cu Georgia, inclusiv factorul oligarhic și agenda europeană, spre deosebire de georgieni, cetățenii moldoveni exprimă reticență față de inițierea și respectiv participarea în proteste sociale.

Supraestimarea factorului extern ca pârghie eficientă de presiune asupra guvernării neutralizează civismul moldovenilor. Iar experiența dramatică din trecut și existența scenariilor alternative în străinătate întreține adițional pasivitatea moldovenilor, mai ușor atrași de protestele de esență politică.

Respectul din partea guvernării și responsabilizarea celor care guvernează constituie obiective pe care cetățenii moldoveni trebuie să le atingă prin propriile eforturi. Condiționalitatea utilizată de către UE este benefică pentru transformarea țării, dar nu trebuie să substituie în niciun caz capacitatea colectivă internă a societății moldovenești de a îmbunătăți de sine stătător relațiile dintre stat și cetățeni.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.